18, iulie, 2018
Breaking News:

Scene șocante pe străzile Alexandriei: o elevă și-a lovit o colegă cu pumnii și picioarele minute în șir. Nimeni n-a intervenit…

Carmen Dumitrescu

Scenele de violență ai căror protagoniști sunt elevii devin deja un fel de normalitate. Și totuși, evenimentul petrecut marți, în plină stradă, în Alexandria are toate elementele necesare pentru a ne provoca silă și revoltă. Povestea e banală și spune multe despre lipsa de educație a două copile, pe care părinții n-au știut să le crească în vitutea unor valori morale. Practic, cele două eleve din clasa a IX-a de la licee rivale au avut inițial o altercație verbală, însă amenințarea uneia dintre ele a determinat-o pe cealaltă să își aștepte colega pe stradă și să o bată în cel mai strict sens al termenului. Minute în șir, eleva a fost bătută de colega ei cu pumnii peste față, înjurată, trasă de păr, umilită. Dar cu adevărat revoltătoare este atitudinea celor din jur, care nu doar că au ales să nu intervină, dar au și filmat incidentul și l-au postat pe o rețea de socializare. În mod cert, trăim vremuri nebune, în care copiii au mințile deformate, din cauza unor părinți care preferă să îi știe în fața calculatorului, nu la joacă împreună cu prietenii, și iată că experiențele lor se rezumă acum la a vâna scene destul de violente, pentru a le posta pe rețele de socializare. Nici măcar nu vorbim aici de teribilism. Vorbim despre o nouă formă de autism. Și boala aceasta are efecte din ce în ce mai dureroase. Mai ales că persoana care a filmat scandalul a preferat să filmeze, rugându-i pe cei din jur să se ferească, pentru a surprinde mai bine bătaia…

Inspectorul școlar general din Teleorman, Valeria Gherghe, nu ne răspunde la telefon. Probabil că realitatea pe care ea o vede e alta decât cea pe care o vedem noi. Și, neavând perspective compatibile, șefa învățământului teleormănean preferă să nu ne răspundă la telefon. Este, desigur, opțiunea ei. Totuși, noi ne manifestăm deschis speranța că se vor lua măsuri atât împotriva protagonistelor scandalului, cât și împotriva celor care au filmat și n-au intervenit. Polițiștii, însă, s-au sesizat din oficiu, în urma postării de pe rețeaua de socializare, și vor lua măsuri, sperăm, drastice.

Lasă un răspuns