liberinteleorman.ro

Scandal cu săbii, topoare și cuțite în Alexandria

11 mai 2018

Conform unui cominucat de presă al IPJ Teleorman, poliţişti specializaţi în intervenţie şi cercetare la faţa locului, împreună cu forţe de jandarmi au participat, potrivit competenţelor specifice, pentru dezamorsarea unui conflict izbucnit la locuinţa unei persoane, în municipiul Alexandria, pe strada Cuza Vodă.

În fapt, în data de 10.05.2018, orele 15,00, opt  bărbaţi cu vârste cuprinse între 21 şi 64 de ani, toţi din municipiul Alexandria, s-au deplasat cu un autoturism la locuinţa unei persoane de pe strada Cuza Vodă, unde au găsit, la poarta casei, în stradă, pe alte 8 persoane împreună cu rude ale acestora. Cei opt suspecţi au coborât din autoturism având asupra lor săbii şi alte obiecte ascuţite periculoase şi au agresat fizic persoanele aflate la poartă, care s-au refugiat în curtea casei, aici continuând altercaţia între cele două grupuri.

Aflaţi în serviciul de patrulare în zonă, patrula de ordine şi siguranţă publică a Poliţiei municipiului Alexandria a observat scandalul şi a intervenit imediat în aplanarea acestuia. Cei doi agenţi de poliţie au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare, aceştia executând mai multe focuri de armă în plan vertical.

Urmare a agresiunilor fizice ale suspecţilor, una dintre victime a fost transportată la Spitalul de Urgenţă din Alexandria pentru îngrijiri medicale, fiind internată cu diagnosticul „traumatism cranio-cerebral acut, politraumatism prin agresiune fizică, plagă înjunghiată hemitorace posterior şi gambă stângă”

Au fost conduse la sediul poliției un număr de 16 persoane participante la conflict, iar în urma desfășurării activităților, echipele operative constituite au stabilit participanții și identitățile acestora, întocmind în cauză dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de tulburare a ordinii şi liniştii publice, lovire sau alte violenţe şi violare de domiciliu, fiind reţinuţi şapte suspecţi faţă de care se continuă cercetările, cu propuneri de arestare preventivă.

De  la fața locului au fost ridicate spre confiscare trei săbii, un topor, cinci cuțite cu ramă rabatbilă, două bastoane telescopice, iar cu ocazia verificării autoturismului au mai fost descoperite alte două cuțite cu ramă rabatabilă. Intrucât, unul dintre participanţi se sustrage urmăririi penale, poliţiştii întreprind investigații specifice de cercetare şi prindere în vederea luării măsurilor legale.

Advertisement

Monica Vasilescu

Monica Vasilescu este redactor Realitatea.net și profesează ca jurnalist din anul 2007. Și-a început cariera în presa locală din județul Teleorman și a scris la mai multe publicații specializate pe investigații și subiecte anticorupție. A fost corespondent și colaborator al mai multor site-uri de știri în domenii precum: politic, social, eveniment, justiție. Este co-fondator al publicației Liber în Teleorman, premiată în cadrul Galei Superscrieri, în anul 2019, la secțiunea „Presă Locală”, cu diploma pentru "Curaj, Răbdare și Adevăr".

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate


Articolul precedent

Europa, celebrată la Colegiul Național „Al. D. Ghica”

Următorul articol

CAMPANIA GLOBALĂ PENTRU EDUCAȚIE 2018

Cele mai recente articole de Actualitate