17, ianuarie, 2018
Breaking News:

Sala Polivalentă intră în modernizare. Hai și cu stadionul !

Monica Vasilescu

stadion

În șirul investițiilor programate de Primăria Alexandria în acest mandat al primarului Victor Drăgușin au apărut, la un moment dat, propuneri de modernizare a stadionului municipal din Alexandria, care se află într-o stare avansată de degradare, dar și sala polivalentă, nereparată de cel puțin 10 ani.

Dacă la Sala Sporturilor lucrările par a intra în linie dreaptă conform tuturor informațiilor actuale, despre stadion nu se suflă o vorbă, deși se anunțase că șantierul ar fi trebuit demarat în primăvara acestui an, pentru a fi finalizat doi ani mai târziu. Dacă planurile vor deveni cândva reale, Alexandria va beneficia de proiect finanţat de Compania Naţională de Investiţii din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei.

Cu referire la stadion, terenul de fotbal va fi refăcut complet şi va fi dotat cu sisteme de drenare şi de degivrare. Pista de atletism va avea cinci culoare, iar capacitatea tribunelor va avea peste 6.500 de locuri acoperite, în care se vor găsi locuri pentru public, locuri VIP, locuri VIP O și locuri pentru presă.

Cât privește Sala Polivalentă, tribuna ar urma să fie reamenajată cu peste 1300 de locuri pentru public general, locuri VIP, locuri presă, iar terenul de joc pretabil pentru meciuri indoor de handbal, baschet, volei tenis, judo, badminton. Vor fi amenajate săli de sport pentru activităţi conexe: antrenamente pentru judo, sală pentru dezvoltarea forţei, sală de antrenamente pentru scrimă.

Lasă un răspuns