21, octombrie, 2018
Breaking News:

Rodica Tatu este așa de bună încât mută oameni de la oraș spre sat de dragul PSD

Monica Vasilescu

rodiDa, recunoaștem, este clar că ne-am grăbit atunci când am spus că PSD Teleorman ”s-a pricopsit” cu Rodica Tatu și că decolorarea sa, din portocaliu în roșu, nu însumează doi lei. Chiar și așa, banul se face greu în ziua de azi, iar cei doi lei contează enorm într-o agonisire aflată spre fundul sacului. Așadar, dacă ne-am imaginat că Rodica Tatu nu va avea nicio realizare din postura actuală, aceea de politician sadea, ne-am înșelat amarnic. Ea este capabilă să transforme nimicul în bici și o organizație locală slăbuță, într-una cu 50 de membri.

I s-a dat pe mână filiala PSD de la Botoroaga, acolo unde PSD nu a făcut mare brânză pe la alegeri, dar poate că atunci nu apăruse în peisaj Rodica Tatu. Aceasta a reușit să strângă la un loc, pe o listă adică, nu știm dacă și fizic, 50 de inși care înfăptuiesc organizația locală din comuna cu cinci sate-Botoroaga. Și nu a avut doar această performanță. Într-un tabel cu evidența membrilor de acolo, intrat în posesia noastră prin intermediul cititorilor fideli, am văzut că președinte al organizației este un domn din Giurgiu, pe numele său Florentin Pelu, iar șefă la filiala femeilor nu putea fi decât mama acestuia, Ioana Pelu, domiciliată tot la oraș. La fel de ciudat este că în activul de partid de la Botoroaga, format în mare parte din pensionari, se regăsește și un europarlamentar. Viorica Dăncilă, mai precis, despre care se spune că și-a manifestat dorința de a vota pe listele organizației PSD Botoroaga. Nu știm când și nici de ce. Pe listă figurează însăși Rodica Tatu, care locuiește în Alexandria. Însă, nu ne mai împiedicăm într-un detaliu atât de minor cum este locația, când lucrurile înfloresc pe zi ce trece în toamna târzie, iar numărul ”bobocilor” a ajuns la super cifra 50, fapte care o fac pe Rodica să performeze și să fie atât de bună încât vin oameni din Giurgiu la Botoroaga de dragul ei și al PSD. Am subestimat-o noi, dar în adâncul sufletului știam că ea nu se mulțumește cu firfirici…

Lasă un răspuns