15, august, 2018
Breaking News:

Retragerea lui Gabriel Crîngeneanu…

Monica Vasilescu

gabriel crangeneanuGabriel Crîngeneanu este un tânăr promițător, care și-a găsit un loc în Instituția Prefectului Județului Teleorman, deși i-ar fi stat mult mai bine la Mediafax, acolo unde a fost în trecut, dar asta este doar opinia noastră.

De când este la Prefectură, Gabriel s-a remarcat printr-o prezență decentă, fiind și un iscusit în ale strategiilor de marketing scrise corect în limba română, pentru că el a înțeles că un bun consilier de imagine începe cu el.

Până de curând, acesta era nelipsit din prim-plan-urile în care intrau cele mai importante fețe publice ale momentului, deși a dat tot timpul impresia că nu tânjește după expunere fără rost. De puțină vreme, însă, Gabriel nu mai are același entuziasm de la începuturi, nu mai bagă capul în pozele de referință și nu mai stă alături de oficialitățile din linia întâi a administrației județene. La ultimele evenimente publice, acesta a stat mai mult ”în culise”, rezumându-se la a participa cuviincios la fenomenele locale care au avut loc și… cam atât.

Noi nu știm de ce s-a retras Gabriel Crîngeneanu așa repede din garnitură și nici nu vrem să emitem bănuielile noastre fără a avea vreo certificare avizată, dar putem să ne exprimăm regretele față de această atitudine de resemnare evidentă în fața altor moduri de expunere predominante și să sperăm că acesta nu este un prim pas spre retragere definitivă. Nu de alta, dar imaginea Prefecturii nu a cunoscut o altă perioadă de glorie din acest punct de vedere, dacă aruncăm o privire în trecut…

One comment

  1. E baiat frumos, destept si cuminte. Sta in spate sa nu ii ia fata papusii chucky :))))

Lasă un răspuns