18, noiembrie, 2017
Breaking News:

Răzgân… Dragnea – deputatul cu două legi. Și acelea defecte

Monica Vasilescu

liviu-dragneaDragnea Nicolae Liviu nu a făcut prea multe legi în viața lui de parlamentar. Dacă aruncăm o privire pe site-ul Camerei Deputaților, acolo unde este bifată activitatea aleșilor din Parlament, putem observa că în toată perioada cât a stat pe scaunul de deputat, adică vreo trei ani, Dragnea al Teleormanului a avut ”dăcât” (vorba lui) șase inițiative legislative, iar din acelea doar două au devenit legi. Al nostru a susținut, însă, cu înflăcărare, două proiecte legislative controversate, ambele cu serioase semne de întrebare. Ne referim acum la legea privind darea în plată, ale cărei ”defecte” sunt analizate în aceste zile de comisiile de specialitate din Senat, după ce preşedintele României a cerut reexaminarea sa, și la legea defăimării sau a toleranței, așa cum a fost ea numită ulterior.

Referitor la legea dării în plată, destul de amplă și la fel de alambicată încât să producă vâlvă în rândul bancherilor, debitorilor, instituțiilor statului și să sperie mulți români care vor să se mute la casă nouă, Liviu Dragnea – șef la PSD – a făcut o declarație uluitoare, precum că a fost influențat. ”Eu am fost manipulat, la rândul meu, când am votat legea dării în plată în forma iniţială. Văzând şi eu ca şi alţi cetăţeni reacţiile pe marginea acelei legi, punctul nostru de vedere este foarte clar la partid, vom susţine legea într-o formă care să îi aibă ca obiectiv pe cei despre care nouă ni s-a spus atunci când s-a prezentat legea, şi anume pe cei care şi-au făcut o casă ca persoană fizică, o casă pentru a locui în ea, nu pe cei care au făcut construcţii de locuinţe ca o afacere sau dezvoltatori imobiliari”.

Nici cealaltă lege, cea făcută în laboratoarele lui Dragnea, nu a trecut în forma inițială. După atitudinea fără precedent a celor de pe Internet și după criticile lansate de Ambasada SUA la Bucureşti, președintele PSD a anunţat că va schimba proiectul de lege pe care l-a iniţiat, iar una dintre modificări se referă la eliminarea sancţiunilor. ”Este în actuala legislație din România această prevedere. Puteți ataca Ordonanța 137, pe care n-am inițiat-o, puteți ataca ideea de discriminare. Încă o dată vă spun, astăzi, prin amendamentele pe care le voi depune, noile amendamente, o să scot și această trimitere la lege, ca să nu mai existe confuzie. Astăzi voi scoate din lege și definiția defăimării. Deja au fost scoase anexele, astăzi o să eliminăm complet articolul … definiția nu va fi înlocuită cu nimic. În continuare se poate înjura la televizor, se poate înjura pe Facebook, se poate înjura pe orice sistem de comunicare. Ideea de a promova toleranța prin educație este o idee pe care o susțin și pe care vreau să o promovez în continuare. Nu afectez prin nicio acțiune de-a mea libertatea de exprimare”, a declarat Liviu Dragnea jurnaliștilor, validând, prin ambele legi, proverbul ”cine se hotărăşte repede se căieşte pe-ndelete”.

3 comments

  1. In conditiile in care asa zisii „liberali” din Rusii de Vede, nu au facut altceva timp de patru ani, decat sa faca copii cu subalterne, sa bata campii in sedinte cu Zorro, Lisandru, si alti pacalici, sa vanda piele ursului din padure, in final sa vina cu rebuturile cu dosare „albite”, izgoniti din P.S.D., dupa un stagiu portocaliu, este normal ca Duska si ciorditorii pesedisti lui sa jubileze!Nea Duska, va propune un slogan elecoral…Ai lor, sunt mai TAMPIATI decat ai nostrii!!!

  2. Mai are, ca ministru, şi legea regionalizării, declarată neconstituţională, şi încă una pe care nu mi-o mai amintesc,
    ceva tot legat de administraţie …

    • Mai are, ca ministru, şi legea regionalizării, declarată neconstituţională, şi încă una pe care nu mi-o mai amintesc,
      ceva tot legat de administraţie … Şi ultima a căzut la CCR.

Lasă un răspuns