17, octombrie, 2017
Breaking News:

PSD Teleorman întoarce spatele libertății de exprimare

psd-teleormanCarmen Dumitrescu

Când a venit în Teleorman cu listele de candidați, Liviu Dragnea a dat dispoziții ferme pesediștilor să întrerupă orice fel de dialog cu ziarul Liber în Teleorman. Unii l-au ascultat, alții nu. Dar asta e mai puțin important. Ceea ce ni s-a părut însă un abuz fără precedent a fost acela de a nu invita jurnaliștii acestei publicații la conferințele de presă organizate pe toată perioada derulării campaniei electorale. Nu de alta, dar așa ceva în Teleorman nu s-a mai întâmplat, oricât de supărători ar fi fost, de-a lungul vremii, unii dintre aceia care și-au făcut din condei o armă. Trecând peste faptul că abordarea pare mai degrabă de clasa a doua, căci numai un copil fără minte ar proceda la ignorarea unui alt copil care-l supără, și că niște politicieni care se respectă au grijă, în primul rând, să aibă o atitudine onestă cu presa care nu le este favorabilă, nu putem să nu remarcăm comunismul din PSD. Căci, deși au umplut paginile rețelelor de socializare cu lamentații legate de confuzia abuzivă a comunistului cu pesedistul, cei din PSD Teleorman au procedat exact așa cum se proceda în vremuri de tristă amintire. Cine nu e cu noi, e împotriva noastră și va fi exclus din toate acțiunile noastre de informare. Realmente, lipsa de respect nu ne lovește în primul rând pe noi, ci pe miile de cititori ai ziarului Liber în Teleorman, care, din punctul de vedere al PSD Teleorman, nu merită să fie informați. Poate nu-i duce capul sau poate, pur și simplu, sunt analfabeți. A, stai! Ăștia sunt votanții tradiționali ai partidului roșu. Deci, probabil cititorii noștri nu merită să fie informați, pentru că s-ar putea să înțeleagă ceva. Evident, mulți au înțeles deja abuzul și au sancționat, în felul lor, o atitudine pur comunistă. Alții o vor face peste ani. Căci ce să vezi? Viața merge mai departe chiar și după alegeri! Și ziarul Liber în Teleorman va continua să existe chiar și după alegeri. În aceeași măsură, acțiunile de acest gen nu vor fi uitate, iar atitudinea de acum a celor care se pretind apărători ai democrației, dar sunt principalii fani ai comunismului, va fi plătită în exact aceeași monedă. Și pentru că noi n-am avut acces la acțiunile de informare ale PSD Teleorman, nici PSD Teleorman nu va mai fi niciodată consultat sau informat cu privire la știrile neverificate care îi vor viza în următorii ani. Și să nu uităm că mai vin și alte alegeri! Și până atunci e timp destul să vedem PSD-ul exact așa cum e el, fără a mai asista la momentele de lamentare ale unuia ca Drăgușin sau la lecțiile de morală ale unuia ca Gâdea. Și nu știm dacă la următorul test de popularitate, pesediștii își vor mai permite să fie la fel de relaxați ca acum. Căci bulgărele a început să ia proporții… Și cine știe pe cine îngroapă…

Lasă un răspuns