26, septembrie, 2018
Breaking News:

Protecția Copilului Teleorman a ajuns pe mâinile familiei Dragomirescu. De ce administrează Daniela dispozițiile lui Florinel?

Carmen Dumitrescu

După ce toată conducerea DGASPC Teleorman a dat cu subsemnatul pe la DNA în dosarul lui Liviu Dragnea, lumea își imaginează probabil că acolo totul e acum în ordine. Neghina a fost separată de grâu, iar instituția e condusă de niște competenți care chiar știu ce fac la locul de muncă. Probabil că o să fie un șoc pentru mulți, dar lucrurile nu stau deloc astfel. Încă de la desemnarea lui Florinel Dragomirescu în funcția de director al DGASPC Teleorman au apărut în sfera publică discuții. Nu de alta, dar se pare că în perioada 1995 – 2000, Dragomirescu a fost condamnat pentru furt de rulmenți, pe care i-ar fi vândut unor turci. Având în vedere că toată conducerea instituției de până atunci a fost penală, nu ne miră deloc faptul că soarta copiilor și adulților aflați în situații de vulnerabilitate a căzut în mâinile unui fost condamnat. Așa că nici măcar aceasta n-ar fi o problemă în județul în care oamenii s-au obișnuit să tolereze atât incompetenții, cât și infractorii, în funcții de răspundere publică.

Dar ce e cu adevărat dureros e că aceste personaje, mai mult sau mai puțin competente vin la pachet cu toată familia lor. Și ca să nu facă notă discordantă cu moda din județ, Florinel Dragomirescu și-a adus lângă el, la Direcție, soția. Pe Daniela. De la oameni din instituție, cărora le protejăm identitatea, de teama unor eventuale concedieri (căci Dragomirescu e foarte priceput la amenințări și presiuni), aflăm lucruri și mai interesante. Unul dintre ele e acela că Daniela administrează dispozițiile emise de Florinel: „Soția lui Dragomirescu a fost la origine bucătăreasă și el strungar. Ce să facem? Ăștia care am învățat carte nu suntem buni. Este dubioasă numirea Danielei Dragomirescu, aceasta fiind pe vremuri subalterna lui Mugurel Putineanu. Mugurel își dorește ca ea să rămână acolo, să doarmă și el liniștit. În luna mai a anului 2017 s-a dat o dispoziție și a fost numită definitiv inspector superior în cadrul Departamentului de Resurse Umane. Gravitatea e alta: ea administrează dispozițiile pe care le emite soțul său în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu care îi revin. Mai mult, prelucrează datele din dispoziții și face raportări la autorități și instituții publice. ”

Familia Dragomirescu deține în acest moment două locuințe, una la București și una la Alexandria, dar și trei autoturisme, precum și niște bonificații de la Consiliul Județean Teleorman. Pentru că banii de la stat se câștigă mai bine în familie. Ar fi de explicat de ce Daniela administrează dispozițiile lui Florinel, dar contactat telefonic, Florinel nu mai vrea să ne răspundă. Pentru că probabil nu e fanul articolelor noastre. Dar nu e problemă: noi suntem fanii celor care găsesc mijloace să trăiască din bani publici în familie. E bine că procurorii sunt obișuiți cu instituția…

Lasă un răspuns