liberinteleorman.ro

Proiecții de film pentru elevii de liceu și gimnaziu din județul Teleorman

23 mai 2017

CinEd România, prin Societatea Culturală NexT, va organiza în această săptămână, în județul Teleorman, 4 proiecții de filme pentru elevi de gimnaziu și liceu, cu sprijinul Asociaţiei T.E.T.Alexandria, al Inspectoratului Școlar Județean Teleorman și al Primăriei Municipiului Alexandria.

Datorită interesului mare manifestat de profesorii și elevii care au participat la proiecțiile anterioare CinEd, dar și pentru o aprofundare a elementelor de educație cinematografică, în perioada următoare vor fi organizate proiecții cu participare gratuită în Turnu Măgurele și Alexandria.

Pe 23 mai, în Turnu Măgurele, la Clubul Copiilor Turnu Măgurele (Șoseaua Alexandriei, nr. 5), circa 40 de elevi de clasele IX-X ai Colegiului Tehnic G-ral David Praporgescu și ai Liceului Tehnologic Sf. Haralambie vor viziona filmul Cea mai fericită fată din lume (r. Radu Jude, 2009, România), film care face parte din catalogul online CinEd. Raluca Ungureanu va fi expertul în cinematografie care va coordona discuţia cu elevii.

Alte două proiecţii ale acestui film vor avea loc pe 26 și 28 mai, la Cinema Alexandria (Casa de Cultură a Muncipiului Alexandria, Str. Dunării 135) pentru 110 elevi şi profesorii lor de la Liceul Pedagogic „Mircea Scarlat”, Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” și Liceul Teoretic „Constantin Noica” din Alexandria.

Pe 27 mai, tot la Cinema  Alexandria, aproximativ 60 de elevi  de la Școala Gimnazială ”Ștefan cel Mare”, însoțiți de profesorii lor, vor viziona filmul Il Posto ( r. Ermanno Olmi, 1961, Italia).  Experţii în cinematografie care vor modera discuțiile cu elevii din Alexandria sunt Lavinia Cioacă și Andra Petrescu.

În luna februarie 40 de profesori din județul Teleorman au participat la formarea organizată de Societatea Culturală NexT, în parteneriat cu Asociația T.E.T. Alexandria în cadrul CinEd – un program european de educaţie cinematografică.

CinEd își propune ca un număr tot mai mare de copii și tineri din Europa să aibă acces la filme din catalogul propus, în școli, biblioteci și în afara lor, astfel încât aceștia să poată veni în contact cu diversitatea cinemaului şi culturii europene şi să se familiarizeze cu filmul de artă şi limbajul ciematografic.

Filmele şi dosarele pedagogice aferente pot fi accesate gratuit de facilitatorii educaţionali care se înscriu pe platforma programului: www.cined.eu.

Activitățile CinEd din Alexandria coordonate de Societatea Culturală NexT se desfășoară în parteneriat cu Asociația T.E.T. Alexandria, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Teleorman și al Primăriei Municipiului Alexandria.

CinEd este un proiect inițiat de Institutul Francez din Paris, în parteneriat cu Cinemateca Franceză şi implementat în România de Societatea Culturală NexT (pentru nivelul gimnazial și liceal) și de Asociația Culturală Macondo (pentru nivelul primar).

CinEd este un program co-finanţat de programul Europa Creativă/MEDIA al Uniunii Europene.

Cu sprijinul: Centrului Naţional al Cinematografiei din România.

Parteneri: Europa Cinemas, Ambasada Franței în România, Institutul Francez din România.

 

 

Advertisement

Monica Vasilescu

Monica Vasilescu este redactor Realitatea.net și profesează ca jurnalist din anul 2007. Și-a început cariera în presa locală din județul Teleorman și a scris la mai multe publicații specializate pe investigații și subiecte anticorupție. A fost corespondent și colaborator al mai multor site-uri de știri în domenii precum: politic, social, eveniment, justiție. Este co-fondator al publicației Liber în Teleorman, premiată în cadrul Galei Superscrieri, în anul 2019, la secțiunea „Presă Locală”, cu diploma pentru "Curaj, Răbdare și Adevăr".

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Publicitate


Articolul precedent

Ionel Ganea: “În karate, oricât de zmeu te-ai crede la un moment dat, înveți că orice naș își are nașul…”

Următorul articol

Ministrul Educației va vizita Școala ”Mihai Viteazul” din Alexandria

Cele mai recente articole de Actualitate