liberinteleorman.ro

Prin labirintul memoriei, dincolo de lacătele tăcerii, cu scriitura profundă a Elei Nicolau…

18 ianuarie 2019

Carmen Dumitrescu

A face o incursiune în memorie nu e niciodată ușor. Cu atât mai mult cu cât, atunci când o faci, încerci să înțelegi ce ți s-a întâmplat și dai evenimentelor întâmplătoare un sens coerent. Scriitoarea Ela Nicolau își asumă, însă, această încercare teribil de grea în cea mai recentă apariție editorială a sa, intitulată cu o sinceritate dusă la extrem: „Iartă-mă, tăcere!” Vorbim despre o carte extrem de complexă, care te cheamă în fibra ei prin fiecare pagină, invocând momente pe care, uneori, poate le-am trăit și noi. Doar că, spre deosebire de autorul demiurg, noi nu le-am pus sub lupa profunzimii și nu le-am dat acele semnificații pe care ele ar fi trebuit să le aibă în mintea noastră, pentru a trece prin viață cu mintea sănătoasă. În aproximativ 1000 de pagini, Ela Nicolau invocă fantome ale trecutului și își invocă propriile reacții la întâlnirea cu ele. Apoi caută semnificația reacției în propria structură psihologică și trage concluzii despre ce e sau ar trebui să fie existența. Împletirea realului cu partea meditativă a scriitorului face ca acest roman foarte complex să aibă utilitate pentru oricine în orice moment al propriei existențe.

Aflăm astfel, în detaliu, povestea unei familii sărace dintr-un sat al Moldovei, care învață iubirea și altruismul într-o manieră extrem de realistă. Și cum nevoia te învață, nevoia de iubire dă cele mai multe lecții. Surorile care înțeleg să se iubească până la sacrificiu, părinții care se dedică până când nu mai găsesc putere să ofere și lecțiile care reies din această parte a romanului alcătuiesc tabloul unei furtuni cotidiene, pe care o poate trăi oricine și totuși, foarte puțini o trăiesc la o asemenea intensitate.

„Ca să găsesc forța de a învinge, am preferat să cred că răul de azi mă ferește de un rău mai mare și îmi deschide calea spre binele de mâine.”, spune scriitoarea Ela Nicolau într-una dintre paginile cărții sale, oferind un răspuns tuturor celor care cred că sunt greu încercați. În mod esențial, povestea ascunsă în paginile romanului scriitoarei din Teleorman, poate fi un mod pentru cititor de a înțelege cum să depășească tensiunea acumulată în variate episoade ale existenței.

Spunea Ela Nicolau că această carte a fost echivalentul unei eliberări de trecut și de lecțiile grele pe care aceasta le-a montat, ca pe niște bijuterii, în pereții propriei personalități. Realmente, forța eliberării se simte în fiecare rând, prin intensitatea fiecărei experiențe povestite sau imaginate: „Nu puteam îngădui înfrângerea prin umilință. Și m-am înfuriat pe mine. A fost o cale bună, dar m-a îndreptat spre rău… Răul a fost că începusem să înțeleg mai mult decât era nevoie.”

În această autobiografie, remarcăm evoluția unui individ sensibil la frumos într-o lume insensibilă la sensibilitate. Simțim palmele vieții despre care Ela povestește cu detașare, încercând parcă să revină mereu la ideea perenă a faptului că forța de a învinge își are rădăcina în posibilitatea de a privi răul de azi ca pe binele de mâine. O carte scrisă ca o spovedanie, dar remarcabilă prin forța introspecției, „Iartă-mă, tăcere!” e unul dintre acele romane pe care nu le poți uita. Experiențele cuprinse în el au atâta forță, încât ele devin, în sine, metafore.

Advertisement

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate


Articolul precedent

O altă marionetă din Teleorman a ajuns în Guvern: Viorel Râcu, susținător al lui Dragnea la DNA, a fost angajat în Ministerul Economiei!

Următorul articol

Viorel Râcu a ajuns în Ministerul Economiei și analfabet, și incompatibil. Tânărul din Teleorman este acuzat la ANI că ar fi măsluit un proiect cu bani europeni…

Cele mai recente articole de Actualitate