18, noiembrie, 2017
Breaking News:

Primarul de la Vedea ia pământuri cu forța și bate pe cine apucă

Monica Vasilescu

vedea-1Cine citește ziarul Liber în Teleorman știe deja că toate poveștile cu bătăi din comuna Vedea îl au ca protagonist pe primarul Aurel Drăghici. Dacă ascultăm gura lumii, cel mai bătăuș dintre localnici își petrece timpul mai mult la judecătorie decât în primărie, dar asta nu-l împiedică să mai împartă câte un pumn pe traseu, că doar așa se face dreptatea în capul lui Drăghici.

Dacă în trecut a bătut consileri locali, oameni de sport sau cetățeni ai comunei care au îndrăznit să i se pună contra, acum, marele primar Aurel Drăghici a bătut un paznic al unei firme pentru că își apăra ograda. Oamenii locului de la Vedea ne-au spus că, de două zile, primarul lor se ocupă să destrame o societate din comună, căreia i-a luat pământurile. Se pare că, printr-o hotărâre de consiliu local, care nu ar fi tocmai conform legii, după declarațiile celor implicați, primarul Aurel Drăghici și-a atribuit hotarele și, în ultimele două zile, s-a ocupat personal de eliberarea terenurilor, cu tractorul din dotare. ”A intrat peste cei de la societate, le-a dărâmat gardurile, a falsificat o hotărâre de consiliu local, acum o lună, și a luat pământurile, dar acolo sunt titluri de proprietate cumpărate de la o altă societate, spunând că e pământul lui. A bătut paznicul, s-a dus cu un tractor și fărâmă tot”, ne-a spus un cetățean care a asistat la toată desfășurarea de forțe.vedea-2

Aceasta nu ar fi singura ispravă. În urmă cu mai multe luni, la propunerea lui Aurel Drăghici, consilierii locului au aprobat o HCL privind modificarea unor sferle de circulație, hotărâre care nu era însoțită de avizul poliției, după cum s-a descoperit ulterior, și nici de cel al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Teleorman. De situație s-a aflat și la Prefectura Teleorman, dar nu am obținut încă un punct de vedere cu privire la aceste aspecte, despre care vom mai face vorbire.

Lasă un răspuns