17, octombrie, 2017
Breaking News:

Prima victorie în Liga I pentru Universitatea Alexandria

Duminică, pe o vreme ploioasă, jucătoarele Uniersității Alexandria au întâlnit formația din județul Timiș, Fortuna Becicherecu Mic, într-un meci contând pentru etapa a IV-a a Ligii I de fotbal feminin.

După  un joc în care și-au dominat adversarele, sportivele noastre s-au impus cu scorul de 7-0 prin golurile Anei Vasile 3, Andrei Olaru 2, Andreei Diță, Rodicăi Petrișor.

Universitarele au început jocul foarte hotărâte, iar în minutul 20, conduceau cu 2-0, neacordându-le oaspetelor nicio oportunitate de a le pune poarta în pericol. Până la pauză, alexăndrencele au mai marcat de trei ori, reușind să intre la cabine cu un avantaj de 5 goluri. După pauză gazdele au continuat să presteze același joc combinative însă doar lipsa experienței a făcut ca scorul să nu ia proporții, astfel jucătoarele Universității au mai marcat de două ori până la final.

Jucătoarele folosite în acest meci de antrenorul Călin Pistolea au fost: Mirela Abălașei(Georgiana Seceanu 75), Georgiana Gologan, Oana Dumitrache, Iulia Iorgoni, Patricia Jderu, Cristina Tudorache( Claudia Pană 67), Andreea Diță, Otilia Durlă, Andra Olaru, Cristina Sandu(Rodica Petrișor 70), Ana Vasile. Rezerve neutilizate: Iulia Săvescu, Denisa Geaptar, Ștefania Ivan.

Astăzi elevele antrenate de Călin Pistolea se deplasează la Târgu Mureș pentru a juca miercuri restanța din etapa a doua cu echipa din localitate. Până acum, echipa din județul nostru a acumulat 4 puncte din două meciuri.

Lasă un răspuns