12, decembrie, 2017
Breaking News:

Preotul Bogdan Nedea invită credincioșii la hramul Bisericii „Sfântul Apostol Andrei“

Monica Vasilescu

În comuna Trivale Moșteni, la o distanţă de 38 km de orașul Alexandria, există o biserică preferată de mulți credincioși. Biserica „Sfântul Apostol Andrei“, Parohia Trivale II, la care se poate ajunge pe drumul județean 504 – Alexandria-Pitești, va avea parte de o slujbă specială prilejuită sfântului care îi poartă numele. Cu ocazia sărbătorii creștine a Sfântului Andrei, biserica serbează hramul, iar credincioșii sunt așteptați la ziua de închinăciune făcută în cinstea apostolului oblăduitor, joi, după cum am aflat de la preotul paroh Bogdan Nedea. 

”Vă așteptăm pe toți să simțim împreună într-un gând sărbătoarea Sf. Ap. Andrei, ocrotitorul Bisericii noastre și al nostru, al tuturor românilor. Astfel, pe 30 noiembrie, începând cu ora 9.30, vom oficia sfânta liturghie cu un sobor de 10 preoți, iar la strană răspunsurile vor fi date de cunoscutul psalt Petre Moise. Pentru mângâierea celor prezenți, vom aduce o părticică din moaștele Sf. Nectarie, Mare Tămăduitor. Pace și bucurii !” – părintele Bogdan Nedea.

Lasă un răspuns