18, iulie, 2018
Breaking News:

Prefectul Carmen Daniela Dan s-a dus să facă ordine la Ciuperceni, dar a plecat cu ”coada între picioare”!

Monica Vasilescu

ciuperceniDestul de rar se întâmplă ca prefectul județului să participe la lucrările ședințelor de consilii locale. Dacă nu sunt întâlniri speciale, dedicate zilei localității sau alte sărbători, nimeni de la Prefectură nu se deplasează în teren ”de amorul artei”, să ia pur și simplu pulsul din teritoriu. Carmen Daniela Dan revoluționează și acest domeniu și s-a dus personal la Ciuperceni, alături de juristul instituției, Gigi Iancu, plus o parte a presei locale, pentru a face ordine într-o administrație în care, se pare, primarul nu are prea multe cuvinte de spus.

Ciuperceni este o localitate apropiată municipiului Turnu Măgurele, condusă de primarul Anghel Gâdea, nimeni altul decât tatăl președintelui Consiliului Județean Teleorman, Adrian Gâdea. Aici a domnit liniștea politică în ultimii ani, până când Claudiu Crăcea, co-președintele PNL Turnu Măgurele, și-a extins ”ramura” și a racolat doi consilieri de la Putere. Astfel, Opoziția penelistă este cea care formează majoritatea la Ciuperceni, drept care primarul și ai săi patru consilieri stau la pupitru, asistând neputincioși la modul cum peneliștii conduc primăria. Într-o situație de așa natură, conflictele nu sunt puține. Recent, Puterea și Opoziția au avut dispute cu privire la rectificarea bugetară. Întrucât consilierii nu au avut acord comun pe toate subcapitolele proiectului de hotărâre, așa cum e procedura legală, rectificarea nu a primit DA-ul mult așteptat.

Principalul subiect al discuției la întrunirea extraordinară a Consiliului local Ciuperceni a fost acordarea salariului profesorilor. Mircea Petcu, președinte de ședință, ne-a povestit cum au decurs lucrurile și de ce consilierii Opoziției nu au aprobat recenta rectificare bugetară.

”Au chemat prefectul, crezând că noi ne intimidăm și vom vota în global proiectul de hotărâre. Am cerut să votăm pe subcapitole, așa cum prevede legea. La primul subcapitol, au fost de acord toți cei 10 consilieri prezenți să dăm cei 41.000 lei, bani proveniți de la Ministerul Finanțelor, profesorilor. Am trecut la subcapitolul doi, care reprezenta interesele lor. Am citit și au fost de acord doar patru consilieri, cei ai PSD, iar șase s-au împotrivit. De aici a început tămbălăul. A intervenit domnul jurist al prefecturii și mi-a spus că nu știu să conduc ședința, că nu am aprobat ordinea de zi. I-am spus că nu e nicio problemă, reluăm procedura. M-am prins ce voiau ei. Atunci i-am dat ordinea de zi primarului, să o citească. I-am atras atenția că a sărit peste unele lucruri… în sfârșit. Prefectul mi-a cerut permisiunea să facă unele precizări. Ne-a spus să lăsăm ranchiuna la o parte, să aprobăm proiectele, să meargă totul bine. Noi i-am spus atunci că nu de-asta nu merg lucrurile bine. Nu merg din cauza primarului Anghel Gâdea. I-am dat și un exemplu, i-am spus că nu pune nici lucrările pe SEAP. Aici mi-a dat dreptate. Revenind, noi nu am fost de acord să aprobam proiectul per ansamblu, nu am fost de rea credință, dar voiau să ia bani de la drumuri și poduri, care și așa sunt amărâte. După ședință, am vrut să convoc o ședință ”de îndată”, numai pentru profesori. Nu au fost de acord. Nici secretara consiliului local, nici primarul. Am depus oficial un act, prin care îi cer primarului să inițieze un proiect de hotărâre numai pentru a acorda salariile profesorilor. În trei zile putem da banii, dacă respectă această procedură. Nu avem nimic cu profesorii, așa cum s-a speculat”, a declarat consilierul Mircea Petcu.

”M-a amenințat!”

Văzând că prezența nu a avut succesul scontat, brigada de la Prefectura Teleorman s-a retras. Nu oricum, ci amenințând, după cum spune cel care a condus ședința buclucașă. ”Pe tot parcursul ședinței, doamna prefect a avut indicații prețioase. Nu am înțeles de ce a venit. Dacă nu a trecut proiectul, s-au supărat și au plecat. Când să ieșim, le-am spus consilierilor că vreau să o conduc eu pe doamna prefect. Mergând până la mașină, doamna mi-a spus: ”o să vezi tu ce o să pățești!”. Atunci i-am spus: doamnă, mie inima din piept numai Dumnezeu mi-o ia”, a mai precizat consilierul local amintit.

One comment

  1. Daca a plecat cu coada intre picioare inseamna ca e un prefect fericit.mai rau era cu tinicheaua de coada

Lasă un răspuns