Monica Vasilescu
Sunt destule exemple în care legile se aplică arbitrar. De când s-a inventat poliția locală, cu atât mai mult. Li s-a dat pe mână aplicarea de amenzi, iar foștii comunitari au impresia că sunt Dumnezeu pe pământ când au procesele verbale tipizate în mâini.
Circulă vorba prin târg că, dacă un om de rând devine antipatic în ochii unui polițist local de la Roșiorii de Vede, nu va mai avea zile bune cu acesta, pentru că individul îmbrăcat în haina statului se va folosi de toate mijloacele pe care le are la dispoziție, și de altele inventate după cum vom vedea în cele ce urmează, pentru a-și arăta ”mușchii”. Există și oameni care preferă să nu se supună orbește ordinelor polițienești și merg la organele superioare să-și găsească dreptatea. Este cazul roșioreanului Gheorghe Bușcă, un om care a câștigat fără rezerve procese intentate Poliţiei Locale din Roșiorii de Vede, condusă de Petre Iancu Petricioaia, zis comisarul “Şoric”.
Într-un dosar înregistrat la Judecătoria din localitate, petentul a făcut plângere împotriva unui proces verbal de contravenție emis de Primăria municipiului Roșiorii de Vede – Direcția Poliție Locală. Concret, Gheorghe Bușcă a fost amendat cu suma de 1.500 lei pentru că a parcat autoturismul proprietate personală la circa 100 m de stația Peco, pe strada Mihail Kogălniceanu, în dreptul magazinului ”Dora”. În motivarea plângerii, acesta a specificat că, înainte de a coborî din mașină, la portiera din stânga a autoturismului său s-au prezentat doi angajați ai Poliției locale din Roșiorii de Vede care, în mod necorespunzător, i-au spus că nu are voie să parcheze în acel loc pentru că este interzis, deși nu exista niciun indicator în acest sens. La scurt timp după discuție, în poveste a intrat polițistul Gabriel Baroană care nu doar că i-ar fi vorbit urât conducătorului auto, ci l-a și bruscat, trăgându-l cu forța afară din autoturism. După ce s-a baricadat în mașină, omul a sunat la 112, apel în urma căruia a venit un echipaj al Poliției municipale din Roșiorii de Vede și a calmat treburile. Doar pe cele din stradă însă, fiindcă Gheorghe Bușcă s-a trezit acasă cu un proces verbal care îl anunța că are de plătit o amendă de 1.500 lei.
Întrucât nu s-a considerat vinovat de situație, acesta a contestat actul Poliției Locale și a cerut instanței exonerarea de plata sancțiunii aplicate. Verificând incidența dispozițiilor legale, judecătorii au audiat martorii, care au arătat că la locul împricinat nu există indicatoare ce semnalează oprirea interzisă. Cei prezenți la fața locului au mai spus că polițistul adresa expresii jignitoare și amenințări conducătorului auto, iar la un moment dat a tras de hainele acestuia, i le-a rupt și l-a lovit.
La rândul său, omul lui “Şoric” a întors povestea în favoarea lui, spunând că, de fapt, el a fost cel bruscat şi înjurat. Deși instanța a solicitat încrierea martorului din partea agentului constatator, acesta nu s-a conformat și nu a prezentat alte dovezi în susținerea celor menționate în procesul verbal în care îl acuză pe cetăţean de rele tratamente şi de jigniri la adresa sa şi a şefului Poliţiei Locale. Așa că, în condițiile în care petentul a administrat în cauză probe cu care a dovedit o altă situație de fapt decât cea relatată de poliţist, judecătorii roșioreni au apreciat că se impune soluția admiterii plângerii formulate de către petent, și au dispus anularea contravenției.
Aceasta nu este singura situație în care Gheorghe Bușcă a avut de luptat cu Poliția Locală din Roșiori. De când s-a împotrivit hotărârilor luate pe lângă lege, așa cum s-a dovedit, de unii salariați ai acestei structuri, omul despre care facem vorbire nu a mai avut pace. Pe oriunde, prin oraș, acesta este asaltat de angajați ai Poliției Locale, fiind singurul întrebat de vorbă atunci când se află laolaltă cu toți ceilalți participanții la trafic, după cum vom arăta și în edițiile viitoare.
politia locala vs cetatean…ia sa vedem carei faza ca nu mi miroase a bn