27, mai, 2018
Breaking News:

Podul Vedea este, din nou, în reparații. Șoferii au claxonat minute în șir în semn de protest

Monica Vasilescu

Podul de peste Vedea pune în continuare la încercare nervii șoferilor, după ce autoritățile s-au chinuit aproape un an să repare fisurile din adâncime (costuri de 4.108.696 lei), încercările fiind nereușite, după câte se pare, dacă acum se circulă, din nou, pe o bandă. Peste 20 de minute au fost nevoiți coducătorii auto să aștepte, în cursul zilei de astăzi, pentru a traversa podul, unii dintre ei apăsând claxonul în semn de protest față de bătaia de joc a celor care se ocupă de reparații. Revoltat public este și primarul Alexandriei, Victor Drăgușin, care admitelipsa de responsabilitate și de profesionalism cu care a fost tratată această lucrare, dar și gravitatea redării circulației rutiere a unui pod pentru care nu există recepție finală a lucrărilor”.

Indignarea lui Victor Drăgușin, publicată pe pagina de Facebook: ”Compania de drumuri(CNAIR) a decis restrictionarea traficului rutier pe podul de peste Raul Vedea. Am constatat cu surprindere si ingrijorare ca de saptamana trecuta au reaparut pe podul de peste Raul Vedea, recent reabilitat si consolidat, indicatoare de circulatie specifice „santierului in lucru”. Avand in vedere ca in calitate de proprietari asteptam predarea lucrarii catre municipalitate, obiectivul fiind transferat catre CNAIR(Compania Nationala de Administrare a Infrastucturii Rutiere) pentru perioada executiei lucrarilor, urma sa reiau demersurile necesare clarificarii intarzierii predarii acestui obiectiv pe care se circula de luni bune si pe care l-am considerat finalizat. Mai grava consider ca este totala lipsa de transparenta si comunicare, institutia pe care o reprezint nu a fost notificata sau instiintata de eventuale probleme sau disfunctionalitati care sa necesite noi lucrari de interventie la pod. Am solicitat in regim de urgenta o intalnire cu toti factorii implicati si am aflat ca de astazi urma ca CNAIR sa restrictioneze traficul pe podul de peste Raul Vedea ca urmare a demararii de catre constructor a lucrarilor de remediere solicitate pentru a putea fi receptionat obiectivul.
Aceste lucrari se estimeaza de catre constructor si CNAIR ca nu ar putea dura mai mult de 45 de zile, dar avand in vedere modul in care s-a executat aceasta lucrare, nenumaratele blocaje si intarzieri, termenele repetate asumate si nerespectate sunt sceptic ca acestia vor reusi de data aceasta sa se incadreze in graficul de lucrari asumat. La insistentele mele, astazi m-am intalnit, asistat de catre specialisti in constructia de poduri cu responsabilii din CNAIR si ai constructorului si m-au informat ca lucrarile se vor desfasura dupa urmatorul plan:
– 23.04.2018 – 27.04.2018 – frezat si turnat asfalt – circulatia va fi restrictionata pe o singura banda;
– 27.04.2018 – 02.05.2018 – se va relua circulatia pe ambele benzi;
– 02.05.2018 – 20.05.2018 – refacerea rosturilor de dilatare – circulatia va fi restrictionata pe o singura banda;
Avand in vedere lipsa de responsabilitate si profesionalism cu care a fost tratata aceasta lucrare, gravitatea redarii circulatiei rutiere a unui pod pentru care nu exista receptie finala a lucrarilor, disfunctionalitatile create in traficul rutier si opacitatea de care m-am lovit in toata aceasta perioada cat podul a fost in lucru solicit public tuturor institutiilor cu atributii de control sa intervina in limitele si competentele prevazute de lege, sa verifice si sa primim dovezi clare(documente – nu vorbe) ca podul de peste Raul Vedea a fost reabilitat conform proiectului si respecta toate standardele si normativele din domeniul constructiilor de poduri.”

 

Lasă un răspuns