16, decembrie, 2017
Breaking News:

Plus/Minus – Cucurezeanu și Fișcuci

Monica Vasilescu

cucurezeanu marian– Cucurezeanu de la Cervenia a plecat după adeziuni

Vânzoleala alegerilor locale a început deja pentru Marian Cucurezeanu, primarul din Cervenia, care, în lipsă de proiecte majore pentru localitate, presează angajații să-i aducă adeziuni, măcar prin asta să satisfacă oarecum partidul. Nu știm, totuși, care partid, că oricât ne-am uita în carnetul său portocaliu, nu putem să ne facem că nu vedem faptul concret că, în localitatea sa, la prezidențiale, PSD a obținut jumătate din voturile exprimate. Mai ales că, știm sigur, și Ordonanța 55 i-a cam făcut cu ochiul lui Cucurezeanu. Trecând peste calitățile umane ale edilului-șef și peste echilibrul politic de care dă dovadă, revenim la apucăturile extra administrative, adică la faptul că-și trimite subalternii și funcționarii publici după adeziuni, așa cum susțin sursele noastre bine plasate în porumbarul lui Marian Cucurezeanu. Pentru atitudine neprincipială, noi îi acordăm un minus în această săptămână și îi recomandăm primarului să lase funcționarii să-și facă treaba, că și așa nu se face primăvară cu două-trei hârtii semnate, mai ales că oricare partid are nevoie de voturi reale, nu de fantezii.

marian fiscuci+ Fișcuci a refuzat categoric să colaboreze cu PSD

Marian Fișcuci a fost întotdeauna omul de bază al PSD. Doar cu el a făcut Dragnea una dintre cele mai profitabile afaceri din Teleorman și din afara județului, că serviciile ireproşabile ale Teldrumului s-au extins considerabil de când baronul este pe ”cai mari” la capitală, și numai prin el, prin firma Proinvest, mânâncă bine asistații de la Protecția Copilului, se repară ambulanțele și se livrează utilaje agricole, afacere pentru care Fișcuci este vizat de o anchetă a procurorilor DNA. El a fost și, probabil, este unul dintre cotizanții de top ai PSD Teleorman, dar cam atât. La bani se oprește activismul lui Marian Fișcuci în partid, iar situația este cât se poate de serioasă, dacă ascultăm sursele noastre, care ne-au povestit că afaceristul de casă al PSD l-a refuzat chiar și pe Liviu Dragnea, care i-a solicitat sprijinul în campanie, într-una din zonele problematice din punct de vedere politic – Turnu Măgurele. Atât lui Dragnea, cât și unui primar care l-a sunat să-i dea binețe, Marian Fișcuci le-a spus că nu vrea să mai audă de politică. Oricât de rău ne pare nouă că rămâne PSD fără un umăr puternic, nu putem să nu-i dăm lui Marian Fișcuci un mare plus și o urare de drum elementară…

Lasă un răspuns