22, octombrie, 2018
Breaking News:

Plus/Minus

Monica Vasilescu

+ Florică Mara luptă cu grupurile de interese. Nu știm pe ce baze legale, dar omul de afaceri (care a demonstrat în 25 ani de lucru că știe să facă business din pământ teleormănean) are de recuperat bani de la stat, iar o doamnă importantă de la ANAF Teleorman se împotrivește. ”Șefa” căreia nu-i vom spune numele pentru că nu este chiar o celebră pare a avea niscaiva protecție roșie, așa încât aplică legea țării, după normele partidului. Florică Mara o acuză de incompatibilitate, că ar avea peste 25 firme de contabilitate în gestiune și alte pete la activ, cam nepotrivite cu postura sa. Și noi știm că Florică Mara vorbește mult, dar nu prea face acuze nefondate. Iar pentru că ne bucură orice încercare de a ajunge la o normalitate perceptibilă în Teleorman, îi acordăm lui Florică Mara un plus în această săptămână și sperăm să mai aflăm și alte lucruri interesante de la el.

– Casa de Cultură rămâne închisă. Alexandria s-a luptat mult pentru a obține, în instanță, casa de cultură de la Sindicate, dar o ține închisă. Pompierii i-au pus lacăt, în perioada imediat următoare Colectivului, pentru că nu avea aviz… și așa a rămas. În clădirea dedicată culturii în hârtii, practic nu se găsește nimic să bucure spiritul, în afară de cinema-ul, adus și el cu mare greutate în orașul care își face, de obicei, scenariile proprii. Dar când avem în funcții oameni cărora le place munca la stat și mersul la ședințe de partid, e mult de înțeles că nu e suficient să ai talent la ceva dacă autoritățile nu doar că nu investesc în tine, dar nici nu-ți asigură vreo condiție normală să te dezvolți. Căci aici, la oraș, rețeta e alta. Dacă ești un actor fără teatru, ai toate șansele să joci doar în filmele lor… Minus!

Lasă un răspuns