25, iunie, 2018
Breaking News:

Plus/ Minus

Carmen Dumitrescu
Adi Gadea+ Adrian Gâdea, privit la început cu reticență de către mulți, demonstrează că în calitatea sa de președinte al Consiliului Județean Teleorman știe care e treaba lui pe lume. Astfel că, orice fel de întrebare ar primi, indiferent din partea cui, acesta știe să răspundă într-o manieră fermă, argumentată și civilizată. Gâdea demonstrează deja de o bună bucată de vreme că e atașat nu doar de scaunul confortabil și de biroul său de conducător, ci și de interesele județului, demonstrându-le chiar și rivalilor din PNL că în viață profesionalismul cântărește mai greu decât jocurile de culise. De aceea, în cadrul ultimei ședințe a Consiliului Județean, ședință în care liberalii s-au întrecut în comentarii și întrebări, Gâdea a știut să le facă față cu argumente și, mai ales cu diplomație, devenind o rara avis a politicii teleormănene.

 
daniela carmen dan-Carmen Daniela Dan se descurcă destul de greu dacă nu-și discută în prealabil atitudinea cu Gabriel Crîngeneanu. Nu de alta, dar toată lumea știe că imaginea de acum a prefectului de Teleorman este produsul pregătirii și competenței șefului său de cabinet, și în niciun caz al calităților celei care ocupă temporar un fotoliu de reprezentant al Guvernului în teritoriu. Și, ca orice om vulnerabil care nu s-a consultat în prealabil cu șeful de cabinet, Carmen Daniela Dan crede că ridicarea tonului e o formă de manifestare a puterii. Trist e că nimeni nu-i spune și ei că tonul ridicat și lipsa de eleganță în cadrul întâlnirilor oficiale e o dovadă de slăbiciune absolută. Dar îi spunem noi, chiar dacă suntem nevoite să-i dăm un minus pentru a-i face acest serviciu.

One comment

  1. La acest articol sunteti subiective.
    Diferenta dintre cei doi este ca unul vorbeste ferm dar este tot timpul langa subiect (intrebati primarii care merg la el) iar aceasta doamna stie ce face…sunt persoane care pe langa faptul ca ridici tonul la ele ar mai trebui trimise si la plimbare.
    Sa nu uitam si declaratia domnului Dragnea care zicea ca de la anul vrea ca virgula Consiliul Judetean Teleorman sa fie condus de o femeie…oare de ce?

Lasă un răspuns