20, septembrie, 2018
Breaking News:

Pîrvulescu: „Toți cei care au lătrat și n-au muncit nu vor mai face parte din viitoarea echipă”

IMG_7513Carmen Dumitrescu

Rezultatul alegerilor locale începe să genereze frământări în interiorul PNL Teleorman. Pentru că realitatea rămâne aceea că PNL Teleorman nu s-a comportat nicio secundă de la momentul unificării democrat-liberalilor cu liberalii ca o veritabilă echipă. În campanie s-a lucrat fărâmițat, pe echipe separate, care au încercat să maximizeze niște rezultate de dragul ocupării unor funcții viitoare, nu pentru binele general al partidului în județ. Și rezultatele s-au văzut. Prin comparație cu un partid unit, precum PSD-ul, PNL-ul n-a făcut altceva decât să caute responsabili și vinovați, în eventualitatea unor rezultate proaste. Din fericire pentru actuala conducere a partidului, nici rezultatul PNL pe țară n-a fost chiar unul lăudabil, așa că teoretic lumea e liniștită. Dar nimeni nu neagă că se putea și mai bine, dacă se trecea peste orgolii și jocuri de culise, măcar în timpul campaniei electorale. Pentru a înțelege mai bine cum vor decurge lucrurile în continuare în PNL Teleorman, am încercat să aflăm chiar părerea celui care și-a asumat această campanie a Dreptei politice în județ. Eugen Pîrvulescu a decis, se pare, să rămână consilier județean și să se ocupe de curățenia din partid, considerând că trebuie construită o echipă unită. Asta în eventualitatea alegerilor din toamnă, care ar mai putea constitui o șansă pentru liberali atât la nivel județean, cât și la nivel național. Acesta a declarat că până pe 15 iulie, problema echipei unite va fi rezolvată: „Ce vom face în continuare? Păi în primul rând toți cei care doar au lătrat și n-au muncit nu vor mai face parte din viitoarea echipă. Evident, se va face o analiză pertinentă a rezultatelor. Eu am învățat ceva de la domnul Marin Almăjanu: fotbalul se joacă pe goluri și politica se joacă pe voturi. Atât trebuie să fie clar pentru liberali. Au fost unii care n-au avut altă preocupare decât să urmărească preluarea șefiei partidului. La un moment dat, erau vreo cinci pretendenți la această poziție. Eu vă spun acum că până pe data de 15 iulie, filiala va avea un președinte unic. E adevărat că sunt dezamăgit de scorul partidului. Dar dacă s-ar fi câștigat măcar două orașe, Gâdea era acum poveste și am fi avut și noi 16 consilieri județeni. Totuși, în condițiile date, având în vedere că am luptat în fieful PSD la nivel național, să te situezi pe locul 20 la nivel de țară, atât din punctul de vedere al voturilor și procentelor, eu cred că putem discuta despre un rezultat bun. Dar e adevărat. În condițiile unei echipe puternice și unite, situația putea fi alta…”

5 comments

  1. Domnule Tractorist PARTZULESCU, am admirat strategia liberala la Olteni, tare, tare rau!!!!!!% din voturi, candidat pandarul primariei, pus de matale personal…Hai ca l-ai depasit si pe Sphalmajanu si Ilisexu ot Cartitas Rosiori de Vede….sunt juniori pe langa nesimtirea ta!!!!

  2. Asa si????Care sant oamenii aia ce aduc voturi?? Uni sant independenti acum si si-au castigat singuri locul.

  3. trebuie adusi inapoi oamenii care au facut ceva pt judet. nutu si dumitrica. doar ei doi pot sa aduca pnlul inapoi pe primul loc. dar lu parvulescu ii e frica de personalitati cu putere si voturi multe.

  4. avand in vedere ca la nenciulesti tiai batut joc de candidatul de la pnl(omu sa dus la PSD si a castigat )si ai pus pe nevasta fostului primar sa candideze (fara sa aiba vreo treaaba cu politica,fara sa stie ca nu aavea voie cu banere in comuna (chiar langa sectiile de vot) ti leam rupt eu ptr tine in ziua alegerilor sa nu fac tam-tam si plus sa nu inchid nici o sectie de vot+ politistul de acolo imi zice ca are o cariera :))) si trebuie sa se inteleaaga cu toti sunteti toti o apa si un pamant intrebare cum ai puso pe lista de candidatii ?vreau sa stiu si eu adevarul ?si la rosiori avand in vedere ca personajul ala fictiv a pierdut de 2 sau 3 ori de ce cacat l-ai mai aruncat la joc iar ca sa iei 6 sau 5 consilieri ? pentru ce ? bosule demisia ta trebuie pus pe biroul lui blaga…..

Lasă un răspuns