21, august, 2017
Breaking News:

Petrică Moț moțăie de zor în Consiliul Județean Teleorman

Monica Vasilescu

petrica motUnora le place jazz-ul. Altora banii. Şi prea multora… politica. Intrarea în politică, onorabilă prin esenţa ei, nu presupune însă numai statut social şi beneficii materiale, ci şi dorinţa genuină de a oferi ceva comunităţii care îţi acordă, prin vot, încrederea ei. De aceea, odată ajuns într-un for decizional, cel avid de recunoaştere capătă şi un rol social important. Pe care ar trebui, cel puţin teoretic, să şi-l respecte. Prin declaraţii, ţinută, vestimentaţie şi acţiuni. Ei bine, la noi în Teleorman, nu e cazul. Despre cei mai mulţi dintre consilierii locali şi judeţeni nu ştim mai nimic. Nici cum se numesc, nici cum arată şi, cu atât mai puţin, de ce ridică mâna atunci când o ridică. Ziarul Liber în Teleorman şi-a propus să remedieze acest lucru. Astfel că în rubrica “Sunt ales… dar mă (t)ratez” vom afla cu toţii care ne sunt consilierii judeţeni şi locali şi ce realizări notabile au reuşit să bifeze în timpul mandatului lor. Astfel încât în anul 2016 să începem să ştampilăm buletinul de vot în cunoştinţă de cauză.

Încă de la înfiinţarea Consiliului Județean Teleorman, instituția a fost compusă în mare parte din oameni de partid din eşalonul doi, recompensaţi de organizație cu câte un post indemnizat pentru a ridica mâna în sensul care trebuie. Indiferent că sunt de la Putere sau de la Opoziție, consilierii județeni au avut rareori divergențe de opinii, majoritatea înţelegându-și menirea, care pare să se fi rezumat la respectarea spiritului de turmă, al “votului sincron”. Și Petrică Moț face parte din rândurile ridicătorilor de mână profesioniști.

De când se află în forul legislativ județean, nu ne amintim ca acesta să fi ridicat o dată mâna de capul lui, în dezacord cu ai săi colegi sau să aibă vreo opinie asupra vreunui proiect de hotărâre. De trei ani de zile, de când ocupă funcția de consilier județean, nu s-a văzut pe ordinea de zi a aleșilor o inițiativă a lui Petrică Moț în interesul teleormănenilor. Un eventual raport de activitate al acestuia, unul imaginar, că faptic nu a făcut niciunul dintre consilieri până acum, ar evidenția o foaie albă și atât. Nimic concret, doar ridicat de mână curent și… dormitat discret. Dar nu avem pretenții. Fiindcă lui Petrică Moț i-a luat mult până să constate că în CJ nu e tocmai adecvat să vii îmbrăcat ca pe stadion. Deh ! La Peretu au ajuns târziu costumele. Dacă am aștepta și inițiativele, i se va termina mandatul, că mai are de halit indemnizație vreun an, până la alegerile din 2016. Și nu știm exact dacă va mai prinde vreunul, deși orice calcul matematic și probabilistic îl exclude din Consiliul Județean Teleorman. Nu și din partid. Iar PNL îi va găsi cu siguranță un loc pe unde să moțăie în continuare…

Lasă un răspuns