12, decembrie, 2017
Breaking News:

Performanță unică pentru Teleorman la culturism! Antrenorul Florian Dumitru: ”Sunt mândru că am reușit să dăm un campion mondial”

Monica Vasilescu

În culturism, județul Teleorman înregistrează premiere după premiere. Cu antrenorul Florian Dumitru în frunte, secția de Culturism a Clubului Sportiv Teleorman a obținut performanțe la nivel european și mondial cu Beatrice Mihaela Șerban, a avut cel mai bun junior din țară, până la vârsta de 19 ani, pe Alex Dumitru, fiul antrenorului, care a reprezentat Teleormanul pe podiumul internațional pentru prima dată la masculin, iar acum are un rezultat excepțional, cu Horia Paul Șchiopu, campion mondial absolut la numai 21 de ani. O premieră pentru Teleorman este și distincția de antrenor emerit pe care Federaţia Română de Culturism şi Fitness i-a oferit-o lui Florian Dumitru, după 37 de ani din viață petrecuți în sala de forță, atât ca sportiv de performanță, cât și ca profesor.

Și noi l-am găsit pe Florian Dumitru tot la sala de culturism, acolo unde mișunau sportivi care mai de care mai implicați în antrenament, conștienți că un corp bine lucrat se formează, în primul rând, cu mintea, după cum au învățat de la antrenor. În interviul pe care l-a acordat ziarului Liber în Teleorman, omul cu rigurozitatea din sport chiar şi în afara sălii a fost atent la modul în care s-a exprimat cu privire la performanța obținută și nu s-a lăudat prea mult, modestia fiind și ea parte din felul de a fi al celui care reprezintă generaţia de aur a culturismului românesc, deși este încă tânăr. Florian Dumitru a avut întotdeauna mentalitatea unui campion și continuă să se pregătească în acest sens, pentru a fi un exemplu și prin forma fizică proprie. A început culturismul în anul 1980, iar doi ani mai târziu a fost campion național la juniori și cel mai bun culturist din țară. Au urmat alți ani în care a devenit vicecampion, a trecut la perioada de seniorat, a avut și aici câteva participări. A crezut în forțele sale și în cele ale sportivilor săi, pentru că în spatele unui corp sculptat se ascunde, în primul rând, o luptă cu sine, iar astăzi are în palmares cel mai important rezultat al eforturilor comune, prin sportivul său, Horia Paul Șchiopu, campion absolut al României la categoria Junior Men’s Physique, la Campionatul Mondial de Culturism și Fitness 2017, Bistrița.

Reporter: Domnule profesor, dumneavoastră și sportivii dumneavoastră ați reușit o performanță absolută pentru România. Ce înseamnă asta pentru Teleorman?

Florian Dumitru: În perioada 11-13 noiembrie, am participat la Campionatul Mondial de Culturism și Fitness de la Bistrița, unde clubul nostru a fost reprezentat de doi sportivi. Este vorba despre Șchiopu Horia Paul – Junior Men’s Physique – 178 cm și Dumitru Dan Alexandru – culturism plus 75 kg juniori până în 23 de ani. Noi am avut la această competiție o prestație foarte bună, excepțională aș putea spune. Eu sunt bucuros că am trăit și am realizat această performanță unică, atât pentru clubul de la Alexandria, cât și pentru Federație și pentru țara noastră. Aș vrea să felicit Federația Română de Culturism și Fitness pentru buna organizare a acestui campionat, felicit toți sportivii participanți la eveniment. Vreau să-i mulțumesc pentru încrederea acordată președintelui Federației – Gabriel Toncean și vicepreședintelui – Monica Mureșan și tuturor celor care au avut încredere în mine și în sportivii mei pentru această șansă. Bucuria este cu atât mai mare cu cât, la această competiție s-a înregistrat un record istoric de participare, au fost 526 de sportivi din 56 de țări, peste 200 delegați și un număr mare de susținători.

Reporter: Povestiți-ne despre legătura de suflet pe care o aveți cu cel care este acum numărul unu mondial…

Florian Dumitru: De familia Șchiopu mă leagă numai amintiri frumoase. Ne cunoaștem de peste 35 ani, familiile noastre sunt apropiate și suntem prieteni foarte buni. Horia a crescut alături de copiii mei, este ca și copilul nostru. M-a surprins când tatăl lui, Stelian, a venit la mine și mi-a spus că vrea să se îndrepte către culturism, pentru că el făcea fotbal, dorind să participe la competiții. Alegerea de a se legitima la CST Alexandria a fost a tatălui său, întrucât, cu 36 de ani în urmă, a venit la mine în sală și mi-a spus că vrea să participe la competițiile de culturism. Eu participasem la astfel de competiții, aveam o experiență în acest sens și, atât cât am putut, l-am pregătit, iar apoi, după înființarea secției din Alexandria, el a fost primul campion al județului Teleorman, în 1982. De atunci ne leagă o prietenie adevărată, sinceră și mă bucur foarte mult că au ales secția noastră și că au avut încredere că aici se face un culturism curat, așa cum trebuie făcut.

Reporter: Cum a reacționat Horia în momentul în care a primit medalia de aur?

Florian Dumitru: Horia a fost puțin surprins de rezultat și a avut emoții foarte mari. S-au făcut presiuni înainte de competiție ca el să nu participe la proba respectivă, că nu ar fi pregătit pentru acea probă, dar familia i-a acordat încredere și cel mai mare sprijin și iată că a confirmat la cel mai înalt nivel.

Reporter: Din câte știu, el locuiește în Olanda, studiază acolo. Cum se defășoară antrenamentele?

Florian Dumitru: El se antrenează în Olanda, este student la Universitatea din Maastricht. În stilul meu de antrenament merg pe principiul că participarea sportivului este foarte importantă. Modelarea se face pe participare conștientă și activă.  Din momentul în care el începe să înțeleagă ce trebuie să simtă, cum să simtă, ce trebuie să facă și ce greșeli să evite, se poate antrena singur fără probleme. Diferența se face prin perseverență, inteligență, răbdare, tenacitate, calități pe care acest sportiv le are, așa a ajuns la această performanță.

Reporter: Fiul dumneavoastră, Alexandru, cum a perceput această competiție?

Florian Dumitru: Alex a avut o formă foarte bună. După un efort extraordinar și probleme personale foarte complicate, am reușit să obținem o formă foarte bună și el s-a prezentat, cred eu, într-o formă bună în concurs și pe scenă, ceea ce l-a mulțumit și pe el. A obținut locul 7, la egalitate cu locul 6, departajarea a făcut-o arbitrul de rezervă. A fost aproape de finală. Sunt mândru că am reușit să ajung la acest nivel și mă bucur extraordinar de mult pentru că am dat un campion mondial. Mi-am dorit să ajungem aici. Am avut performanțe cu Șerban Mihaela și îmi doream să am și la băieți un rezultat asemănător.

Reporter: Ce urmează pentru băieți?

Florian Dumitru: Și pentru Horia și pentru Alex urmează o perioadă off season (tranziție). În funcție de calendarul competițional, vom face planificările de rigoare.

Reporter: Contează faptul că un sportiv provine dintr-un oraș mic, precum Alexandria, unde nu sunt cele mai bune condiții pentru antrenament?

Florian Dumitru: În ultima vreme, am avut condiții destul de bune și sprijin, de asemenea. Nu ne raportăm la diferențe de acest fel între orașe. Noi ne bucurăm că am reușit să avem o performanță unică pentru județ și am avut tot sprijinul din partea instituțiilor din Alexandria, cum ar fi: Clubul Sportiv Teleorman, condus de Emanoil Stoica, Primăria Alexandria, Consiliul local Alexandria, Direcția pentru Sport și Tineret-director Mariana Mitran.

Reporter: Este costisitor să faci culturism?

Florian Dumitru: Da. Este foarte costisitor. La nivel de performanță este nevoie de cheltuieli foarte mari. În perioada de pregătire, un campion de nivel european sau mondial poate să ajungă și la sume foarte mari pe care noi nu putem să le acoperim în totalitate.

Reporter: A mai avut Teleormanul în trecut o astfel de performanță?

Florian Dumitru: Doar la feminin. La masculin, nu a mai avut. Este prima participare și, la băieți, este mult mai greu să obții o astfel de performanță la o categorie la care a fost o participare numeroasă.

Reporter: Încurajați teleormănenii să facă acest sport?

Florian Dumitru: Da. Cu atât mai mult cu cât avem performanțe. Este important să facem mișcare și exercițiu fizic. Mă adresez părinților pe această cale, să îți îndrume copiii către acest sport complet care implică autocunoaștere, inteligență, perseverență, răbdare, calități care îi formează ca oameni echilibrați și sănătoși.

Lasă un răspuns