20, septembrie, 2017
Breaking News:

Percheziții la teleormăneni bănuiți că au furat metale scumpe din Franța

Cum nu prpolitiaea sunt percheziții fără ca Teleormanul să aibă implicații, ai noștri sunt în atenția polițiștilor și de data aceasta. La 28 ianuarie, sub coordonarea Direcției de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, poliţiştii de investigaţii criminale au efectuat 22 de percheziţii domiciliare pe teritoriul României (16 în judeţul Galaţi, 2 în Brăila, 2 în Teleorman şi 2 în Ilfov), la membrii unei grupări infracționale, care au comis mai multe furturi de metale neferoase cu valoare mare, pe teritoriul Franței.

La acțiune au participat peste 140 de polițiști de investigații criminale din cadrul Inspectoratelor de Poliție ale județelor Galați, Brăila, Teleorman și Ilfov, precum și luptători din cadrul Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Au fost puse în executare 34 de mandate de aducere, pe numele unor persoane bănuite de comitera faptelor, acestea fiind audiate în prezent de polițiști. În fapt, această grupare a comis numeroase furturi din societăţi comerciale pe teritoriul Franţei, vizând metale scumpe, feroaliaje (nichel, vanadium, feromolibden etc.), iar bunurile ar fi fost comercializate de regulă pe teritoriul României.

În urma acţiunii au fost identificate şi recuperate importante cantităţi de  feroaliaje bunuri ce fac obiectul infracţiunilor comise în Franţa, precum şi sume mari de bani. Prejudiciul total cauzat este de peste 1.000.000 de euro, conform precizărilor Poliției Române.

Lasă un răspuns