22, octombrie, 2018
Breaking News:

Percheziții în Teleorman

Poliţiştii din Mureş au efectuat 33 de percheziții, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română, în București și 6 județe, la sediile unor firme și la domiciliile unor persoane bănuite de evaziune fiscală. Prejudiciul cauzat este de peste 2.000.000 de lei. O persoană a fost reţinută pentru 24 de ore.

La data de 31 mai a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, au efectuat 33 de percheziții, în municipiul București și în județele Mureş, Galaţi, Suceava, Prahova, Teleorman şi Dâmboviţa, într-un dosar de evaziune fiscală.

Din cercetări, a rezultat faptul că, în perioada 2012 –2016,  reprezentanţii unei firme din Mureş ar fi înregistrat în contabilitate facturi fiscale fără conţinut economic real, beneficiind astfel de deduceri fiscale ilegale, prin care bugetul de stat ar fi fost prejudiciat cu peste 2.000.000 de lei.

La data de 5 iunie a.c., polițiștii de investigare a criminalității economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureş au reţinut un bărbat, de 43 de ani, din judeţul Galaţi, administrator al unei societăţi comerciale, bănuit de săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată.

La percheziţii au participat și poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a municipiului Bucureşti şi ai inspectoratelor de poliţie judeţene Galaţi, Suceava,  Prahova, Teleorman şi Dâmboviţa, precum şi jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Mureş.

În cursul zilei de astăzi, bărbatul urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, pentru a fi dispuse măsurile legale.

Lasă un răspuns