20, septembrie, 2017
Breaking News:

Pentru prima dată în istorie, în Teleorman s-a strigat: „Jos Dragnea!”


Carmen Dumitrescu

A protesta în Teleorman împotriva vreunei inițiative a baronului cu aere de semi-zeu, Liviu Dragnea, este un act de bravură care frizează nebunia. Și totuși, grațierea și amnistia au reușit să enerveze vreo 50 de teleormăneni așa de tare, încât și-au asumat toate consecințele unui protest de solidaritate cu protestatarii de la București, protest care a avut loc duminică seara, în fața Casei de Cultură din Alexandria. În ciuda frigului cumplit și a prezenței scăzute a oamenilor la manifestare, participanții au stat în locul menționat mai bine de două ore, au cântat imnul național, au strigat împotriva grațierii și amnistiei și, în mod absolut fenomenal, pentru prima dată în istoria acestui județ, în centrul Alexandriei s-a scandat: „Jos Dragnea!”. De altfel, unul dintre protestatari venise din Turnu Măgurele și a povestit jurnaliștilor prezenți despre domeniile de vânătoare ale Baronului de la Turnu, despre presiunile la care sunt supuși oamenii de acolo de către oameni cu funcții în primărie: „Oamenii nu sunt de acord cu ei, dar sunt timorați, le e frică, sunt amenințați că, dacă ies în stradă, pierd ajutorul social sau chiar locul de muncă. Știu chiar eu că oameni cu funcții din primăria Turnu Măgurele au sunat oameni care ar fi ieșit în stradă, pentru a-i avertiza să nu facă un astfel de gest riscant pentru viitorul lor. Eu am venit de la Turnu Măgurele aici să spun toate astea, pentru că nu se poate ca teleormănenii să tacă și să înghită toate aceste abuzuri la nesfârșit!”

Alți protestatari au venit cu câinii, căci au considerat că felul în care a fost reflectat protestul anterior de la București în presa partizană trebuie taxat prin glume de acest fel. Mulți dintre participanți au spus că au ieșit în stradă pentru că s-au săturat să tacă și că le este frică pentru ce li s-ar putea întâmpla, pe fondul expunerii generate de prezența la protest, dar că nu mai pot răbda abuzurile și nici ideea că guvernul condus din umbră de către Liviu Dragnea vrea să salveze infractorii cu costum și cravată de consecințele propriilor acțiuni contrare legilor în vigoare. Deși la protest au participat doar vreo 50 de persoane, forțele de ordine au fost prezente în permanență și au vegheat la respectarea ordinii publice. Totuși, un incident s-a produs, căci un cetățean care a venit la protest cu o boxă în care suna imnul național a deranjat o bătrână care locuia într-un bloc din apropiere. Se pare că muzica din difuzoarele primăriei n-o deranjau pe doamna în măsura în care i-a tulburat liniștea Imnul Național… Noi o înțelegem. E frustrant să nu fii român în România. În cele din urmă, frigul i-a trimis pe protestatari la casele lor și totul a revenit la normal. Totuși, merită consemnat faptul că pentru prima dată, în Teleorman, s-a strigat: „Jos Dragnea!”

Și numai cine nu e teleormănean nu înțelege adevărata valoare a acestui gest.

 

8 comments

  1. Huooo Teleorman!

    Luati-vi-l pe Dragnea inapoi!

  2. Bravo vouă! Felicitări!

  3. Ar trebui decorati cei 50 de eroi ai Teleormanului.E ca si cum ai fi strigat Jos Ceausescu prin anii 80.Acum grija idiotilor majoritari va fi aceea sa nu fie vazuti pe langa unul din cei 50.Sclavie placuta….

  4. Bravo, oameni buni! Uite ca in Teleomran NU Sunt doar locuitori cu mentalitate de iobag.
    Si eu am radacini pe linie materna in acest judet.
    Imi imaginez ca va Trebuie curaj Sa protestati,; e ca si cum am fi strigat pe vremea lui Ceausescu, impotriva lui.
    M-am saturat Sa Se spuna ca in Teleoman traiesc numai prosti. Uite ca traiesc si oameni cu Demnitate, oameni care gandesc, care vor o Tara Mai buna pt. ei si viitoarele generatii.
    Si NU ne temem de Dragnea si psd, Pentru ca ne-a ajuns cutitul la os. Vrem sistem de sanatate, scoli, sosele, Vrem o Romanie normala ca sa ne intoarcem in Tara Noastra!
    NU ne plateste nimeni Sa protestam. Protestam pt. Ca ne-au murit rude in spitalele romanesti, am vrea Sa ne aducem Copiii Sa invete in scolile romanesti, Vrem Sa NU murim pe soselele neterminate, Vrem o Tara normala!
    Salutari! Din Alaska, SUA.

  5. Bai nene,sa va fie RUSINE ,la ce cuvinte urate adresati ,unui conjudetean de-al nostru,care a reusit ,prin munca ,sa ajunga cineva in politica romaneasca!!!!…..voi credeti ca 12 ani de zile ,dusmanul lui nr.1 BASESCU care a condus tara asta ,nu putea ,cu institutiile de forta pe care le subjuga ,SA-I FACA DOSAR BETON si sa-l INCHIDA pe ani grei de puscarie????……sa fim seriosi!….dar NU i-au gasit ,dragii mei si atunci ce-a zis ,hai sa-i facem dosar politic pe Referendum,doar ,doar il va „opri din avantul politic pe care l-a luat”!…si l-au condamnat!!!…fara sa-i dea …culmea!….MOTIVAREA scrisa a condamnarii ,sa se poata apara la CEDO!!!…ce marsavie!!…de ce NU ati iesit in strada sa-l aparati?…..rusine…dupa mine ,un pensionar teleormanean din Bucuresti,DRAGNEA este mult mai curat politic si penal fata de BASESCU si JOHANNIS!!!!!….acestia doi ,au permis sa se faca dosare politice,fapt ce nu se intampla in nici o tara din UE!!….urmariti implicarea lui JOHANNIS in taierea padurilor de catre austrieci!!!…de ce nu ziceti nimic?….masurile bune pentru populatie ,ce nu le-au mai luat nimeni ,de catre PSD ,de ce NU ziceti nimic?…..pacat ……

Lasă un răspuns