23, mai, 2018
Breaking News:

Pentru al doilea an consecutiv, Daria Burtea, prima pe țară la olimpiada de franceză

Monica Vasilescu

Controversatul învățământ teleormănean are elevi foarte buni. Performerii se evidențiază la competițiile naționale, nu doar la nivel local, și aduc prestigiu în teritoriu prin rezultatele lor de excepție. Un rezultat remarcabil a obținut Daria Teodora Burtea, ocupând podiumul la naționala de Franceză de la Buzău, desfășurată în perioada 2-6 aprilie 2018, acolo unde a primit premiul I.

Daria Burtea, elevă în clasa a X-a la Colegiul Național ”Al. I. Cuza” din Alexandria, pregătită de profesorul Adina Niculae, a întrunit punctajul cel mai mare și s-a poziționat în fruntea clasamentului pe țară la olimpiada națională de limbi romanice (franceză), urmând să participe la faza internațională.

La aceeași olimpiadă a concurat și fratele Dariei, Rareș Burtea, care a obținut un punctaj destul de mare la categoria lui de vârstă, obținând un premiu special. Rareș este elev în clasa a VII-a, la Școala Gimnazială ”Mihai Viteazul” din Alexandria, și s-a calificat la națională, după ce a obținut punctajul cel mai mare, 100 puncte, la olimpiada județeană de limba franceză, fiind pregătit de profesorul Mirela Velcea.

Revenind la Daria, este al doilea an consecutiv când ea reușește să detroneze restul colegilor din alte județe și să fie prima pe țară la olimpiada de limba franceză, anul trecut fiind premiată la Gura Humorului pentru aceeași performanță.

Lasă un răspuns