24, noiembrie, 2017
Breaking News:

Pe Dragnea, Serviciile l-au făcut mare

Carmen Dumitrescu

Sunt multe voci care încearcă să explice ascensiunea lui Dragnea în politică. Pentru că, la bază, el e un personaj mai banal decât apa plată. Totuși, cea mai bună explicație vine din gura târgului, care ne spune, fără prea mari dubii, că Dragnea e acoperit de ani buni. Mai precis, din perioada în care a ajuns la Consiliul județean și și-a asumat  să contribuie și el la bunul mers al serviciilor naționale. Gurile rele zic că ar fi cotizat financiar, dar noi n-am merge până acolo… deocamdată. Căci probele stau ascunse adânc într-un trecut foarte ambiguu. Lumea zice că cei din PDSR au avut grijă să-l acopere pe Dragnea și i-au garantat susținere pe termen lung, în schimbul unor avantaje. Dacă mai ținem cont și de faptul că Dragnea provine dintr-o familie cu epoleți, atunci povestea n-ar mai trebui să surprindă pe nimeni. Doar să lase un gust amar celor care ar fi adus Serviciilor un potențial mai mare decât banii. Dar viața se schimbă în fiecare zi, vorba lui Dragnea. Totul e că din Servicii nu prea se iese decât într-un singur fel. Și e vai de noi dacă bârfa asta are un sâmbure de adevăr!

Lasă un răspuns