liberinteleorman.ro

Parohia… ca o afacere

galactionCarmen Dumitrescu
Preoții nu prea au libertatea de a discuta cu mass-media, dacă nu au aprobare de la forurile superioare. Dar asta nu înseamnă că ei nu au conștiința situațiilor nedrepte în care sunt puși uneori, că nu simt frustrarea de a-și vedea credința apreciată în bani, că nu se revoltă în sinea lor împotriva unui sistem care le calcă demnitatea în picioare. Iar faptul că parohiile se vând pe bani grei nu e un secret pentru nimeni, dacă ne păstrăm ochii larg deschiși și mintea limpede, pentru a nu cădea în capcana de a confunda voința lui Dumnezeu cu interesele lui Galaction Stângă. În ultimii ani, în presă n-au “transpirat” decât două cazuri de amploare: parohia Buzescu și Pantocrator. În primul caz, un preot bun, dar lipsit de ambiția șpăgii a fost mutat într-o parohie fără perspective, la Găvănești iar în al doilea publicul a fost informat cu privire la felul în care o parohie face rost de bani, pentru a-și păstra preoții mulțumiți și pentru a da satisfacție Episcopului. Din păcate, preoții care ajung să vorbească despre felul în care parohiile devin afaceri se confruntă ulterior cu sancțiuni și dificultăți, astfel că nu putem avea o imagine clară a corupției înaltelor fețe bisericești. Dar putem bănui că proporțiile acestei plăgi sunt imense. Pentru a nu fi greșit înțeleși, nu spune nimeni că Galaction Stângă e un om lipsit de caracter sau un personaj care nu înțelege sensul relației cu Dumnezeu, dar din atitudinile lui de până acum, el s-a dovedit a fi mai curând un manager bun de firmă decât un călăuzitor al celor care și-au propus să ducă învățătura divină în rândul necredincioșilor.
Cu cât se mai vinde Dumnezeu?
Într-un capitalism sălbatic, în care Moș Crăciun și sângele lui Hristos se vând pe tarabe la preț de producător, nu miră pe nimeni faptul că Biserica a devenit o afacere profitabilă. Preoții nu plătesc impozite la stat și nu dau socoteală pentru atențiile pe care le primesc. Cutia milei e împărțită frățește între oamenii Domnului, în funcție de ierarhie, iar bucuria de a fi un bun preot pălește în fața dezamăgirii de a duce mai puțini bani la Episcopie. Situația de la parohia Buzescu, în care preotul Dragoș Ivănescu refuza să pretindă oamenilor bani pentru înfăptuirea unor ritualuri sacre, deranjându-i astfel pe preoții Moșu, este extrem de grăitoare. Să nu uităm că înainte ca Episcopul Alexandriei și Teleormanului să ia decizia transferului lui Ivănescu la parohia Găvănești, acesta a considerat că preoții Moșu sunt preferabili pentru că știau să facă bani. Evident, sumele pe care Dumnezeu e vândut nu sunt mici. Bisericile știu să producă bani și, așa cum spuneau cei de la Pantocrator, “omul, când ajunge să dispere, vine tot și dă Bisericii ca să se facă bine”. Ce e drept, afacerile fundamentate pe vulnerabilități psihice sunt cele mai roditoare…
Filosofii n-au ce căuta în Biserică!
Evident, mai sunt și preoți care-și urmează chemarea, fără a acorda prea mare importanță câștigului material care ar rezulta din asta. Dar cei care privesc parohia altfel decât ca pe o afacere au de pătimit. Un astfel de caz este cel al preotului Olimpiu Dogaru. Doctor în Filosofie al Universității București, preotul Olimpiu Dogaru a învățat iubirea pentru Dumnezeu din familie. Tatăl său, Origen Dogaru a păstorit parohia din Cervenia timp de 46 de ani. În tot acest timp, împreună cu fiul său au pus acolo sufletul lor și au contribuit la dezvoltarea și înfrumusețarea bisericii din zonă. În 2014, Episcopia a luat decizia ca Olimpiu Dogaru să fie transferat cu forța la o altă parohie din județ, în speță la Pietroșani, pentru că la acel moment nu mai era voie ca tatăl și fiul să facă parte din aceeași parohie. Preotul Olimpiu a acceptat la acel moment mutarea, însă se aștepta ca în momentul în care tatăl său va ieși la pensie să se poată întoarce la parohia dragă inimii lui. Evident, acest lucru n-a fost posibil, iar după ce preotul Origen Dogaru a ieșit la pensie, Episcopia i-a motivat preotului Olimpiu că nu se poate întoarce la Cervenia ”pentru că este filosof”. În plus, din surse pe care nu dorește să le menționeze, preotul Olimpiu a aflat că Galaction Stângă nu-I va aproba transferul la Cervenia, “pentru că nu-l suportă”. Acesta a fost și momentul în care preotul Olimpiu a decis să spună adevărul dureros pe care îl poartă în suflet de atâția ani. De aceea, ne-a trimis pe adresa redacției o scrisoare deschisă, în care vorbește despre plaga sistemului bisericesc din Teleorman. Scrisoarea merită citită, fie și numai pentru faptul că ea vorbește despre discrepanța între dreapta credință și judecata unui episcop pe care nu-l cheamă “Stângă” întâmplător:

PREA FERICITE PĂRINTE PATRIARH,

Subsemnatul pr. Olimpiu Dogaru, Doctor în filosofie al Universității din București, preot în Teleorman, mă gândesc uneori cu o tristă delectare că dacă frazele pe care le scriu acum, într-un viitor căruia nu-i voi mai aparține, vor culege laude, înseamnă că cineva m-a apreciat și înțeles .
Într-o zi se va înțelege că mi-am îndeplinit ca nimeni altul datoria de interpret al acestei părți de lume, iar atunci se va înțelege, că am fost neînțeles și am trăit în mijlocul indiferenței și răcelii generale și am avut neșansa să mă nasc contemporan cu Galaction Stângă și mulți alții de nivelul lui, care se încadrează perfect în ceea ce se numește șpirocheta românească subreptică.
Faptul că am dorit să mă transfer ca paroh la parohia mea natală ,unde am activat deja ca preot 17 ani ,în locul tatălui meu, care a ieșit la pensie mi-a atras o ură viscerală din partea episcopului mai sus -menționat. Sunt absolvent al Seminarului Teologic și al Facultății de Teologie- cursuri de zi, iar în paralel cu misiunea pastorală pe care încă o îndeplinesc cu cinste desfășor și o activitate de cercetare în Filosofia neoplatonică. Atât am dorit, să continui tradiția și să preiau ștafeta de la tatăl meu pensionat de aproximativ 5 zile. Motivele respingerii cererii mele au fost uluitoare și acest lucru mă face să mă întreb serios : Ce mai este preoția în această Eparhie ? Nu e o noutate că parohiile se vând pe bani, că preoții sunt hirotoniți fără studiile necesare, și ulterior ,devin tonomate de recitat parastase și sfeștanii, că slaba pregătire a episcopului de o cultură teologică precară, au determinat mulți teleormăneni să îmbrățișeze alte secte/confesiuni care au prosperat sub mandatul ierarhului nostru. Au apărut secte despre care nu s-a auzit nici în manualul de sectologie- de ex: Biserica Noul Betleem ,iar numărul Adventiștilor de ziua a șaptea va ajunge în curând la nivelul ortodocșilor. Absența episcopului din mediul social este evidentă, câteodată nici nu știu dacă există cu adevărat sau este o legendă pe care preoții o evocă în Biserică sau o lebădă de parade, pe care primarul o scoate la ziua orașului.
Trăim într-o lume puternic secularizată și laicizată, iar avântul stiinței moderne este de neimaginat ,iar ortodoxia de aici este foarte departe de a contracara aceste tendințe .Consider, de asemenea, că în epoca internetului, a tabletelor și a tot ce ține de tehnică ,nu poți veni cu discursuri previzibile din celebrele Pastorale de Crăciun și Paști, cristalizate într-un limbaj provoslavnic și o limbă română veche , ce se relevă într-un limbaj minimum și repetitiv.
Citind parabola semănătorului, de nenumărate ori am ajuns la o interpretare personală a seminței căzute între spini ,care va urma să fie înăbușită. Anume:spinii reprezintă oamenii mediocrii care vor să înăbușe excelența. Dacă ai neșansa ca în acestă viață să fii înconjurat de asemenea indivizi trebuie să faci două lucruri ca să supraviețuiești: unu – să-ți ceri scuze că ai învățat mai multă carte decât ei, că ai vrut să ieși din bancul de heringi ,și al doilea – să joci rolul naivului ca să dai satisfacție torționarilor crescându-le stima de sine.
Nu scriu aceste rânduri ca pe o delațiune, dar cred că la jumătatea drumului dintre credință și critică se află popasul rațiunii. Rațiunea e să crezi că poți să înțelegi fără să crezi, dar tot credința rămâne, fiindcă a întelege presupune că există ceva de înțeles.

Advertisement

24 Comments

  1. Felicitari preotului pentru curaj>Galaction e un gunoi.,Si eu sunt preot,si va marturisesc ca nu am vazut asemenea lacomie.In 2014 Ica militaru a adunat preotii sa faca cheta pentru a cumpara palatul episcopal.Apoi galaction a cumparat si gradinita din spate si a demolat-o sa-si extinda propietatea,iar acum are si casa de vacanta la Draganesti impreuna cu calugarii lui pidosnici.Ce ai facut fratele meu sa meriti atata bogatie?

  2. Mi-a atras atentia reportajul ,,Parohia…ca o afacere”.Intr-adevar scrisoarea preotului reflecta realitatea cruda.As vrea sa ascult o predica intr-un limbaj actual ,iar cel care sustine morala crestina trebuie sa fie un om demn,care a intrat in biserica datorita pregatirii sale si nu in urma atentiilor oferite. Din pacate, lucrurile acestea se cunosc, dar putini au curajul sa vorbeasca.E timpul ca biserica sa fie transparenta si sa nu se comporte ca o secta.
    Teodora, profesor

  3. În sfîrșit după atîția ani de sclavagism în biserica ortodoxă mai reușește cîte un intelectual să își exprime doleanțele și să scoată la iveală anumite lucruri cunoscute de puțini oameni.Cea ce este publicat în acest articol e doar o mică parte din cea ce se petrece în realitate în B.O.R. Taxe,impozite, lumânări inscripționate, vin, calendare,cărți, icoane imprimate ș.a.m.d. Un adevărat bussines.

  4. DNA ul nu a aflat pana acum de treburile astea in Teleorman?Cred ca I-ar sta bine cativa ani la racoare acestui Galaction

  5. Bine a punctat parintele olimpiu,dar s.a suparat pe cine nu trebuie.Adevaratele jocuri la episcopie le face ica militaru protopopulzis si,,grebla lui Dumnezeu,,,el colecteaza spagile pt Galaction care sta ascuns la episcopie ca un sarpe de dudau

  6. Biserica Ortodoxa cui se adresează ?cui servește? și mântuirea cui o vrea?Prin pragmatismul ei sălbatic mă îndoiesc că are în plan vreo fiinta umana Nu cred că biserica trebuie să fie săracă ceea ce cred este că din prea multul divin ar putea să dea si celor care nu au adică să împartă.Greu de crezut pentru ierarhia bisericească să schimbe ceva. Lucrurile sunt atât de clare precum apa sfințită de aceași mână întinsă spre a plasa cadoul de iertarea păcatelor, spre un Preacuvios sau Prea Sfinţit Părinte care este binecuvântat cu harul de a sti cum trebuie impărtite cele divine si cele umane in aceasta lume Are cineva curajul să reformeze ceva in biserică sau in facultătiile de teologie,cum vrei sa fie viitorul preot când el stie foarte bine că fiecare examen are un preț Și Parohia are un PREȚ?DA În functie de zona pe care vrei să o păstoresti cu ajutorul ierarhilor bisericești SI A LUI DUMNEZEU DIN ICOANELE VÂNDUTE UN D/ZEU AL GRECILOR NU AL APOSTOLILOR.Biserica de azi este un produs cu un Marketing ce se vinde pe o piață a disperării si a -bolii-psihice-Atât timp cât coliva lumânările și tămâia sunt cotate la bursa de valori haina preotescă(dulama) va avea mărimi XXXL

  7. Ca si in cazul Dragos Ivanescu, acest Galaction s-a dovedit a fi un mare nemernic.Sa ne dea afara pe toti ,si sa ramana el cu homosexualii lui de la Draganesti.

  8. Mi se pare lipsa de respect acest articol. …Va rugam postați toate mesajele!
    Ps Galaction este un ierarh model,smerit, blând ……dar unii au luat aceste virtuții în batjocura. ..Sper să ia măsuri cu acest, ,filozof”care este un ateu.

  9. Nu stiu cat de ateu e filozoful,dar spaga ramane spaga,si ,,blandul si smeritul,, vostru va trebui sa treaca pe la DNA ,asa cum au trecut si altii,daca vrem sa fim o tara europeana,daca doriti in Evul Mediu……

  10. Ps Galaction este un episcop de excepție! Sa faceți un reportaj despre vicarul Chirita Nicu. …Din cauza lui se petrec aceste lucruri și imaginea unui ierarh Model este afectată. ..de unde are el bani de Q7si Audi ultimul tip? …Poate îl Întrebăm pe Sfântul Mina (biserica din zona peco)în care au intrat bani de la stat pe care o ridica acest popă. Acesta cere taxe de protecție preoților și multe alte lucruri. …..Nu Episcopul este vinovat de situația aceasta….Acest ,,Galaction ,,cum il numiti voi este nevinovat! Este sigurul episcop care îi primește la fel pe toți :săraci. .,bogați, oamenii necăjiți …

    • Cumva aveti aceste informatii de care credinciosii nu au cunostintita despre vicar? Sustineti-va argumentele cu dovezi solide, nu cu simple zvonuri…total nejustificate. Multumesc!

  11. stimate om sfant sau ica,cum te vei numi ,galaction e o catastrofa.Asta s.a vazut si cand a venitDan Puric in Alexandria.Nu a fost , in stare sa.l prezinte publicului si a spus Tatal nostru apoi ia dat cuvantul.Asa ca lasati.o balta

  12. Daca Galaction e sfant,atunci Arsenie Boca ce mai e? In numele credintei,nu mai comparati impostorii si spagarii cu sfintii care au patimit

  13. Un om de rand nici nu ar trebui sa ridice ochii in fata unui arhiereu. Sunt multi oameni fara frica lui Dumnezeu! Si in general doar hotul striga hotii. Daca sunt preoti cei ce au comentat ar trebui sa nu uite ca
    Preasfintitul i-a facut preoti ! Cat de josnic trebuie sa fii pentru a da cu pietre in omul care s-a rugat pentru tine atunci cand te-a hirotonit !!!
    Locul preotilor nu este la calculator sa comenteze articole sau sa vorbeasca despre PLATON , locul lor este in biserica unde ar trebui sa se roage pentru noi, pacatosii.

  14. Felicitari preotului Olimpiu pentru curajul de a spune adevarul si de a-si apara drepturile incalcate. Il cunosc si ii contrazic pe cei care au afirmat ca este ateu. Este un slujitor al lui Dumnezeu in adevaratul sens al cuvantului care are curajul sa vorbeasca atunci cand e cazul.Sunt sigura ca a incercat si alte cai de comunicare si a ajuns in ultima instanta la aceasta, chiar daca a facut-o cu amaraciune. Atunci cand se intampla asemenea fapte ele trebuie semnalate, nu ascunse sub pres. Numai asa se pot indrepta. Nu poti sa-i iei cuiva libertatea de a-si exprima nemultumirea si de a semnala fapte care n-au ce cauta in biserica.

  15. Scuze ca intervin.Dar cum poti deveni pr paroh in postura in care esti divortat si recasatorit???ar trebui multumire ca inca esti preot si nu ai fost caterisit.Ca sa scriem texte putin introvertite si inaccesibile este usor.Este usor sa strigam ce vrem….dar sa strigam ca am slujit doar cand am avut chef si ca ne traim viata prin buc fara nici un fel de jena ca suntem preot….nu.Daca tot vrem sa fim corecti si sa imbratisam adevarul…care oricum este subiectiv si scuipat printre dinti…..si facem o asa zisa marturisire publica….hai pr Olimpiu ..sa zicem adevarul.

    • Ce analfabeti s-au gasit sa-i ia apararea lui galaction,nu sunt in stare sa duca o fraza pana la capat.Dar vorba aceea ,,cum e sacul e si peticul,,.Ai terminat cumva masterul in teologie?

  16. Divortat si recasatorit? ce aberatie. Nici vorba de asa ceva,la cat il ,,iubeste Galaction ,, n-ar fi rezistat o secunda . Sigur nu-l confunzi cu baiatul protopopului Militaru? Mai bine rugati-va pt guru asta al vostru sa nu mai ia spaga.

  17. dragi crestini preotul acesta are mare dreptate si asa se intampla.Daca nu esti preot nu ai de unde sa stii aceste probleme religioase.Bisericii putine si preotii f.multi.Unde sa se duca ca preoti?.

  18. Am studiat Teologia Ortodoxa dar nu am urmat preotia tocmai din cauza episcopilor care sunt niste frustrati si inapoiati mintal.Daca la catolici orice preot ,cel putin theoretic poate aspira la functia de cardinal sau papa,in ortodoxie te-ai facut preot si acolo te uita Draku.daca nu dai spaga.Episcopii sunt fosti stareti de manastiri pe care nu-I voteaza nimeni ,nu dau concurs cu nimeni si sunt alesi de patriarhie de sinod.,in urma unor sume de bani fabuloase pe care trebuie sa si-i scoata de la preoti.Sa apuci pe mana unui din asta iadul incepe de a doua zi, plus ca sunt niste oameni care se joaca de-a Dumnezeu tratand preotii ca pe sclavi.In facultate cei mai saraci cu duhul ,studentii din ultima banca fricosii toate loazele care intrau in fribrilatie la vederea unei femei, se duceau la calugarie ..Astia sunt presfintii si mitropolitii nostrii.Plus ca sunt ff ff multi analfabeti asa cum bine mentiona Maestrul pe care il salut,>Prin anii 2003 am fost la Pitesti unde am terminat facultatea cu o treaba ,si am vazut curtea plina cu ,,masteranzi,, aproape 1000 care nu mai avesu loc in clase si sustineau cate 7 sau 8 examene intr-o singura zi.Unii scriau in masina cu bere in fata alttii la barul de visa vis era ceva apocalyptic,altul copia din Biblie cu tigarea in mana etc.Asta e Ortodoxia contemporana .Va imaginati ce este in sufletul unui om destept? il apuca toate pandaliie cand il vede pe Galaction sau gasca lui de neterminati.Eu nu stiu ce cauta omul asta intre ei.?Eu am propria firma si multumesc lui Dumnezeu ca m-a ferit de asa ceva si pot trai si fara minciunile calugaresti episcopesti si inventiile lui Constantin cel mare care si-a omorat fiul si nevasta.

  19. Dragi mei am 4 facultati printre care si teologia pima dorind a ma face preot paroh. Am visat in tinerete la virsta de ani 22 ca ma fac popa. Meserie frumoasa si cu credinta in bunul Dumnezeu. Dupa prima facultate fiind teologia am ajuns la P.S. Galaction care mi-a cerut 10.000 € plus o masa omeneasca pentru 25 de inalti distinsi oaspeti ai domniei sale. Mi-a promis ca voi avea parohia mea dar cu o conditie. Sa fiu un bun slujitor al domnului si sa nu uit cine m-a pus in functie ca altfel imi voi pierdepainea de la gura si va avea domnia sa grija de mine sa nu mai slujesc in sfinta biserica cite zile voi avea de trait. asa ca mi-am luat hamul si prastia si am continuat cu studiul in alte trei facultati. Tin ai multumi I.P.S.Galaction ca nu am facut imprumut in banca de cei 10.000 € in banca si acum castig 2500 .

Dă-i un răspuns lui Gheorghe Doja Anulează răspunsul

Your email address will not be published.

Publicitate


Articolul precedent

Alexăndreanca Beatrice Șerban, campioană europeană la culturism

Următorul articol

Mascații s-au dus, din nou, peste medici

Cele mai recente articole de Actualitatea politică