13, decembrie, 2017
Breaking News:

Numărați-ne contractele!

Monica Vasilescu

o pozitie in teleormanEste minunat să faci presă în România, mai ales în Teleorman. Sau să pretinzi că faci presă, pentru că asta trebuie să decidă cititorul, așa cum, în cazul politicienilor, decid de multe ori votanții. ”Electoratul” nostru, al celor care au carte de muncă la un ziar și la un post de radio sau TV este cel care decide dacă dă un leu pe ziar, dacă mai accesează link-ul și data viitoare sau dacă mai urmărește o grilă de programe.

Cu acest considerent, prin articolele găzduite de modestul ziar Liber în Teleorman și pe site-ul cu același nume am sugerat în repetate rânduri apetența noastră pentru un strop de normalitate. Noi ne-am luptat, cu aplomb, pentru a aduce în fața celor interesați realitatea mizerabilă în care ne trezim în fiecare dimineață, ne-am luat șuturi în fund de la ”mai marii” județului, am respirat aerul dens din instanțele de judecată, am sunat îndelung indivizi cu pretenții de politicieni primind ca rezultat câteva declarații stupide și am înghițit cu greu două-trei bucăți de omletă cu gândul la gustul creveților mâncați de ”oamenii mari” cu care ne întâlnim prin cârciumi în interes de serviciu de cele mai multe ori.

În naivitatea noastră, noi credeam că pentru toată presa este relevant de arătat că, în Teleorman, de mulți ani se promite apă plată la robinet, deși ea seamană mai degrabă a cola (este neagră precum cărbunii), că, pe lângă cele două-trei șosele aranjate de TelDrum&CO, avem un județ cu artere care arată ca după bombardamente și așa vor rămâne deoarece nu există bani, ori că DNA își tot parchează mașinile pe la porțile șmecherilor din județ, acțiuni cu efecte reale discutabile. Însă, ne-am înșelat. Unii dintre colegii noștri nu sunt interesați de banditismul existent la nivelul zonei în care toată lumea de rând se mișcă greu și votează în răspăr conducători care au ca unică deviză ”mi se rupe, suntem la putere”. Ei, colegii noștri, remarcă apăsat, cu acreală doctă, stările ”milogilor” din presa locală. În înlănțuirea senzaționalului care le ocupă pagini întregi de ziar, ei scriu despre plânsetele ”scursurilor” (obiective, după cum s-a demonstrat ulterior), acținuni care, recunoaștem, ne-au surprins, dar ne-au luminat. Au scos la iveală niște rămășițe de atitudini cu fond rău ale unor oameni care au, credeam noi, același obiectiv: furnizarea de știri (în forma știută/confirmată, auzită sau, pur și simplu, opinată), oameni care au visat, ca şi noi, să schimbe lumea, dar au ales ușor, ușor să meargă în același sens cu ea. Că e mai simplu să fii în trend, decât să te crezi ziarist și să te comporți ca atare, adică să treci prin viaţa ta cu viteza avionului la decolare și să dăruiești toate resursele tale meseriei, mai ales dacă ești unul care uită să semneze articolul înainte de a-i da drumul spre publicare. Este greu să fii asumat și să te angajezi răspunderii tuturor mărturisirilor pe care le pui pe hârtie, fie că scrii de bine, fie că nu, și nu ai idee cum e să alergi ca besmeticul după dezvăluiri, să dezleagi enigmele vieţilor publice ale importanților, neatent la viaţa ta despre care afli informații ”pe surse”. Mai dureros este faptul că le afli de la cei lângă care ai trăit mai mult decât acasă și alături de care ai mâncat un covrig, pe fugite, înainte de o conferință de presă. Este foarte trist. Și noi știm că se apropie cele mai crunte campanii electorale din ultimele două decenii, dar noi, cei din presă, nu candidăm. Meciul nu este al nostru. După alegeri, noi rămânem pe bricade. Cu lupta împotriva sistemelor, cu bătălia pentru supraviețuire, semnând nemurirea pe contracte cu oameni pe care îi considerăm frecventabili. Noi nu avem mulți în această categorie, dar nu ne credeți pe cuvânt, numărați-ne contractele.

Lasă un răspuns