21, noiembrie, 2017
Breaking News:

Nu râdeți de Florinel Dumitrescu! E o victimă, ca și noi…

Carmen Dumitrescu

Mai țineți minte vremurile când erau numiți în funcții oameni puternici, cu un trecut profesional consistent și capabili să facă față atacurilor din spațiul public? Nici noi… Că de la Nițulescu și Dragnea încoace, n-am avut decât numiți cărora le tremură vocea în timpul discursului, care habar nu au ce rol au ei pe lume și care sunt realmente răniți de glumele nesărate ale celor din presă. Și dacă e adevărat că lumea lor e parte a lumii noastre, atunci de ce nu admitem că ăștia suntem și cu ăștia defilăm? Astăzi a avut loc ceremonia de învestire în funcție a lui Florinel Dumitrescu, fost paznic la primărie, jurist și senator (observăm ce ghiveci interesant se poate coace într-o carieră teleormăneană), bine aspectat de fostul ospătar Nelu Oprea, care va face echipă cu Florinel, din poziția de subprefect. De data asta, la ceremonie n-a mai fost prezentă ministresa Carmen Daniela Dan, probabil pentru că trebuie să își achiziționeze câteva deux-piece-uri și n-a avut timp. În locul ei, la eveniment a fost Teodor Gheorge din partea Direcției Generale pentru Relațiile cu Instituțiile Prefectului, din cadrul MAI și, ca să fie doamna mulțumită, la începutul ceremoniei de învestire, s-a intonat imnul național. După ce formalitățile au fost îndeplinite și s-au recitat discursurile învățate pe de rost, a venit și momentul lui Florinel Dumitrescu, care a spus: „Vă mulțumesc pentru încrederea acordată și, așa cum am jurat în fața lui Dumnezeu, mă angajez să-mi desfășor activitatea la nivelul de importanță și demnitate pe care le implică această funcție. Cred în munca…. Cred în rezultatele obținute în echipă și de aceea de astăzi, eu, domnul subprefect și dumneavoastră vom lucra în echipă. Am convingerea că voi avea o activitate deosebită, bazată de principiile respectării legilor și autonomiei locale, cu autoritățile administrației publice și instituțiilor deconcentrate. În încheiere, vă asigur că voi fi imparțial și corect în aplicarea legilor și în slujba cetățenilor!”

Acum, noi nu vom intra în detaliile și nici în fracturile logice ale discursului, pentru că vine o vreme când nu mai poți să râzi chiar de oricine. Și noi de Florinel Dumitrescu nu putem să râdem. Da, putem să râdem de Dragnea, de Nițulescu, de Putineanu, de Dănuța și de mulți alții. Dar de Florinel nu credem că se cuvine să facem mișto, doar pentru că a fost paznic. Așa cum nu râdem nici de fostul ospătar Nelu Oprea. Pentru că, văzându-i cât de îngroziți erau la ceremonia de învestire, cât de tare le tremură mâinile, cum li se blochează mintea când vor să transmită un mesaj din două fraze, noi devenim conștienți de faptul că ăștia nu sunt decât niște victime, ca și noi. Că sunt marionetele puterii, numai bune de folosit la semnat hârtii. Și pe ăștia o să îi ia DNA-ul primii. Chiar dacă singura lor vină e că și-au dorit o pălărie mai mare decât mărimea capului lor…

Lasă un răspuns