15, noiembrie, 2018
Breaking News:

Noi nu ne vindem județul! Îl facem drapel!

pozitieCarmen Dumitrescu

Dacă n-ai trecut niciodată prin Teleorman, ai trăit doar pe jumătate! Noi suntem săraci și mândri. La fel ca un personaj din Scrisoarea III, dar n-am putea spune exact care e ăla, că Eminescu e prea scump pentru noi. Oricum, ne purtăm sărăcia cu aroganță și nu ne pasă de părerea celor dinafară, că nu sunt ei în măsură să ne judece unicitatea. Da, ar trebui să fim decretați „specie rară”. Să fim vizitați în scop turistic. E drept că ar fi trebuit să avem și noi pe aici niște case memoriale, dar nouă nu ne pasă de Preda, Noica și nici de Galaction, că noi nu tulburăm somnul morților decât la referendum. Și nici nu reabilităm corola de minuni a lumii… Dar putem fi noi înșine obiective turistice și studii de caz. Nu exagerăm cu nimic! Unde s-au mai văzut în lumea asta oameni care n-au mișcat în viața lor un capăt de ață, dar se comportă precum câștigătorii de premii Nobel? Unde găsești pe tot mapamondul o așa densitate de oameni inteligenți care n-au deschis în viața lor o carte în alte scopuri decât de a-i folosi filele la împachetat borcane? Unde mai întâlnești în lumea întreagă atât de mulți judecători ai moralității care practică imoralitatea așa cum respiră? A, stați! Nu trageți concluzii greșite! Noi nu suntem imorali! Nu! Noi doar testăm limitele moralității și ne sacrificăm pentru generațiile viitoare, că trebuie să știm să le explicăm copiilor noștri dacă într-adevăr e imoral să ai relații amoroase cu șeful instituției în care lucrezi sau dacă e realmente păgubos să sapi groapa altuia. E un sacrificiu la mijloc și nimic mai mult… Așa că vă invităm în Teleorman, dragi turiști! Veți vedea oameni răi, dar mândri, care știu să poarte pe umeri judecăți de valoare unice în lume. Pentru care frica e regulă de comportament, iar binele seamănă foarte mult cu răul. Dacă sunteți oameni de știință, aveți și mai multe motive să ne vizitați. Experimentele sociale ar da aici rezultate cu totul și cu totul inedite pentru lucrările voastre pe care nu le vom citi niciodată. Că pe noi nu ne interesează ce spune știința. Nu! Nouă știința nu ne dă de mâncare. PSD-ul ne dă! Evident că nu ne săturăm. Vreo trei ani din patru murim de foame, așa că trebuie să găsim și noi metode de a ne ține pe picioare atunci când Dragnea nu candidează. Și am găsit și soluția! Investitorii nu vin la noi, că suntem prea șmecheri să le oferim facilități. Dar nu avem nimic împotriva turiștilor. Așa că dacă vreți să mâncați imoralitate pe pâine, să vedeți sărăcie de la periferie la centru și să înțelegeți sensul autentic al anomaliei, vă așteptăm pe la noi! Nu promitem că vă primim cu pâine și sare, că noi cu ospitalitatea nu avem cea mai bună relație, dar suntem ferm convinși că veți savura din plin itinerariul pe care vi l-am pregătit prin instituțiile publice. Acolo veți vedea specimene rare de individe care se vând pe 800 de lei în fiecare lună sau lipitori de afișe cu pretenții de genii nedescoperite. Veți vedea că aroganța nu trebuie să se fundamenteze în mod necesar pe merite și că adevărul e întotdeauna al nostru. Cât vă costă? Păi suntem ieftini… Dacă ni se cumpără votul cu o găleată din plastic, e normal să n-avem așteptări prea mari. Dar veniți cu niște șpagă la pachet! Că nouă ne place să trăim viața din plin! Noi suntem propriii noștri fani. Noi nu ne vindem județul! Îl facem drapel!

3 comments

  1. Nicodim Cristian

    Dupa mult timp,incep sa recitesc articolele din Liber,iar asta este unul bun.Felicitari!

  2. Avem procurori, Nedelcuta si Toma, trimisi in judecata pentru coruptie, sotia primului e intaia lupa moralista a societatii alexandrene. Avem primari trimisi in judecata, nu au scrupule in a cere iarasi votul, gen Badanoiu. Avem pe baronu Dragnea condamnat! Avem pe Dobre, comandant de politie rutiera care cere spaga in pui fripti cu mamaliga! Numitorul lor comun e ca se cred victime ale razbunarii DNA! Asa gradina a maicii domnului mai rar! Trebuia date si niste nume in articolul asta, spuneti lucrurile pana la capat! In rest, o radiografie aproape perfecta a societatii teleormanene!

  3. Investitorilor nu numai ca nu li se ofera facilitati, dar li se pun bete in roate la greu!!! Si stiu ce spun! Am trait cativa ani intr-o poveste ABSURDA inventata de institutiile statului din Teleorman, pana cand acesti investitori s-au saturat si s-au mutat. Nu in alta tara, ci in alt judet! Sa ofere acolo locuri de munca si sa plateasca taxe locale. Ca Teleormanul nu avea nevoie de ele, Teleormanul are nevoie de galeti de plastic!

Lasă un răspuns