12, decembrie, 2017
Breaking News:

Noapte de teatru la Muzeul Judeţean Teleorman

13248559_1014386598681331_4561199700210650012_oMuzeul Judeţean Teleorman marchează a XII-a ediţie a Nopţii Muzeelor printr-o „Noapte de teatru la muzeu”.
Între orele 18.00 – 20.00, în curtea muzeului, vor fi puse în scenă două piese de teatru: „Serpentina” – de Paul Everac şi „Boul şi viţeii” – de Ion Băieşu. Interpretează Trupa de Teatru Scenik din cadrul Centrului Judeţean de Conservare şi Valorificare a Tradiţiei şi Creaţiei Populare Teleorman. Regia artistică aparţine lui Nicolae Doboş.
Iubitorilor de expoziţii şi de colecţii, Muzeul Judeţean Teleorman le va deschide gratuit porţile celor trei expoziţii permanente – „Înapoi în timp: Arheologie şi Numismatică în judeţul Teleorman” (Sala Neoliticul, Sala Eneoliticul, Sala Tezaure Monetare), „Aspecte etnografice ale satului teleormănean” şi „Colectivizarea în Teleorman. Rezistenţă şi acceptare forţată” – şi a celor trei expoziţii temporare „Păpuşile şi moda franceză de-a lungul timpului” (în colaborare cu Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova), „Lemnul în cultura populară teleormăneană” (în colaborare cu Muzeul Municipal „Petre Voivozeanu” Roşiorii de Vede), „Sosirea militarilor francezi în Alexandria, 6 noiembrie 1918” (Exponatul Lunii)

Lasă un răspuns