23, octombrie, 2018
Breaking News:

Nițulescu și-a luat concediu din politică. Bitanu’ i-a preluat atribuțiile temporar

Teodor Nitulescu (2)Carmen Dumitrescu

Descinderile DNA de acum ceva vreme l-au năucit pe temerarul Nițulescu. Care și-a propus să inoveze politica județeană și să impună un nou obicei politicienilor bulversați de emergențele justiției în afacerile lor personale: concediul. Astfel, aflăm că în următoarele aproximativ două luni, Nițulescu și-a luat concediu din politică, delegând atribuțiile aferente funcției de co-președinte al PNL lui Costel Barbu, zis Bitanu’, consacrat în politica județeană drept primar al comunei Suhaia.

Desigur, nu putem să nu intuim că la baza deciziei luate de Nițulescu n-a stat în mod obligatoriu nevoia de odihnă, ci dorința de a nu afecta foarte mult imaginea partidului, câtă vreme afacerile acestuia se află sub lupa procurorilor DNA.

Și dacă a evitat să se prezinte alături de colegii lui la recentele depuneri de coroane, atunci nu e deloc surprinzător nici faptul că Nițulescu a decis să ia o pauză, care, fie vorba între noi, îi va face bine. Poate sărbătorile creștine îl vor face mai bun și mai tolerant, astfel încât să nu se mai pună singur în situații jenante, din care nu-l mai poate spăla toată Vedea, atunci când se află sub incidența codului roșu hidrologic. Poate că aceste două luni de pauză îl vor determina să-și reconsidere atitudinea față de politică, astfel încât să înțeleagă că principala calitate a unui om politic e diplomația. Și bunul simț… oricât ar fi el de simulat.

barbuÎntre timp, la frâiele noului PNL vine puternic din spate Bitanu’ de la Suhaia, el fiind, se pare, omul în care Nițulescu are cea mai mare încredere. Contactat telefonic pentru a afla care sunt planurile sale politice în acest nou context, Costel Barbu a fost destul de tranșant: “Nu mă interesează această funcție! Am preluat doar atribuțiile de la Teodor Nițulescu, care se află temporar în concediu. Dar nu îmi doresc această funcție pe termen lung.” Cunoscând ambiția primarului de la Suhaia, mulți dintre noi ne-am putea îndoi că realmente acesta n-ar accepta să rămână la vârful conducerii județene a noului PNL. Dar poate că, pe undeva, intervine loialitatea. Deși loialitatea în politică e floare rară. Așa cum și loialitatea față de Nițulescu pare desprinsă din poveștile de adormit copiii. Dar nu se știe ca pământul… din ce parte bate vântul.

Lasă un răspuns