19, septembrie, 2017
Breaking News:

Nicoleta Milea: “Aşa au început anii mei în Cuvânt, sincer, curat, frumos, ca un fel de aripi care mă purtau într-o lume dreaptă şi liberă”

nicoleta mileaCarmen Dumitrescu

Pentru Nicoleta Milea, poezia e o stare de spirit. Acolo se găsește, se regășește și tot acolo se pierde, atunci când nimic din jur nu-i mai vorbește despre Bine, Adevăr și Frumos. De o sensibilitate dezarmantă, dar asumată, poeta Nicoleta Milea are puterea și curajul de a le oferi, celor care-și doresc să o cunoască, o lecție despre puterea spiritului de a învinge în orice încleștare cu lumea materială. Desigur, la noi, în Teleorman, acest loc unde valorile își trăiesc mute neputința de a vorbi liber, puțini au citit poezia Nicoletei Milea și puțini au avut privilegiul de a afla de la aceasta care este viziunea sa despre modul în care viața poate fi trăită frumos, cu sprijinul Cuvântului, care vindecă și zidește. Poate elevii săi să fi avut norocul de a ști cât de frumos vorbește această importantă voce a culturii teleormănene despre lucrurile care contează cu adevărat. În cele ce urmează, veți avea posibilitatea de a ști despre unul dintre creatorii literari ai Teleormanului mai mult decât faptul că a publicat în reviste literare importante, precum: “Argeş“, “Familia”, “Calende”, “Drum”, “Tribuna Teleormanului”, “Caligraf”, “Meandre” sau că este autorul mai multo cărți de poezie, între care “Trandafirul albastru” se remarcă prin profunzimea unei viziuni  cu totul și cu totul originale asupra lumii, sentimentelor și interacțiunilor care ne fac să fim ceea ce suntem.

 R. De ce poezia?

N.M. Aşa a vrut şi aşa ales pentru mine Ea, Providenţa! Cu poezia te naşti. Dar nu-i suficient. Trebuie să stimulezi  dorinţa de a citi cât mai multe opere ale literaturii române şi universale,  să ţii treaz şi să cultivi  sentimentul de preţuire  a valorilor culturale autentice, să contribui, necondiţionat, la îmbogăţirea cunoştinţelor de cultură generală, la nuanţarea vocabularului, la cultivarea limbii literare.

Cuvântul zideşte şi vindecă. Cel puţin asta susţin majoritatea creatorilor literari. Dumneavoastră cum priviţi rolul Cuvântului, la nivel pur personal?

N. M. Pentru mine, cuvântul (ca şi viaţa) este un miracol. Da, care trebuie să zidească şi să vindece! Ca profesor de Limba şi literatura română, trăitor definitiv şi irevocabil în cuvânt, vă pot prezenta întreagă istoria lui: fonetic, fonologic, morfologic, sintactic, stilistic, pornind în mod deosebit de la cuvintele autohtone, pentru că ele, departe de a fi ,,curiozităţi” de la periferia vocabularului românesc (aşa cum îşi permit unii ,,postmodernişti” să afirme), cuvintele autohtone reprezintă un fond esenţial pentru structura limbii noastre, atestând prezenţa unor constante de gândire, preocupări şi mentalitate ale celor care le folosesc. Poeta a trăit fiorul cuvântului cu mult înainte de a fi învăţat să-l scrie. De atunci am simţit cum trece de la mine, prin mine, către Acela în faţa căruia voi da socotelă pentru fiecare gând întrupat. Aşa au început anii mei în Cuvânt, sincer, curat, frumos, ca un fel de aripi care mă purtau într-o lume dreaptă şi liberă, rămasă pentru mine la fel şi până acum…un fel de descătuşare a fiinţei umane.

R. Care sunt limitele, dar şi avantajele spaţiului teleormănean pentru un poet?

N.M. Prima şi singura limită a poetului, cred eu, este debutul, acel început oficializat, momentul acela în care îţi asumi zborul în lume. Aşa am făcut şi eu. Dar, să mai ştiţi ceva: eu debutez cu fiecare poem, cu fiecare carte, cu fiecare vers în care ard, trăiesc şi mor ca o pasăre Poenix. Spaţiul este doar geografic. Poetul nu este îngrădit nici de timp, nici de spaţiu, dacă este Poet, el este şi rămâne oriunde şi oricând.

R. Teleormanul mai are resurse creatoare şi, dacă mai are, care ar fi calea ca acestea să poată evolua firesc?

N.M. Teleormanul are nebănuite resurse creatoare. Lor le mai trebuie şi curajul de a ieşi în lume. O astfel de dragoste, de pasiune învinge vicisitudinile timpului. Mai sunt şi oameni ,,de suflet” sau instituţii care încurajează actul creaţiei. Este acesta un semn că dintre toate valorile actul creaţiei este recunoscut ca fiind supremul.

R. Poezia e o stare de fapt sau de spirit?

N.M. Cine-şi traduce viaţa în poezie recunoaşte (dacă este sincer) ambele stări: de fapt şi de spirit.  Poezia nu este un drog (aşa cum mi-a spus mie nu demult o poetă postmodernistă), care te face să uiţi realitatea. Poezia e o stare de graţie, e calea de a intra, de a colinda, de,, a fi”, protejat, printre miracole, conştient că s-ar putea să  te contrapuncteze cineva care în viaţa lui nu a cunoscut nici măcar umbra umbra lui Midas. Iubirea mea pentru Poesie va fi nu numai ,,aici”, ci şi acolo unde luntraşul Charon mă va duce pe celălalt mal al Styxului.

R. Care este rolul experienţei personale în creaţia literară şi cât de mult contează ea în formularea mesajului poetic?

N.M. Experienţă personală în creaţia literară? Este ,,universul” cel mai vulnerabil. Oricât mi-aş dori, nu e cum vreau eu când mă aşez la masa de scris. Daimonul vine când vrea el. Şi el vine, vine, vine chiar şi când nu îl aştept. Şi de fiecare dată îmi spune: ,,îmi place să fiu cu tine pentru că fugi de trufie, de situaţii conjuncturale sau metaforice ale disputelor efemere…” Şi eu vreau să fiu şi să rămân  cu tine, in numele Poetului şi al Poeziei…Poate de aceea îmi place să cred în ceea ce fac şi să fac ceea ce cred…

R. Cum vedeţi interesul local pentru artă în general? Credeţi că se poate face ceva în sensul resuscitării interesului oamenilor pentru mesajul artistic?

N.M. Sunt vremuri tulburi, agitate, altele par a fi  priorităţile timpului. Dar asta nu înseamnă că ne vom rătăci. Am ferma convingere că prilejul Renaşterii culturale e acum, e aici, e cu noi.

 

 

Lasă un răspuns