24, octombrie, 2018
Breaking News:

Monica Vasilescu: „Asemănarea dintre OZN și realizările lui Dragnea e că de ambele am auzit dar pe niciunele nu le-am văzut„

monicaCarmen Dumitrescu

Nu e lucru ușor să iei interviu unui prieten bun, deși în aparență, așa s-ar putea crede. Dar provocarea de a iniția un dialog inedit cu prilejul împlinirii celor 100 de ediții ale ziarului Liber în Teleorman a meritat, căci astfel putem afla cu toții care este perspectiva autentică și personală a uneia dintre jurnalistele experimentate ale județului asupra lucrurilor despre care scrie, dar și a motivațiilor care au stat la baza dorinței de a încondeia personaje care, din păcate, nu prea sunt de poveste, ci de comedie. Monica Vasilescu este, fără îndoială, un jurnalist onest. Și, mai mult decât atât, este un om ambițios, care a știut întotdeauna să depună efort pentru principala ei pasiune: presa. De aceea, acum ea declară deschis că nu știe să facă altceva decât presă și că microbul condeiului s-a instalat suficient de bine în personalitatea ei, încât nici nu-și mai pună problema unui alt drum. În cele ce urmează, cei interesați vor afla lucruri inedite despre jurnalistul Monica Vasilescu. Pentru că așa cum în viață e bine să cunoști personal omul pe care îl judeci, așa și în presă, e bine să cunoști jurnalistul pentru a-i înțelege cu adevărat punctele de vedere. Și cu ocazia foarte specială pe care ziarul cu numărul 100 o reprezintă pentru noi, vă oferim posibilitatea de a cunoaște în mod direct oamenii care au dat naștere unui proiect jurnalistic nu foarte prietenos, dar cel puțin curajos într-un județ în care numai lașii au de câștigat.

Reporter: De ce ai ales să rămâi în Teleorman? Pentru că presupun că majoritatea colegilor tăi de generație au plecat de aici. Cum îți explici curajul?

Monica Vasilescu: Nu cred că a fost vorba despre curaj, deși curajul nu-mi lipsește. Cred că așa a fost situația la momentul respectiv. Inițial, nu mi-a plăcut Bucureștiul cât am fost la facultate, îl consideram prea aglomerat și asta nu se suprapunea pe starea mea de atunci. Pentru că familia mea era aici și pentru că a apărut opotunitatea de a lucra la un ziar din Teleorman, am decis să rămân. Asta era situația la vremea aceea. Acum regret foarte puțin, dar am început un drum aici.

R. De ce a fost presa alegerea ta de carieră?

M.V. Când eram în liceu, mi-am dorit să fiu polițist. Îmi place uniforma în general și ideea de dreptate, dar au fost niște circumstanțe la vremea respectivă, așa că am ales Facultatea de Comunicare și Relații Publice. Apoi, un prieten mi-a spus că a văzut un anunț într-un ziar care angaja redactori și m-am gândit să-mi încerc norocul, că poate acela era viitorul meu. M-am dus la redacția respectivă și m-au primit din prima zi. Am scris și un articol, după ce mi s-a arătat o poză, deși nu știam nimic, în afară de teorie, despre modul cum se face o știre. Era o doamnă redactor-șef, asta m-a bucurat. M-au ținut în probă o vreme, îmi amintesc că trebuia să rămân în probă o lună, dar după două săptămâni m-au angajat. Am simțit gustul presei atunci și acum simt că e singurul lucru pe care îmi place cu adevărat să-l fac. E ca un microb. Odată ce te-ai expus, nu te mai vindeci.

R. Dacă ar fi să privești în spate, la oamenii pe care i-ai cunoscut și care au contribuit la ce ești tu astăzi, cui ai mulțumi?

M.V. Doamnei redactor șef de la vremea respectivă, cea care mi-a oferit oportunitatea de a lucra în presă, Nina Bucur. Ea a fost cea care mi-a pus pixul în mână și ar mai fi câțiva oameni pe care n-aș vrea să-i nominalizez, dar care au contribuit la felul în care am înaintat în presă și cărora le mulțumesc oricum pentru că m-au ajutat.

R. Cum ai decis tu să începi un proiect jurnalistic pe cont propriu? Ce te-a determinat?

M.V. Un șut în fund… Cum se întâmplă de obicei. Și tot de la tine mi s-a tras. Lucram la Informația Teleormanului, când am decis să plec cu tine în vacanță, a apărut o dispută între mine și cei de la ziarul respectiv, așa că am decis să-mi dau demisia. Că eu așa sunt: suport, suport, până iau decizia și nu mă mai întorc. Atunci am stat câteva zile să mă gândesc care ar putea să-mi fie drumul în continuare. Am vrut să plec la București atunci, dar nu mi-am dorit suficient. Și știi că atunci când nu-ți dorești ceva suficient, nu se întâmplă nimic… E ca în politică. În plus, simțeam că în Teleorman nu mi-am terminat misiunea. Și am stat câteva zile și m-am gândit, am vrut inițial să merg la un alt ziar local, dar nu prea simțeam că acela e drumul, așa că am decis să fac niște planuri. Atunci te-am contactat pe tine, pentru că erai singurul om cu care credeam că pot să pornesc la un drum așa nebunesc și, cu sprinjinul unor oameni de suflet, în două săptămâni am făcut, după cum îți amintești, ziarul.

R. Și ești mulțumită de decizia pe care ai luat-o?

M.V. A fost cea mai bună decizie pe care am luat-o la momentul respectiv. Aceștia doi ani au fost cea mai frumoasă perioadă din viața mea și știu că va fi frumos în continuare, căci proiectul acesta nu se va încheia, așa cum toată lumea speră…

R. Ce ai tu cu Dragnea? Toată lumea crede că ai ceva cu el…

M.V. Nu am absolut nimic personal cu Dragnea. Am ceva cu politicianul Liviu Dragnea. Pentru că de când mă aflu eu în presă și chiar și dinainte, el a fost mereu la putere în acest județ. A fost treisprezece ani la conducerea Consiliului Județean Teleorman, apoi parlamentar, ministru și a avut toate pârghiile necesare pentru a scoate județul acesta din situația urâtă în care se află, ca să mă exprim eufemistic. Din punctul meu de vedere, nu a făcut nimic, în afară de faptul că i-a adus pe oameni la limita subzistenței și le-a oferit o pungă de mălai ca să voteze. Eu văd nimicul din jur în fiecare zi când ies pe stradă. Am înțeles de la primarul orașului Alexandria că a semnat niște proiecte. În afară de semnăturile respective, în afară de strategii politice și de a pune oameni marionete în funcții, chiar nu știu ca el să fi făcut ceva. Aveam și o glumă legată de asta, un banc transformat, și anume că asemănarea dintre OZN și realizările lui Dragnea e că de ambele am auzit dar pe niciunele nu le-am văzut.

R. Ai avut vreodată o ură personală îndreptată împotriva unui om politic din Teleorman?

M.V. Personal, n-am avut niciodată vreo relație apropiată cu vreun om politic, ca să am motive să urăsc. Consider că între un jurnalist și un politician nu pot și nu trebuie să existe astfel de raporturi. Încerc să fiu, totuși, obiectivă. Dacă admir pe cineva, îmi exprim admirația prin vot. Dacă nu sunt de acord cu cineva, scriu. Cam asta e… deși aici sentimentele negative sunt la ordinea zilei. Eu vreau să cred că acolo unde este iubire, acolo este viață, dar am senzația că în Teleorman s-a strâns toată ura.

R. Care sunt principiile tale?

M.V. Sunt ca un om… Îmi țin cuvântul dat, nu fur, nu mint, sau dacă mint, o fac în limita bunului simț, nu-mi plac hoții. Tocmai de aceea, mi-am îndreptat activitatea spre a le devoala faptele.

R. Unde te vezi peste cinci ani?

M.V. Nu mă văd niciodată peste ani. Nu știu nici ce s-ar putea să se întâmple mâine și niciodată nu-mi fac planuri, pentru că e posibil să nu le realizez.

One comment

  1. Doua jurnaliste adevarate cu gandire rationala.Liber in Teleorman e singurul ziar pe care il mai pot citi.Acum in presa nationala au innebunit unii cu un urs. Nu ma mai uit la tv de sila.eu as iesi in strada sa nu mai avem strazi de pamant si toalete nu pentru urs.

Lasă un răspuns