13, decembrie, 2017
Breaking News:

Momente aniversare dedicate lui Mihai Eminescu, la Alexandria

Monica Vasilescu

mihai eminescu”Măsurariul civilizaţiunii unui popor în ziua de azi e: o limbă sonoră şi aptă de a exprima prin sunete noţiuni, prin şir şi accent logic cugete, prin accent etic sentimente” – Mihai Eminescu

15 ianuarie este ziua în care aniversăm ani de la naşterea lui Mihai Eminescu. 165 anul acesta. Ca de fiecare dată, instituțiile publice de la noi, care mai au rădăcini de cultură, se implică în organizarea unor acțiuni, unele reușite, altele cu stângăcii, menite să-l țină în memorie pe poetul nostru nepereche. O amplă manifestare culturală, intitulată ,,La steaua care-a răsărit”, a fost pusă în scenă la Biblioteca Județeană ”Marin Preda” din Alexandria. Manifestarea s-a desfăşurat sub auspiciile celebrării „Zilei Culturii Naționale” în România şi ale sărbătoririi a 165 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu.
În parteneriat cu Centrul Județean de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale Teleorman, biblioteca a marcat dublul eveniment prin câteva expoziţii şi programe artistice, dedicate culturii şi geniului reprezentativ al culturii româneşti. Printre momentele culturale s-au remarcat câteva expoziţii: de carte, din opera lui Mihai Eminescu – din fondul Bibliotecii Judeţene, o expoziţie de grafică, „Eminesciana” – a artistului plastic Costel Lupu şi o expoziţie de desene, creaţii ale elevilor Liceului „Al. I. Cuza”. La sala de lectură, despre Eminescu şi opera sa au vorbit profesoarele Nicoleta Milea, Iulia Drăghici şi Nicoleta Cârnaru. Totodată, elevii Şcolii gimnaziale nr. 7 din Alexandria au susţinut un program artistic cu recitări din poezia eminesciană şi dramatizarea unui fragment din „Scrisoarea a III-a”, sub îndrumarea profesoarei Iulia Drăghici.
„Şi te-ai dus dulce minune…” a fost genericul sub care elevii Liceului Tehnologic „Nicolae Bălcescu”, îndrumaţi de profesoarele Gina Curea (directorul instituției), Mariana Bozeanu (director adjunct), Teodora Smârcea, Caliopi Dinu, Cornelia Neacşu, Călin Zoica, Mirela Ilicea, Mariana Ţînţariu, Ruxandra Ilie, Daniela Mircea, au prezentat un moment artistic din lirica eminesciană, în limbile română, engleză, franceză, spaniolă şi un recital de vioară, susţinut de Florin Grindeanu.
Ultima parte a manifestărilor a fost rezervată unui program cultural-artistic, susținut de trupa de teatru „Scenik” și de grupul folk „Arhaic”, conduse de Nicolae Doboş şi prezentate de Centrul Judeţean de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale Teleorman.
”Flori și portrete”
Așa s-a numit expoziția de artă plastică a pictorului Lucian Paraschivescu, găzduită de Centrul Cultural Teleorman. Vernisajul expoziției a avut loc vineri și a strâns numeroși vizitatori iubitori de frumos.

Muzeul Județean Teleorman și-a deschis porțile
Cu acest prilej, au putut fi vizitate gratuit expoziţiile: Înapoi în timp. Arheologie şi numismatică în judeţul Teleorman, sălile Neoliticul. Eneoliticul şi Tezaure monetare, Aspecte etnografice ale satului teleormănean, Colectivizarea în Teleorman. Rezistenţă şi acceptare forţată, Simbolul Crucii în arta populară teleormăneană, Şcoala teleormăneană de altădată, Retrospectiva Exponatul Lunii 2014.

Lasă un răspuns