18, ianuarie, 2018
Breaking News:

Mișcarea Populară de la Teleorman a rămas fără președinte

Monica Vasilescu

adrian florescu parlamentÎn urma unei hotărâri de la centru, care a revizuit rezultatele și, totodată, noncombatul, în trecutele alegeri, Adrian Florescu a rămas fără funcția de conducere, primită la înființarea filialei din județ. Detronarea i se datorează infimului procent, în jurul a 3%, obținut la ultimele două scrutine de vot, neîndepliniri pentru care și Adrian Florescu intenționa să demisioneze.

”Eu mi-am depus mandatul de pe 7 noiembrie, între cele două tururi de scrutin, la o ședință cu conducerea centrală a PMP, în care se stabilea poziția partidului pentru turul 2. Atunci, mi-am exprimat verbal dorința de a-mi depune mandatul și, ulterior, a fost dată o decizie să se schimbe conducerea în 10 organizații, printre care și cea de la Teleorman. Propunerea Elenei Udrea a fost ca doar cinci organizații să fie restructurate și Teleormanul nu făcea parte dintre acestea”, a declarat Adrian Florescu pentru ziarul nostru.

Cât despre conducătorul provizoriu, Florescu spune că actualmente este un coordonator la nivel național, care va țin frâiele Partidul Mișcarea Populară Teleorman până la organizarea alegerilor interne, care vor fi, cel mai probabil, în luna ianuarie. Până atunci, fostul șef al PMP-ului județean rămâne simplu activist, așa cum și-a dorit, iar dacă va fi să candideze pentru un nou mandat, o va face din postura de membru de rând, dar nu a luat încă o asemenea decizie.

One comment

  1. :)) Ce bine le merge unora dupa ce intra in politica. 99% daca nu 100% intra in politica saraci lipiti si ies cu zeci de milioane de euro si multe kilograme in plus. O fi bine?

Lasă un răspuns