15, decembrie, 2017
Breaking News:

Mircea Dumitrescu, marele manipulator al unui scop mic

dumitrescuCarmen Dumitrescu
Foarte puțini teleormăneni știu cine e Mircea Dumitrescu. Mulți nu l-au văzut niciodată iar cei care l-au văzut nu s-au declarat impresionați. Cel puțin, nu la prima vedere. Pentru că Mircea Dumitrescu este un om mic de statură, caracterizat de o jovialitate mimată, fiind genul de individ care îți zâmbește cel mai suav atunci când ți-o coace. Cu toate acestea, toți pesediștii știu că în PSD Teleorman nu Dragnea este cel care face jocurile. Dragnea a dat doar niște direcții strategice pe care oamenii din umbra lui le-au implementat. Dar despre acei oameni se știu foarte puține lucruri, pentru că ei fac parte din categoria oamenilor din umbră, a manipulatorilor. Orice partid care se respectă trebuie să aibă și inteligențe din umbră… Iar organizațiile puternice de partid din teritoriu chiar se consolidează dacă manipulatorii își fac bine datoria. Teleormanul are o situație deosebită, în sensul că nici PNL, și nici PDL nu au oameni de acest tip. Numai PSD a știut să-și formeze un grup de indivizi, ceva mai bine mobilați la mansardă decât media, unii dintre ei fiind ocupați să facă jocurile, astfel încât să-i convingă pe cei care nu vor, nu știu și nu pot că vor, știu și pot, ca și cum asta ar fi fost opțiunea lor dintotdeauna. Manipulatorul nu iese niciodată în față. Pentru mase, el este un anonim sau un personaj șters cu nume comun. Numai proștii sunt scoși la înaintare, pentru că trebuie să fie și încasatori de pumni și picioare în orice domeniu. Iar în politică, rolul încasatorului de pumni și picioare este esențial. Dar manipulatorul stă în umbră și face jocurile din culise. El decide cine merită și cine nu, cine poate și cine nu, cine trebuie promovat și cine nu, cine candidează și cine nu. Iar Mircea Dumitrescu este un astfel de personaj. Într-un fel sau altul, pesediștii îi știu de frică. Iar cine nu se teme de Mircea Dumitrescu, îl respectă. Pur și simplu. Inteligența intimidează, mai ales atunci când ea poate fi utilizată în scopuri nu tocmai nobile. Iar personajul de la Consiliul Județean știe că este perceput exact așa cum și-a dorit întotdeauna: cu spaimă. E vorba, în esență, despre o frustrare a celui slab care și-a dorit mereu să aibă mușchi, a celui urât care a crezut mereu că o să meargă pe catwalk, a celui scund care a sperat mereu că într-o zi toți vor cădea în genunchi în fața lui. Și toți vor fi scunzi… Dar dincolo de niște frustrări esențiale, pe care fiecare dintre noi le poate manifesta, Mircea Dumitrescu este în acest moment marele manipulator din PSD. El taie și spânzură. El decide cine merită să trăiască și cine nu. El știe căile prin care liberul arbitru poate fi compromis la nivelul marionetelor trimise, cu sau fără voia lor, în centrul vitrinei. Însă, Mircea Dumitrescu este dovada cea mai clară a faptului că inteligența nu este suficientă pentru a fi un om respectabil. Un om ca Mircea Dumitrescu, în pozitia lui de acum, ar fi putut fi o binecuvântare pentru județul Teleorman. Dar a ales să joace în filme de scurt metraj, cu actori proști. Și astfel a ajuns să fie categorisit drept cel mai deștept dintre regizori, într-un județ în care toți ceilalți regizori și-au dat deja ultima suflare…

Lasă un răspuns