19, noiembrie, 2017
Breaking News:

Mihai Eminescu – poetul cu trei statui în Roşiorii de Vede, neştiute de localnici

Monica Vasilescu

eminescu2„Uitasem însă că tot ce nu e posibil obiectiv e cu putinţă în mintea noastră şi că, în urmă, toate câte vedem, auzim, cugetăm, judecăm nu sunt decât creaţiuni prea arbitrare a propriei noastre subiectivităţi, iar nu lucruri reale. Viaţa-i vis.”

Nu e ușor să scrii despre Eminescu. Nu e simplu nici să-l citești. Mulți dintre noi, nepricepuții, însă, trecem peste sentimentul de rușinare și nu-l lăsăm pe marele nostru să treacă în uitarea colectivă. Ne-a îndemnat la respect pentru limba română curată, de care ne este dor, ne-a lăsat volume întregi cu poezii, traduceri, piese de teatru, încercări beletristice şi multe altele din activitatea sa literară.

Cea mai importantă voce poetică din literatura română își are cinstire la Roșiorii de Vede. Trei statui cu bustul marelui poet, publicist și jurnalist și-au găsit loc în orașul care a fost cândva capitală de județ.

Proeminent este bustul poetului naţional Mihai Eminescu, situat în Parcul Central din localitate, într-un scuar dinspre strada Dunării. Ideea ridicării unui bust al lui Eminescu la Roşiorii de Vede, am aflat dintr-o broşură editată de primărie, deţinută de Teodor Săceanu, cunoscut în lumea colecţionarilor din Teleorman, a aparţinut profesorului Nistor Teodorescu şi a fost pusă în practică în anul 1993, cu fonduri strânse de la iubitorii poetului. Lucrarea a fost realizată de sculptorul Doru Drăguşin, din Roşiorii de Vede, şi a fost turnat în bronz de Societatea IMAIA din municipiu. În anul 1994 a avut loc evenimentul de dezvelire, la care a participat academicianul Eugen Simion, pe atunci vicepreşedinte al Academiei Române. Aici, în fiecare an, la cele două date care ne amintesc de poet – 15 ianuarie şi 15 iunie – se organizează adunări omagiale, încheiate cu recitaluri de poezie şi muzică pe versurile autorului despre care facem vorbire.

eminescu3Un alt bust care îl reproduce pe Mihai Eminescu s-a ridicat la Liceul Tehnologic Virgil Madgearu. Artistul plastic Constantin Marinete, din comuna Dorobanţi, s-a ocupat de realizarea acestuia, după care i l-a predat profesorului acestuia, Fănică Stănescu. La rândul său, acesta l-a donat liceului amintit. Dezvelirea în cadrul oficial a acestui bust a avut loc în anul 1997, pe timpul directorului Pavel Popescu.

Spectaculos este Monumentul “Coloana Cerului” de la Şcoala nr. 1 ”Mihai Eminescu”, dedicat, aşa cum scrie în carte, Luceafărului poeziei româneşti. Postamentul a fost realizat de inginerul Doru Manole, iar lucrarea în sine aparţine angajaţilor societăţii Urbis din localitate. Un merit în realizarea monumentului îl are profesorul Florina Manole, directorul şcolii la momentul respectiv.

Toate cele trei reprezentaţii stau alături de alte statui şi monumente, care întregesc peisajul istoric al municipiului Roşiorii de Vede, dar despre care oamenii nu ştiu prea multe. Când intri în municipiu şi întrebi de Mihai Eminescu, oamenii stau pe gânduri până la primul reflex, acela de te trimite spre Parcul Central. Atât. Nu mai ştiu alt loc al celui considerat de către cititori şi de critica literară cel mai important scriitor romantic din literatura română.

Dacă ar fi să ne amintim, Eminescu s-a născut la data de 15 ianuare 1850, în Ipoteşti, judeţul Botoşani. Primele trei clase primare le-a studiat acasă, apoi, clasa a IV-a a făcut-o la Cernăuţi. A început gimnaziul la K. K. Ober Gymnasium, în anul 1960, acolo unde a studiat doi ani. Eminescu a debutat ca scriitor în anul 1866 cu poezia ”La mormântul lui Aron Pumnul” în casa căruia a fost bibliotecar. După alte scrieri nefinalizate, a plecat la studii în Viena, studiind filosofie. În publicistică s-a remarcat la ”Albina”, iar prima sa poezie – ”Venere si Madona “ – şi basmul“ Făt-Frumos din lacrimă“ au apărut în revista Convorbiri literare. Au urmat “Povestea codrului“, “Povestea teiului“, “Făt Frumos din tei“,  Singurătate“, “Departe sunt de tine“, ”Moartea lui Ioan Vestimie“, ultimul episod din romanul “Aur, mărire şi amor“, “Atât de fragedă“, “Sonete“, “Freamat de codru“, “Revedere“, “Despărţire“, “Luceafarul“, ”România jună”, ”Familia“, ”S-a dus amorul… “, “Când amintirile…“, “Adio”, “Ce e amorul?”, “Pe lângă plopii fără soţ…“, “Şi dacă…“, etc.

S-a remarcat şi prin scrieri politice, încondeierile sale fiind la fel de reale în zilele noastre: “Mita e-n stare să pătrunză orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii. Statul a devenit, din partea unei societăţi de esploatare, obiectul unei spoliaţiuni continue şi aceşti oameni nu urcă scările ierarhiei sociale prin muncă şi merit, ci prin abuzul culpabil al puterii politice, câştigate prin frustrarea statului cu sume însemnate.”
A fost analizat în repetate ori de critici, cărora le spunea: “Critici voi, cu flori deşarte, care roade n-aţi adus, e uşor a scrie versuri, când nimic nu ai de spus”.

George Călinescu, în analiza sa, spunea: “Eminescu a fost, într-un cuvânt, un om înzestrat să exprime sufletul jalnic sau mânios al unei mulţimi în primejdie de a fi strivită de puterile îndârjite ale lumii vechi, să o învioreze cu vehemenţă şi s-o împingă înainte, aratându-i viitorul în chipul unui trecut idilic şi pe care soarta l-a aruncat într-o societate părând entuziastă de progres şi grăbită de a-i lepăda veşmintele vetuste, dar hotărâtă a nu abandona nimic din privilegiile ei […].”

După părerea lui Caragiale, care nu i-a fost tocmai un critic, trăsătura cea mai caracteristică a lui Eminescu era faptul că „avea un temperament de o excesivă neegalitate”. Viața lui Eminescu a fost o continuă oscilare între atitudini introvertite și extravertite. „Așa l-am cunoscut atuncea, așa a rămas până în cele din urmă momente bune: vesel și trist; comunicativ și ursuz; blând și aspru; mulțumindu-se cu nimica și nemulțumit totdeauna de toate; aci de o abstinență de pustnic, aci apoi lacom de plăcerile vieții; fugind de oameni și căutându-i; nepăsător ca un bătrân stoic și iritabil ca o fată nervoasă. Ciudată amestecătură! – fericită pentru artist, nefericită pentru om!”, spunea I.L. Caragiale.eminescu

Lasă un răspuns