11, decembrie, 2018
Breaking News:

Metamorfoza jurnalistului Carmen Dumitrescu: ”Am venit în Teleorman din iubire și voi pleca din ură”

Monica Vasilescu

carmenCu toate că presa de calitate și sinceră nu are aproape nicio șansă în România, într-un județ cum e Teleormanul, aici unde influența mediului politic asupra activității jurnaliștilor este semnificativă, există un ziar cu libertate editorială, iar parte a lui este Carmen Dumitrescu. Incontestabil, ea este unul dintre jurnaliștii momentului la nivel local și nu mai are nevoie de prea multe prezentări. Totuși, proiectul Liber în Teleorman a stârnit câteva controverse, astfel încât să suscite interesul publicului, atât pentru latura editorială, cât și în ceea ce privește omul din spatele jurnalistului. De aceea, am întrebat-o pe Carmen ce a determinat-o să-și pună sufletul în cuvinte, care au fost începuturile sale în meseria care a ales-o pe ea, nu invers, dar și câteva considerente privind județul ”de împrumut” în care a poposit datorită unor sentimente profunde.

Carmen, spune-mi, pentru început, ce te-a determinat să faci presă în viață…

Întâmplarea m-a determinat să fac presă în viață. Adevărul e că nu mi-am dorit niciodată să fac presă. Jurnalismul, pentru mine, a fost un fel de hobby. Am început de când eram mică. Eram în clasa a IX-a și aveam în Monitorul de Neamț o rubrică de modă. Mi se părea o chestie amuzantă. Eu mi-am dorit să fac consiliere politică, de aceea am și făcut Facultatea de Științe Politice. Din nefericire, la noi, în România, PR-ul și consultanța nu sunt foarte bine definite. Practic, poți să faci bani efectiv, doar în campaniile electorale. În rest, politicienii nu sunt interesați de propria lor imagine. Așa că, am renunțat la idee cumva forțată de împrejurări. Apoi am ajuns în Teleorman, iar singura mea variantă la momentul respectiv a fost să mă angajez la un ziar. Cum m-am angajat la ziar? Pur și simplu, treceam prin fața unui chioșc de ziare din centrul Alexandriei și am întrebat-o pe doamna de acolo care este cel mai bun ziar din județ. Și mi-a spus că cel mai bun ziar din județ e Teleormanul. La vremea respectivă. Am întrebat unde este sediul ziarului. Întâmplarea a făcut ca sediul ziarului Teleormanul să fie chiar lângă chioșcul de ziare, motiv pentru care m-am dus, am bătut frumos la ușa domnului Dan Scutelnicu, iar acesta m-a angajat. Am început chiar din ziua aceea, din câte îmi amintesc.

Cu alte cuvinte, faci ceea ce nu-ți place? Sau a început să-ți placă pe parcurs?

Am început să prind gustul pe parcurs, dar, recunosc că la început nu eram deloc încântată. În primii doi ani de presă, eu căutam disperată o altă variantă de angajare, pentru că nu suportam domeniul. Pe parcurs, a început să mă prindă, cred că mai mult partea politică, pentru că eu nu am fost niciodată genul de jurnalist care să poată scrie despre orice. Eu știu să scriu despre politică și asta îmi place să scriu, iar reacțiile oamenilor despre care scriu mă determintă să-mi placă. Dacă n-ar reacționa cu atâta vehemență unii, probabil că mi-aș pierde motivația și, deși am tot declarat public asta, nimeni nu mă crede, ei preferând să reacționeze în continuare disproporționat și, culmea!, să mă motiveze, nu să mă descurajeze.

Cine sau ce te-a adus în Teleorman și ce anume ar genera plecarea ta de aici?

În Teleorman, m-a adus iubirea. Am venit din motive personale în Teleorman. Am rămas din motive personale și continui să rămân până când… nu pot să spun, dar am în continuare legături solide cu niște oameni la care țin foarte mult și pe care nu o să-i părăsesc, de fapt, niciodată. Atunci când voi pleca, o voi face, cu siguranță, din ură.

Care a fost prima impresie pe care ți-a produs-o Teleormanul?

Îmi aduc aminte cum am văzut Alexandria, eu venind, cu microbuzul, de la București. Mai erau trei kilometri până la Alexandria și nu vedeam nimic, că, în general, când te duci în orașele mari, începi să vezi clădirile de la mulți kilometri, iar eu nu vedeam nimic. Când am văzut orașul, mi s-a părut comunist, asta a fost prima impresie. Partea bună a fost că, față de București, era liniștit și era mai ok cu traficul. Dar ca și percepție, dacă mă întrebi cum mi s-au părut mie oamenii și mediul, vreau să spun că, timp de un an de zile, aveam program de plâns acasă. Plângeam o oră pe zi, pentru că mi se păreau oamenii atât de răi și atât de dispuși să-ți spună în față niște lucruri care nu se spun nici măcar pe la spate. Asta se făcea aici. Nu aveam altă variantă, decât să mă întăresc, doar nu era să plâng toată viața. Am ales să găsesc o replică tăioasă în fața fiecărui afront și în felul ăsta m-am transformat. Pentru că m-a transformat județul, e adevărat.

Ce spune familia ta de la Neamț despre munca ta de jurnalist în Teleorman?

Bunica e foarte mândră de faptul că fac presă, ea a avut întotdeauna un respect față de jurnaliști. E oarecum încântată. Mama nu are neapărat o problemă cu faptul că fac presă, dar are o problemă cu faptul că fac presă în Teleorman, pentru că ea își dorea mai mult pentru mine și oricum nu o să o dezamăgesc așa că, la un moment dat, o să fac și presă de alt nivel. Se și tem un pic pentru mine pentru că, vezi tu, presa din Neamț e liniștită, în general, e o linie pe care ei o au și nu deranjează foarte mult, iar faptul că sunt oameni acolo, în jurul mamei, al bunicii, care nu fac ce facem noi, le spun că e periculos ce facem și se gândesc că s-ar putea întâmpla ceva. Dar s-au obișnuit cu ideea.

Pentru ca oamenii să te cunoască mai bine, numește câteva dintre principiile tale de viață.

Cred că principiul fundamental al vieții mele este corectitudinea. Mie mi se pare mai important decât absolut orice pe lumea asta, ca lucrurile să fie corecte, drepte. Dreptatea e un fel de obsesie a mea. De aia pot să înțeleg și pot să empatizez chiar și cu oamenii răi, atât timp cât oamenii răi au motivații întemeiate. Nu sunt genul care să vadă realitatea trunchiat, care să se raporteze la bine și rău într-un mod total. Adică, pot să înțeleg și variațiile. Pe de altă parte, în ceea ce privește activitatea pe care o desfășor, un principiu în care cred este transparența, de aia noi am decis să facem ziarul ăsta, pentru că oamenii au dreptul să vadă lucrurile așa cum sunt ele, chiar dacă le văd prin filtrul nostru. Până la urmă ei au acolo niște dovezi, niște date, niște opinii, care pot servi drept fundament pentru opiniile lor ulterioare personale. Nu pretind că noi, în activitatea noastră, suntem etaloane de corectitudine, dar cred că le oferim oamenilor ceva extraordinar, le oferim dreptul la adevăr, la niște lucruri pe care ei le pot analiza și pot să-și construiască părerea lor despre ele.

Consideri că Dragnea are vreo justificare pentru insuccesul Teleormanului?

Tu mi-ai amintit că atunci când ne-am cunoscut noi două, eu ți-am spus ție că tu ești o fată bună, dar nu înțeleg cum poți să scrii niște aberații despre Dragnea, pentru că, într-adevăr, la momentul în care noi două ne-am cunoscut, eu aveam o părere extraordinar de bună despre Liviu Dragnea. Cumva influențată de mediul, de locul în care am lucrat înainte și de oamenii din cercurile în care mă învârteam în perioada aceea. La momentul ăla, mi-ai cerut un argument pentru simpatia asta pentru care o aveam pentru el. Eu ți-am spus că Dragnea a făcut drumuri. Acum, mă gândesc că drumurile alea nu contează deloc, pentru că din cauza acelor drumuri în județ se moare de foame. Comparând cu județul meu, de exemplu, unde nu sunt drumuri, dar lumea nu moare de foame acolo, au și teatru, au și biblioteci, au și bunătate interioară și mi se pare că sunt mai fericiți ei decât sunt ăștia din Teleorman. Dacă-i găsesc vreo justificare? Nu. Nu-i găsesc nicio justificare.

Cum e să fii liberă în Teleorman?

Foarte, foarte mișto este să fii liber. Cred că a fost cea mai frumoasă perioadă din viața mea, cei mai frumoși doi ani, pentru că și eu am subestimat libertatea până am avut-o. Nu mi-am imaginat niciodată că poate fi atât de frumos să faci ce vrei și să ai libertate și în mișcare, și în credințe, și în convingeri. Ție îți pot spune foarte mulți oameni multe lucruri sau pot să-ți ceară să faci tot felul de chestii, dar tu ai dreptul să faci sau să nu faci. Aia înseamnă, până la urmă, să fii liber. Nu că te influențează cineva, ci faptul că tu ai dreptul să decizi dacă ești sau nu influențat.

Te consideri o femeie de succes?

Nu, nici pe departe. Ca să fi fost o femeie de succes, trebuia să fac ce mi-am dorit să fac. Dacă aș fi fost un consilier politic la momentul ăsta și aș fi avut rezultate, în sensul că aș fi văzut niște oameni politici care au ieșit din mâna mea, ți-aș putea spune că, da, am făcut ceva cu viața mea, dar până la momentul ăsta m-am jucat. Am un motiv pentru care aș putea spune că sunt mândră de mine și acela e că am avut întotdeauna curajul să risc. Întotdeauna, când am riscat fără să evaluez circumstanțele, am avut de câștigat.

One comment

  1. domnisoara, TOT RESPECTUL CELOR CARE GANDESC LIBER SI SE SIMT LIBERI IN ACEST Teleorman dra(G)cnuit !
    Iti suntem alaturi in tot ce faci.
    Mult succes si multumiri !

Lasă un răspuns