23, noiembrie, 2017
Breaking News:

Măscăricii de partid

mascariciiNicky Serețeanu

 

Ziarul „Liber în Teleorman” a relatat despre nepotismele din Teleorman în ceea ce privește posturile din anumite instituții de stat. Aceste nepotisme, însă, nu țin numai de gradele de rubedenie, ori relații de prietenie, ci și de munca prestată la partid.

Și, când spun „partid”, mă refer, în general, la partidele politice care, odată ajunse la putere, își recompensează „lipitorile” cu posturi la stat. Că atât au putut ele. Lipitorile.

Îmi amintesc de colegii din școală. Unii dintre ei au plecat în străinatate după absolvirea studiilor superioare, alții își urmează cariera la Capitală, în genere, sau în marile centre economice din țară. Câțiva au rămas la Alexandria. Fie că sunt „lipitori” de părinți, fie lipitori de afișe la partid. Pentru că, în Alexandria, din păcate, precum în tot județul Teleorman, cam asta este posibilitatea care se oferă tinerilor, într-o lipsă acută de locuri de muncă, atât pentru absolvenții cu studii superioare, cât și pentru cei cu studii medii.

Situația nu este una singulară în țară, la nivel de județ. Lucrurile au mers și vor merge așa multă vreme, la nivelul întregii țări, însă, în județele sărace, precum Teleorman, partidul te înalță și partidul te doboară. Dacă putem numi „înălțat” un post de subzistență la stat.

Căci, pentru cele mai harnice dintre lipitori, ăsta este viitorul: să prestezi cât e ziua de lungă, în special în campanii, să lipești afișe, să împarți pliante, să faci secretariat la partid – dacă ești mai acătării (deși majoritatea lipitorilor sunt codașii clasei în școală) și, dacă și numai dacă partidul câștigă alegerile, acesta te va recompensa în funcție de hărnicie cu un post călduleț la stat: un secretar, un recepționer, un ascultător pe la uși ș.a.m.d.. Însă vei continua să prestezi și pentru partid, iar, în timpul liber al muncii, vei învăța să muncești și mai mult: cu diverse ocazii și sărbători să faci campanie mai mult sau mai puțin voalată pentru partidul-mamă, inclusiv să te îmbraci în clovn sau măscărici și să împarți baloane de Ziua Copilului.

În fapt, pe această haină o poartă lipitorile tot timpul, pentru că le definesc: măscărici de partid.

 

Lasă un răspuns