17, ianuarie, 2018
Breaking News:

Mara îl pune pe Iotu la locul lui: “Trebuie să înțeleagă că nu s-a născut viceprimar, să se apuce de o meserie și să o facă bine!”

maraCarmen Dumitrescu
Unul dintre subiectele care preocupă în acest moment mediul politic alexăndrean este Lucian Iotu. Viceprimar al Alexandriei de o bună bucată de vreme, Iotu a cam uitat cum e treaba cu decența și cu bunul simț în public, la fel cum pare a fi uitat că a plecat de jos și că poziția lui actuală s-a datorat unor raporturi familiale cu persoane sus-puse, nu calităților sale personale. Nu ne privește prea tare ce se întâmplă acum în viața lui Lucian Iotu, dar indiferent despre ce ar fi vorba, situația începe să lase urme și la nivelul vieții sale publice. Așa am aflat că zilele trecute, primarul Victor Drăgușin a primit din partea UNPR o adresă prin care i se solicită înlocuirea lui Iotu, atât din funcția de viceprimar, cât și din cea de consilier local. Primarul susține că în adresa respectivă nu era cuprinsă nicio motivație și că procedura de înlocuire se face doar prin Ordin al Prefectului, așa că el nu va face altceva decât să dea citire în ședința consiliului local adresei primite de la UNPR: “Procedura de înlocuire a unui consilier local se face doar prin Ordin al prefectului, care ia act de aprecierea partidului și declară postul vacant. Eu nu pot să declar postul vacant, așa că aștept să văd ce decide Prefectura. Dacă până pe 25 februarie, Prefectura emite vreun ordin, vom proceda așa cum cere UNPR-ul. Dacă nu, voi da doar citire în Consiliul local adresei primite. Dar am discutat problema cu Lucian Iotu și am înțeles că acesta va contesta decizia partidului, pentru că nici el nu știe motivele acesteia. ”
Dar pe noi motivele ne-au interesat foarte tare, așa că l-am contactat pe liderul UNPR, Florică Mara, care ne-a surprins, realismul acestuia fiind o trăsătură pe care nu i-o cunoșteam: “Motivele sunt limpezi. El a fost și este viceprimar pentru el. Până acum, eu nu m-am băgat din bun simț. Dar băiatul ăsta n-a trecut pe la nicio ședință a partidului să ne spună și el ce inițiative are, ce interese are acolo. Nimic! Din păcate, e băiat cuminte. Are damblalele lui, ca fiecare, dar eu n-am nimic cu el. Decizia a fost a echipei, nu a mea. Și vrem ca locul lui să fie luat de domnul Abălaru. Dar eu zic că nu poți să te culci, să te scoli și să fii viceprimar. Nu e normal! El trebuie să înțeleagă că nu s-a născut viceprimar și că trebuie să se apuce de o meserie și să o facă bine!”
Noi nu simțim că mai e ceva de adăugat la comentariul lui Florică Mara. Poate doar că într-un fel îl înțelegem și pe Iotu. În viață, cel mai greu lucru de făcut e acela de a-ți monitoriza în permanență lungul nasului și de a-ți ține picioarele pe pământ.

4 comments

  1. Pe bune????? Abalaru!

  2. Cat „Liber in Teleorman” este in acest articol. Bravo Carmen Dumitrescu!

  3. Bună treabă, înlocuiești un prost cu un hoț! Chiar așa de rău a ajuns nea Jan de vrea și el o pârltă de indemnizație? Apropo, sediul fostei cârciumi Velvet când va trece în proprietatea primăriei? Am auzit că ceilalti ocupanți ai spatiilor din casa de cultură au primit notificare de eliberare, mai putin Velvet.

  4. Interesant. Numai ca nea Florica il imita pe Gigi Becali si il imita foarte prost.In rest ce draku sa asculti la el?

Lasă un răspuns