23, noiembrie, 2017
Breaking News:

Mâna întinsă care are de spus o poveste… “Bunica a vrut să mă dea la şcoală, dar m-am născut în Spania şi nu m-au primit…”

Carmen Dumitrescu

“Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primeşte pomană….” Dar sunt mâini întinse care spun o poveste a lor, o poveste despre neputinţă, sărăcie şi durere, mâini care oricum nu primesc pomană, pentru că trăim într-un judeţ în care fiecare om crede despre sine că este cel mai nefericit din toată ţara. Empatia teleormănenilor la durere este din ce în ce mai scăzută iar efectele sărăciei se văd cu ochiul liber la fiecare colţ de stradă. Potrivit primarului Victor Drăguşin, Alexandria nu are “oameni ai străzii”, pentru că toţi cei care îşi fac veacul pe străzile paralele şi perpendiculare ale urbei sunt veniţi din comunele din apropierea reşedinţei de judeţ, astfel că nu se poate vorbi despre cerşetori alexăndreni. Adevărata dramă e, însă, aceea că străzile oraşului sunt pline de copii care încearcă să facă rost de bani pentru hrană sau să-şi mulţumească părinţii, care, nu de puţine ori, sunt alcoolici, viciaţi şi prea mândri ca să muncească, chiar şi cu ziua.

Narcisa cerşeşte periodic pentru a-şi ajuta bunica bolnavă

IMG_9283În apropierea magazinului Crinul se pot observa, destul de frecvent, două fetiţe. Se ţin de mână şi se protejează una pe alta. Oamenii nu le prea ajută, aşa că vin la Alexandria numai atunci când situaţia de acasă, de la Vităneşti devine prea complicată şi bunica nu le mai poate oferi nici măcar pâine… Narcisa are 10 ani şi pare a fi foarte stăpână pe situaţie.  Are grijă de verişoara ei mai mică şi pare suficient de inteligentă pentru a putea purta un dialog despre situaţia ei. Spune că s-a născut în Spania şi că părinţii au adus-o în România, lăsând-o în grija bunicii, după care au uitat de ea… De aceea, nu se poate înscrie la şcoală, deşi şi-ar dori foarte mult ca situaţia să fi stat altfel şi să poată, la fel ca una dintre surorile ei, să înveţe câte ceva într-o instituţie de învăţământ: “Mi-ar plăcea foarte mult să merg la şcoală, la fel ca sora mea, dar eu sunt născută în Spania şi nu se poate. Am fost cu bunica mea să mă înscrie şi nu m-au primit… Acum, vin cu verişoara mea la Alexandria când pot, cu autobuzul şi încerc să fac rost de bani. Nu avem mâncare, nu avem nimic… Bunica e acasă, la Vităneşti. Mai munceşte pe la o vecină care are casa aproape de a noastră şi ne mai descurcăm. Dar atunci când nu ne mai putem descurca, venim la Alexandria cu fratele meu mai mare. El are 14 ani şi face acelaşi lucru: încearcă să facă rost de bani pentru mâncare…” Întrebată dacă reuşeşte să facă rost de suficienţi bani cerşind pe străzile Alexandriei, Narcisa spune că oamenii din reşedinţa judeţului nu sunt deloc generoşi, ba dimpotrivă. Dar partea bună e că plecatul la Alexandria e pentru aceşti copii o adevărată aventură şi că, din fericire, până acum, în afara Poliţiei Locale, nimeni nu i-a întrebat nimic.

“Shakira de Vităneşti” nu ştie câţi ani are şi nici unde-i sunt părinţii

Verişoarei Narcisei i se spune Shakira. Nimeni nu ştie de ce sau dacă acesta este numele pe care părinţii au intenţionat să-l aibă copilul lor. Pare mai fragilă decât Narcisa, dar zâmbeşte cald dacă îi vorbeşti frumos. Potrivit Narcisei, fetiţa are 6 ani, dar pare mult mai mică şi ea însăşi spune că habar n-are în ce an s-a născut, la fel cum nu are nicio idee în legătură cu locul unde locuiesc acum părinţii ei. Din fericire, bunica Narcisei are grijă şi de ea, atât cât poate. Fetiţei nu îi este ruşine să ceară, fiind învăţată de la o vârstă foarte fragedă că întinsul mâinii nu e o ruşine. Are acasă încă 3 fraţi, care locuiesc în aceeaşi casă cu cei 5 fraţi ai Narcisei într-o căsuţă din Vităneşti. Nici Shakira nu se teme de stradă, dimpotrivă, acolo pare să se simtă în largul ei. Îi place la Alexandria, pentru că e o altă lume decât cea pe care o vede zilnic, dar spune, la rândul ei, că nu se descurcă să facă bani, pentru că oamenii de aici nu le dau nimic. Li se întâmplă numai în anumite zile să întâlnească oameni generoşi care doresc să se revanşeze cumva faţă de o divinitate care i-a ajutat suficient… Dar sunt zile în care cele două fetiţe nu obţin nimic şi pleacă acasă doar cu o mare îngrijorare în suflet…

Mirel cerşeşte de la 4 ani

În apropierea staţiei de taxi-uri de pe strada Constantin Brâncoveanu, în dreptul unei patiserii cunoscute, e locul lui Mirel. Copilul nu are decât 6 ani şi spune că de la 4 ani stă pe străzile Alexandriei şi cerşeşte, pentru că altfel, nu s-ar putea descurca. Nu ştie nimic despre familia lui şi nici nu pare a fi curios să afle ceva. Ca orice bărbat în devenire, ştie că e treaba lui să se descurce şi nu e obişnuit să aibă cineva grijă de el. Pe străzi nu-l deranjează nimeni… Îşi face singur toate calculele şi obţine suficient de mult încât să revină şi cu altă ocazie. Desigur, chipul plăcut al copilului şi aspectul lui foarte fragil pot contribui la succesul pe care activitatea prestată o are. Nu pare să-l sperie nimic şi se comportă ca şi cum strada e casa lui. Chiar dacă are şi el o casă, tot într-una dintre comunele limitrofe, dar nu ştie să spună exact care e aceea. Va mai cerşi, potrivit spuselor sale, oricât timp va fi nevoie. Şi nu se teme de viitor. Pentru că nici viitorul nu se teme de el…

 

Lasă un răspuns