18, noiembrie, 2017
Breaking News:

Lucrările suplimentare de la podul Vedea costă 340.504,46 și se vor termina în 32 de zile

Monica Vasilescu

Azi un termen, mâine altul, asta aud teleormănenii nevoiți să stea minute în șir la coadă la pod de mai bine de nouă luni. Deși nervii șoferilor au fost întinși la maximum încă din august 2016, reprezentanții Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) ne liniștesc și spun că perioada de finalizare nu a fost depășită, iar explicațiile cu privire la toată întârzierea au fost date în răspunsul pe care compania l-a trimis ziarului Liber în Teleorman: ”Urmare solicitării dvs. transmisă Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere  S.A. cu privire la stadiul lucrărilor la podul peste râul Vedea, vă comunicăm următoarele:   

”Durata de execuţie a lucrărilor pentru obiectivul „Pod pe DN 6 km.85+993, peste Vedea, la Alexandria’’, aşa cum a fost prevăzută în contract, este de două luni, iar ordinul de începere a lucrărilor a fost dat începând cu 08.08.2016.

Conform documentaţiei tehnice, lucrările constau în  consolidarea cu coloane forate a infrastructurilor din albia râului Vedea, lucrări de reparaţii la elementele suprastructurii podului, refacerea hidroizolatiei şi a căii pe pod, precum şi refacerea sistemului rutier pe cele doua rampe. Antreprenorul a demarat lucrările concomitent, atât în albie, cât şi la suprastructura (pe jumătate de cale). După îndepartarea sistemului rutier de pe pod s-au constatat fisuri în platelajul de beton, fisuri poziţionate spre consola trotuarului şi pe toată lungimea podului. A fost convocat expertul care a întocmit expertiza tehnică şi proiectantul care a elaborat proiectul tehnic. În urma analizării situaţiei s-a stabilit că fisurile nu sunt pe toată grosimea platelajului de beton, iar cauza apariţiei acestora este dimensionarea necorespunzătoare a consolei trotuarului, poziţionarea gresită a armaturii (nu la partea inferioară, ci spre partea superioară a plăcii), asa cum a fost executată în anii 1980, iar ca soluţie de remediere s-a stabilit că este necesară întocmirea documentaţiei tehnice pentru realizarea unei plăci de suprabetonare. Fiind lucrări suplimentare si cu articole de lucrări noi faţă de cele contractate a fost necesară iniţierea unei noi proceduri de achiziţie şi încheierea unui nou contract de execuţie. În această situaţie, lucrările la suprastructură au fost sistate prin ordin de sistare în data de 28.09.2016. Au fost parcurse toate etapele necesare şi a fost încheiat un contract nou pentru lucrările suplimentare în data de 21.02.2017.

Ordinul de începere a lucrărilor suplimentare (placa de suprabetonare) pe jumătate de cale amonte pod, a fost dat pe 15.03.2017 şi au fost executate în trei zile, până pe 18.03.2017. La momentul actual situaţia este următoarea: se pregăteşte suprafaţa pentru aplicarea hidroizolatiei care se va finaliza până pe data de 03.05.2017; se montează bordurile şi trotuarul amonte, inclusiv parapetul de protecţie, până pe data de 06.05.2017; se va aşterne sistemul rutier pe jumătate cale amonte pod până pe data 09.05.2017.

Facem precizarea că pe rampele podului (pe jumătatea amonte) lucrările au fost finalizate, inclusiv a fost montat parapetul de protecţie. De asemenea, au fost finalizate lucrările prevăzute la infrastructuri şi în albie. În continuare, se vor executa lucrările prevăzute pe jumătatea aval a podului, inclusiv pe rampe, iar durata acestora, aşa cum rezultă din termenele contractuale, este de 32 de zile.

Având în vedere situaţia prezentată, se poate constata că durata efectivă de execuţie a lucrărilor nu a fost depăşită, ţinând cont de faptul că pentru realizarea plăcii de suprabetonare proiectantul a prevăzut un număr de 28 de zile în plus faţă de cele două luni pentru lucrările iniţiale.

Cu privire la costurile suplimentare, menţionăm că acestea sunt în suma de 340.504,46 lei fără TVA şi sunt în limita capitolului „Diverse şi neprevăzute” din contractul iniţial”.

Cu stima, CNAIR S.A.

Lasă un răspuns