19, noiembrie, 2017
Breaking News:

Lucian Iotu tace și… nu face

lucian iotuCarmen Dumitrescu

Pentru unii ascensiunea în politică e un adevărat test al nervilor și resurselor. Alții, pur și simplu, se nasc în familia potrivită sau pupă fundul cel mai apetisant al momentului și se trezesc peste noapte în funcții pe care nu le merită și din care nu fac nimic, pentru că se simt, pe bună dreptate, pe dinafară. Nu trebuie să privim prea mult în spate ca să vedem atitudinea PP-DD la alegerile europarlamentare în raport cu social-democrații. Dan Diaconescu, popular și jovial, declara din DD-Mobil că va vinde casa lui Dragnea și va împărți banii teleormănenilor și că “ciocoii roșii” merită spânzurați în piața publică. Apoi, pentru că liberalii au părăsit barca, social-democrații au trecut peste vechile insulte și au acceptat colaborarea cu PP-DD, oferindu-le, culmea, și funcții administrative. Și pentru că PP-DD în Teleorman înseamnă familia Neagu, Lucian Iotu a fost singura opțiune posibilă pentru ocuparea funcției de viceprimar. Pe de altă parte, nu ne putem abține să nu facem și observația că Stelică Tălpigă era și mai vocal, și mai implicat ca viceprimar decât oricare dintre consilierii PP-DD. Dar asta e deja o ipoteză irealizabilă.

Trezindu-se în funcția de viceprimar, după ce ani de zile s-a ocupat de protecție și pază, Iotu a ales să vorbească puțin, deși mulți spun că asta n-a fost tocmai o alegere. Pentru că nici la nivel informal, Lucian nu este un individ prea comunicativ și nici foarte carismatic, deși datele genetice l-ar fi ajutat în sensul acesta. Dar dacă n-ai atitudine, poți fi cel mai atrăgător bărbat din lume, că tot nu dai pe nimeni pe spate. În privința activităților pe care le va presta la Primăria Alexandria în următoarea perioadă, auzim pe la colțuri că Iotu e destul de stresat. Are multe hârtii de semnat și literele alea multe și mici îi vor da cu siguranță dureri crunte de cap. Dar e un om tânăr și credem că acesta a fost și motivul pentru care toate partidele se arată obsedate în a promova tineri, mai ales în ultima perioadă: cât ești tânăr, porți cu mai multă ușurință migrenele rezultate din prea mult scris și citit. Dacă acesta este vârful de carieră a lui Iotu, numai timpul o va demonstra, dar într-o lume normală, ascensiunea unui tânăr fără merite și talent politic ar putea fi considerată cel mult o anomalie a cărei remediere se cere urgentată. În Teleormanul ultimilor ani, însă, trimiterea în derizoriu a funcțiilor de răspundere prin desemnarea unor oameni total lipsiți de calități a devenit un stil de a face bici din… nimic.

 

Lasă un răspuns