23, septembrie, 2018
Breaking News:

Liderii PND – Mihai Diaconu și Avram Iancu, la Alexandria

Monica Vasilescu

PNDMihai Diaconu și Avram Iancu (nu conducătorul armatei românilor din Transilvania în Revoluția de la 1848) au venit la Alexandria pentru a prezenta ideile unei formațiuni politice, formată din câțiva parlamentari dați afară din PP-DD. Ei și-au propus să pună la punct un partid care să conteze în  politica din România.

Pe scena politică din Teleorman a apărut un alt partid politic, o formațiune care s-a mobilizat pentru ca numai într-o lună de zile să aibă organizații în jumătate din județ. Este vorba despre Partidul Național Democrat (PND), care ființează de un an de zile la nivel național, sub conducerea lui Daniel Fenechiu. Pentru a serba împlinirea a 12 luni de la înființare și pentru a vedea cum stau lucrurile în interiorul organizației județene care a luat naștere de puțin timp, secretarul general al partidului – Mihai Diaconu și coordonatorul regional – Avram Iancu au venit, astăzi, la Alexandria.

Ei s-au întâlnit cu activul de partid și au susținut și o conferință de presă, acolo unde, printre altele, și-au făcut cunoscute intențiile electorale și au povestit detalii legate de apariția partidului. ”PND a luat naștere imediat după turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 2014, când o parte dintre deputații grupului parlamentar al PP-DD au fost dați afară de conducerea centrală, pe motiv că nu vrem să votăm cu Victor Ponta, așa cum conducerea de atunci făcuse o înțelegere în schimbul unor funcții de secretar de stat și alte funcții mai mărunte prin administrațiile publice locale. Noi am refuzat acest lucru pentru că am înțeles, prin mesajul pe care îl promova Dan Diaconescu la televiziune, că este împotriva ciocoilor. Am făcut front comun și, fiind fideli principiilor cu care am pornit la drum, ne-am gândit să construim un partid nou”, a declarat Mihai Diaconu, secretarul general al PND – deputat de Argeș.

În cadrul conferinței, președintele organizației județene – Marian Grigore și prim-vicepreședintele Ștefania Siteavu au evidențiat buna organizare pe care au avut-o într-un timp foarte scurt. Aceștia își propun să aibă candidați în cât mai multe localități, iar acolo unde nu vor găsi persoane potrivite vor susține alt partid, dacă va fi cazul de vreo alianță politică. Procentul pe care PND Teleorman și-l propune la viitoarele alegeri, cele locale, este de 7%, un scor greu de crezut că poate fi atins, într-un județ în care partidele mari fac legea de ani de zile.

Lasă un răspuns