28, iulie, 2017
Breaking News:

Libertatea de a fi sclav

sclav Nicky Sereţeanu

O publicație centrală a realizat la finele lunii mai (a.c.) un material de presă din care rezulta că, în județul nostru, există sute de zilieri care lucrează 12 ore pe zi, în soare, primind în schimb, în cel mai bun caz, o pâine sau o mână de făină. Acest fapt a fost recunoscut chiar de șefii unor ferme din holdingul InterAgro, deținut de Ioan Niculae, care au refuzat să-i primească la muncă pe reporterii sub acoperire care au imortalizat momentele discuțiilor cu ajutorul unei camere ascunse, de teamă că aceștia ar putea face scandal la finalul zilei dacă nu primesc banii promiși.

Camioane cu băncuțe de lemn fac turul satelor din zona defavorizată Zimnicea la primele ore ale dimineții, adunând grupurile de câte 8-10 persoane care se formează în fiecare sat, oameni care vin uneori cu propia sapă la muncă pe plantațiile celui mai bogat om din România.

Această imagine ne face să ne gândim la zonele periferice ale statelor americane de la granița cu Mexic, acolo unde se adună zilieri mexicani, nicidecum la Teleormanul anului 2014, însă trista realitate este cea de mai sus, iar oamenii în cauză se mulțumesc benevol cu acest aspect.

Și nu este de neglijat nici o altă realitate pe care, de asemenea, mulți dintre noi nu o văd sau aleg să nu o vadă, anume aceea a “sclavilor” de la fermele și crescătoriile de animale din județ, tineri provenind preponderent din zona Moldovei, din familii extrem de sărace, care lucrează cât e ziua de lungă doar în schimbul hranei  și, în cel mai bun caz, al unei sume de bani suficientă cât să se ducă, o dată pe an, la familia de unde provin (nu de puține ori, acești copii sunt vânduți chiar de familiile lor pentru a munci “la stăpân”, în județe agricole din sud, precum Teleorman).

Și acest statut de sclav este unul pe cât de vechi, pe atât de modern, pentru că aici vorbim, oarecum, de libertatea de a fi sclav. Lipsa educației și a posibilităților socio-profesionale din mediile sărace face, în multe cazuri, ca acest statut să fie unul benevol, în lipsă de alternative viabile.

Iar asta este extraordinar de trist, mai ales când acești oameni se bucură, o dată la 4-5 ani, la un litru de ulei și un kilogram de făină, precum și o șapcă ce să îi protejeze de soare.

Însă toate acestea vin la un preț mult prea mare, pentru toată lumea!

Și în acest punct se închide cercul vicios al sărăciei și neputinței!

Lasă un răspuns