13, decembrie, 2017
Breaking News:

Lecția de eroism a preotului Sorin Grecu (II)

preot  Cristian Chiriță

Perioada eliberării de comunism a sosit, și odată cu ea multe așteptări pentru părintele Grecu. Anii de tortură psihică s-au încheiat și speranța sa era că va putea duce o viață normală, diferită de cea din ultimii 9 ani. Când a aflat pe diversele căi subversive de informare (Europa Liberă sau Vocea Americii) din acele zile de decembrie negru că la Timisoara un pastor reformat s-a luat la trântă cu regimul ceaușist, primul impuls a fost să se suie în tren și să o pornească spre focul libertății. Doar rugămințile familiei și a apropiaților l-au făcut să aștepte până pe 22 decembrie, când a aflat de căderea lui Ceaușescu. Imediat a plecat spre București, Piața Universității devenindu-i a doua casă. Dar dorința de a trăi într-o lume fără comunism i-a fost înșelată de regimul proaspăt instaurat, cel al lui Iliescu. Prima sa acțiune de amploare împotriva vechilor rămășite a regimului de tristă amintire a fost cea de demolare a statuilor lui Lenin și Petru Groza. Deși formal comunismul nu mai există, mulți nostalgici sau slujitori din linia a-II-a erau pe baricade și încercau din răsputeri să mențină întunecimea spirituală ce orbise țara timp de 45 de ani. La cererea sa, adresată Primăriei Capitalei de demolare a statuilor lui Lenin și Petru Groza a primit răspuns negativ, acest fapt determinându-l să intre în greva foamei. Nu înțelegea cum de cel care instaurase cel mai criminal regim din istorie încă trona în fața Casei Presei. I s-au alăturat zilnic câteva zeci de bucureșteni până ce au reușit să-l convingă pe încă tânărul școlit la Moscova, pe atunci, Ion Iliescu să supună votului în CPUN demolarea statuii. Împreună cu macaragiul Gheorghe Gavrilescu, vechi luptator anti-comunist din Brașov de la Uzina “Tractorul”, care a plecat cu macaraua pe care lucra într-un șantier bucureștean, s-au luptat 3 zile cu monstrul instalat în fața monstruozității de copie a Universitatii Lomonosov, Casa Scânteii, cum încă o denumeau bucureștenii. În 2 martie au biruit-o. Pe 3 martie s-au mutat la cea a lui Petru Groza.
Pentru gestul de a protesta pentru decomunizarea societății a fost apreciat, dar și blamat. În presa locală teleormăneană, Nicolae Lupu(defunctul soț al cantăreței de muzică populară Floarea Calotă), ziarist la Teleormanul Liber în acea vreme, îi trântește un așa-zis pamflet sub titlul “Greva foamei în postul Paștelui”, în care se vede de la o poștă subiectivismul de soț al unei parlamentare a FSN-ului, trimițându-l să-și vadă de biserica sa, de cruce și de enoriași și să nu se bage în treburi politice. Scriitorul Anghel Gâdea, naș de cununie al familiei Lupu-Calotă, îi pupa obrazul scuipat de “boierul” Lupu, reabilitându-l în “Dreptatea”, sau Ion Untaru în presa centrală. Scrisorile de susținere primite acasă au fost multe, însă cele de amenințare au fost și mai multe. Nu a plecat din Piața Universității până în zilele de 13-15 iunie, fiind îndrumătorul spiritual al pieței și săvârșind slujba de sfânta liturghie pentru protestatari.
reportaj1Mâhnirea că societatea a ales doar să spoiască democrația și să perenizeze comunismul cu cei din linia a doua a PCR, precum și diversele probleme continuate în relația cu așa zisul stat democratizat, l-au făcut să ceară azil politic în Marea Britanie, obținându-l în 1992. A trebuit să-și părăsească familia timp de 5 ani, soția și fiicele sale primind viza abia în 1997. Aici a trebuit să o ia de la capăt, prestand diverse activități pentru a se întreține. Periodic, slujea la bisericile ortodoxe de limba greacă din Londra. În acești ani nu a avut voie să se întoarcă în țară, primind acest drept abia în 2003, când a revenit după 11 ani în România. Revederea cu Romania a fost emotionantă, prima oprire după aterizare fiind la biserica din Peretu. În ultimii ani, viața preotului Grecu a intrat pe un făgaș lin. Lucrează la primăria din localitatea unde domiciliază, dar și slujeste, voluntar, la Parohia Sfântul Apostol Pavel și toți Sfinții Romani din Londra.
Dorința părintelui Grecu este ca atunci când își va încheia socotelile cu lumea acesta să se găseasca un loc și pentru el în cimitirul de lângă mica biserică de lângă halta CFR din Peretu, “prima mea mireasă” , după cum s-a exprimat domnia sa.
Scurt interviu cu Părintele Grecu
R. Din ce motiv ați intrat în conflict cu autoritățile comuniste?
S.G. Am urmat ceea ce părintele profesor și diriginte, Gheorghe Calciu Dumitreasa, m-a învațat și inspirat. Tăria de a mărturisi credința în Dumnezeu, curajul în fața tuturor aceia care se credeau puterea supremă în acea vreme, datorită functiilor pe care le dețineau și, nu în ultimul rând, apărarea drepturilor tuturor care nu aveau tăria sau curajul de a riposta la persecuțiile fizice sau morale.
R. Cum vă amintiți de Peretu și de Teleorman?
S.G. Comuna Peretu mi-o amintesc ca pe un Rai în care Dumnezeu m-a adus la vârsta de 22 de ani. Eram înconjurat de oameni deosebiți care mă ajutau în slujire. Eram mândru să spun că sunt perețean, deși sunt de origine din Câmpulung Muscel. Multumesc pe aceasta cale primului meu superior ierarhic, Protopopului Sandu Ion, care mi-a rămas și azi în suflet că în luna mai 1981 m-a adus în Peretu unde mi-a deschis biserica, pe care parcă o vad și azi, era dată cu var proaspăt. Eram cateva persoane, eu, protopopul Sandu, mama, nea Zamfir Paul, Florea Caragea, Gheorghe Baltarețu (zis Maniu), Ilie Traistaru, Nicu Iaurum și Ion Almajanu (n. r.-locuitori din Peretu ultimii).
R. Ce v-a determinat să luați atitudine împotriva statuilor comuniste?
S.G. Erau idoli ai Răului, unul instaurase comunismul în Rusia, celălalt vânduse țara lui Stalin.
R. De ce v-ați pus viața în pericol în regimul trecut, când puteați să stați ca și alți colegi “liniștit” și să duceți o viață confortabilă?
S.G. Mi-am pus viața în pericol? Eu nu vedeam atunci pericolul, credeam că este normal să apăr drepturile fiecăruia. După ce au apărut amenintarile primarului, ale milițianului șef de post, ale securistului, ale inspectorului Lepădatu de la Culte și chiar a unor cadre didactice (i-am înțeles apoi, erau puși de primar să mă reclame) a apărut un sentiment de frică, dar a dispărut repede datorită construcției mele fizice și psihice și a credinței în Dumnezeu. Nici acum, la aproape 56 de ani, nu suport violența fizică, dacă eu nu sunt violent, deși aș putea, am practicat atletism și box de performanță până am fost admis la Seminarul Teologic, vreau ca nici altii să nu fie cu mine. Îmi aduc aminte că am spus lui Plopeanu (n. r. – fost șef de post de Miliție în Peretu) și comandantului Olteanu de la Securitate că dacă încearcă să mă lovească “mor cu ei de gât”. Totuși, vreau să amintesc faptul că ajutoarele șefului de post treceau întotdeauna pe la mine și mă anunțau când o să fiu anchetat, riscându-se pe ei pentru mine. I-am intrebat dacă și pe ceilalți preoți din Peretu îi anchetează ca pe mine. Au tăcut. A fost și ăsta un răspuns.
R. Cum vedeți societatea românească de la distanță, de unde locuiți acum?
S.G. Urmăresc canalele de televiziune romanești și sunt la curent cu tot ce se întâmplă în România. Mă minunez câte “vedete” avem, mă cutremur la câtă corupție există în absolut toate ramurile societății, sunt fericit să văd că încă mai avem destule talente, dar și trist că nu au posibilitatea să se realizeze în țară și iau drumul exilului. Îmi mai pun și întrebarea cam cât mai este de furat în România de către politicieni sau asa-ziși oameni de afaceri. Am trăit și în dictatura, și în așa-zisa democrație. Am lăsat totul pentru o libertate pe care mi-o doream și nu am găsit-o în România nici când am crezut că a venit odată cu revoluția din decembrie 1989. Aud pe mulți spunând că era mai bine pe vremea lui Ceaușescu, că aveau serviciu, casă, duceau o viață fără griji. Am tins să le dau dreptate pe moment, dar m-am gândit ca și o pasăre ținută în colivie căreia îi dai hrană, apă, căldură, dragoste și ai impresia ca e fericită, dar când deschizi ușița coliviei și fereastra vedem că libertatea e cel mai de preț lucru și pasărea uită de tot ce a primit până atunci!