23, octombrie, 2018
Breaking News:

Lecţia de eroism a preotului Sorin Grecu (I)

preot Cristian Chiriță

Pe 27 februarie, urmărind la un post naţional de televiziune un reportaj despre importanţa anului 1990 în istoria României, am văzut imagini cu un preot ce a luat iniţiativa demolării statuilor lui Vladimir I. Lenin şi Petru Groza. Această întâmplare mi-a trezit nostalgia copilăriei, dat fiind faptul că acel preot a fost paroh în comuna Peretu. Mai ales că strada copilăriei mele din Peretu era inclusă în parohia sa. Nu mi-a fost preot, însă impactul pe care l-a lăsat în copilărie asupra mea a declanşat nostalgia după imaginea care, în mintea mea de copil de acum 20 de ani, o reprezenta preotul. Când apărea pe stradă, toţi copiii ne opream din joacă, unul dintre noi dând semnalul, “uite-l pe Popa”, spuneam “sărut mâna” şi de fiecare dată ne învrednicea cu un răspuns cald. Era impresionant la vedere, un tip înalt cu părul negru şi barba neagră. După o vreme, a dispărut din sat, am auzit discuţiile de la divan că l-au gonit primarul Popa (ce ironie a sorţii), şefu’ de post Plopeanu şi un securist. Zvonistica a luat amploare, unii ziceau că şi sotia lui a complotat cu autorităţile. Am trăit şi eu cu această impresie până am aflat chiar din gura celui în cauză că nu a fost aşa şi că nu a existat trădare în familie. Femeile bătrâne erau supărate că au rămas fără preot în sat, spunând că nu vor mai avea prea curând un aşa popă bun.
Chiar în acea seară, am luat legătura cu domnia sa, actualmente locuind în Londra, pe o reţea de socializare, încercând să aflu cât mai multe despre experienţele prin care a trecut. Nu a avut nicio reţinere în a vorbi despre o perioadă care ar fi putut să lase urmări grave asupra sa, dovedind un adevărat spirit creştinesc de iertare a “călăilor” săi din communism. Rezultatul acestei discuţii, urmate de altele prin intermediul reţelelor de socializare, se materializează în această istorisire care are în vedere două etape, cea din perioada comunistă şi cea din primăvara anului 1990, când a avut de luptat împotriva rămăşiţelor tristului regim ce se sfârşise formal, dar avea încă rădăcini ancorate puternic în viaţa socială prin continuatorii din linia a-II-a a fostului regim şi prin “iconografia” lăsată moştenire de Groza, Gheorghiu-Dej şi Ceauşescu.
Preotul despre care voi scrie în următoarele rânduri nu prea se încadrează în tiparul contemporan al clerului. El nu este un preot de meserie, este un preot de vocaţie. Problemele pe care le-a întâmpinat de-a lungul perioadei în care a activat în ţară dovedesc un om care nu poate fi acuzat de tarele pe care slujbaşii bisericii contemporane le dovedesc. Nu a fost preocupat de a strânge comori pe Pământ, dorinţa sa fiind de a da îndrumare spirituală unui popor care orbecăia în întunericul comunismului. Deviza sa a fost cea din imnul naţional:
“Preoţi, cu cruce-n frunte! căci oastea e creştină,
Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăşi în vechïul nost’ pământ!”

Preotul Sorin Grecu, pentru că despre el este vorba, a venit pe meleaguri teleormănene în 1981, biserica de lângă gara din Peretu cu hramul “Sfinții Mihail și Gavril” fiind prima biserică pe care a păstorit-o. Era proaspăt absolvent al Seminarului Teologic. Și-a dorit să-și facă datoria precum a învățat în exemplele apostolilor. Primul lucru ce i-a sărit în ochi a fost mica biserică, până atunci capela de cimitir, în formă de navă. Nu avea pictură interioară, iar spatiul era foarte mic. A plănuit cu consiliul bisericesc să o lărgească, transformând-o în formă de cruce. În vremurile acelea, în care multe lăcașuri de cult cădeau victime megalomanismului architectural comunist, nu prea era fructuos pentru punerea în aplicare a planurilor de construcții bisericești. Nu a trecut mult și a intrat în conflict cu autoritățile de atunci din localitate. A reușit să strângă ceva fonduri din donații ale enoriașilor și s-a apucat de treabă. Împreună cu dascalul, părintele a pus mâna pe cazma și lopată și a săpat fundația pentru extinderea bisericii. Nu a avut nicio problemă să împrumute de la săteni un cal și o căruță și să facă zilnic naveta la Roșiorii de Vede pentru a cumpăra materiale de construcții, oamenii minunându-se de faptul că preotul făcea asemenea munci. Când au început lucrările la fundație, a apărut și primarul din acea vreme, Costică Popa, și a început să strige la muncitorii tocmiți să lase lucrul că în satul lui nu se construiește nimic fără aprobarea lui, iar o biserică nici atât. A fost scânteia ce a declanșat conflictul între autoritățile comuniste și preotul Grecu. A intrat și securitatea pe fir, preotul având “onoarea” de a fi luat în primire chiar de către șeful de la județ, Marin Olteanu. S-a pornit împotriva lui o serie de anchete, fiind zilnic interogat și amenințat cu pușcăria, trecându-se discret și în registrul cu eliminarea. Primarul i-a dat chiar și o amendă de 30000 de lei pentru că a început o construcție fără autorizație.
preot2Războiul de gherilă dintre autoritățile din Peretu și preot a durat până în 1986, când acesta a fost evacuat din casa închiriată în curtea fostului IAS, la presiunile exercitate de primărie și securitate. Primarul Popa, șeful de post Plopeanu, comandantul securității din Teleorman, Marin Olteanu, și inspectorul Lepădatu de la Secretariatul pentru Culte au încercat în toate modurile posibile să-l facă să se subordoneze regimului, de la promisiuni până la amenințări. Trimiterea la închisoare, lasarea pe drumuri, atât a lui cât și a celorlalți membri ai familiei era ceva care ar fi speriat pe oricine. Numai pe popa Sorin nu. Deși nu s-au afișat fățis de partea preotului, sătenii l-au susținut atât moral cât și material în lupta cu autoritățile. Unii apropiați ai săi au fost anchetați, amenintați, chiar și bătuți. Protopopul din acea vreme, Sandu Ion, l-a sprijinit fiindu-i mereu aproape. Dintre colegi, cel mai apropiat i-a fost preotul Adrian Drăghici, în acea vreme paroh la Troianu, actualmente consilier la Episcopia Telormanului și Alexandriei. Chiar și adjuncții șefului de post i-au fost alături, venind pe ascuns să-l anunțe când urma o nouă anchetă. S-a încercat de către autorități obținerea unui diagnostic din care să rezulte că era nebun pentru a se obține scoaterea din slujbă, în același timp fiindu-i promisă iertarea dacă semna un acord de colaborare cu securitatea. Nimic nu l-a înduplecat. Chiar și școala din localitate a fost atrasă în această luptă, în mai 1986, directoarea Elena Bădescu și un grup de alte 10 cadre didactice, la presiunea primarului, făcând o reclamație împotriva preotului, spunând că acesta a chemat copiii la denie în săptămâna mare. Au venit chiar și la biserică și au amenințat copiii cu scăderea notei la purtare dacă nu părasesc biserica. Consiliul parohial a înaintat un memoriu către Secretariatul de Stat pentru Culte împotriva acțiunii cadrelor didactice, rezultatul fiind exact invers față de cel scontat, a grăbit evacuarea din locuința din Peretu. Decizia de evacuare a sosit pe data de 1 decembrie 1986, preotul părăsind casa în primăvara anului 1987, deoarece nu avea unde să mergă, iar una din fetele sale nu împlinise încă un an.
S-a mutat la Roșiorii de Vede, unde a activat ca preot la Biserica Sfântul Ilie, locuind în primă instanță cu chirie, iar după aceea și-a cumpărat o casă. Și aici au continuat acțiunile de șicanare. Neprimind autorizație pentru reparația casei, a început să o modifice fără a avea actul necesar. Într-o săptamână a primit trei amenzi pe care le-a contestat și, lucru rar în acea perioadă, a reușit să le anuleze pe un viciu de procedură întrucât proprietarul casei era soția sa, iar amenzile erau pe numele său. Cuantumul amenzilor îi fusese oprit din salariu. Periodic, enoriașii săi erau anuntați de către diverși binevoitori că preotul lor a fost internat la Poroschia, cu toate că nu a calcat niciodată pe acolo. Când îl vedeau la biserică erau mirați, întrebându-l când a venit de la spital. Așa au continuat aceste șicanări până a venit revoluția și s-a sfârșit calvarul. Dar pentru Sorin Grecu lupta nu se încheiase, mai avea de luptat și împotriva sistemului care se schimbase doar de fațadă.
Dintre cei care l-au anchetat la Peretu mai trăiește doar primarul de atunci. Nu am putut să-l contactez pentru a vedea cum privește azi acele întâmplări. Fostul comandant al securității a avut un sfârsit tragic, într-un accident rutier, în septembrie 1998, iar fostul șef de post Plopeanu a murit în 1995 de o boală crâncenă. Nu pun aceste fapte pe seama proniei divine, nu cred că există. Doar o echitate a vieții.
Zilele acestea, documentându-mă la Peretu despre diversele întâmplări din perioada descrisă, am trecut și pe la colegul preotului Grecu din acei ani, preotul Marian Mânzana, paroh la biserica “Sfântul Nicolae”. Am vrut să-i cer părerea despre acele întâmplări. Spre surprinderea mea, m-a refuzat spunându-mi că trebuie să ia aprobare de la Episcopia Teleormanului pentru a discuta cu presa. M-a uimit și am rămas surprins neplăcut. Însă, o sursă, pe care nu o deconspir, mi-a zis că atunci când în anii comunismului a semnat un angajament cu un serviciu de tristă amintire nu a cerut acordul Protoieriei sau Episcopiei.
Partea a-II-a a acestui reportaj va cuprinde perioada din 1990, când Sorin Grecu a stat la baza inițiative de demolare a statuilor lui Lenin și Groza, scrisorile de amenințare primite cu acea ocazie și un scurt interviu.

3 comments

  1. Felicitari Parintelui Grecu! Iata, daca „se mai forta putin” intra si dumnealui in randul detinutilor politic pe care, vad, ii stimeaza.
    Dumnezeu si Maica Precista, cu toti Sfintii, sa-i ajute pe-acolo pe unde o fi.
    Pacat, insa, ca Domnul Cristian CHIRITA, nu crede in „pronia divina”! Pacat! Dumnealui mai este si formator de opinii! Paradoxal totusi! Sa vorbesti elogios la adresa cuiva care fix proniei divine ii slujeste, in timp ce tu nu crezi in aceasta!!!
    Ciudat!

  2. E tare faza cu nu da interviu fara aprobarea Episcolului.Doua idei se desprind de aici><una ori popi sunt in era sclavagista si trebuie sa ceara voie si cand respire.A doua ori sunt o aramata de prosti care au facut facultatea la fabici de diplome si nu stiu sa lege 2 fraze in afara de poeziile bisericesti si atunci aprobarea ete justificata.Un lucru este cert ,,preoti adevarati de talia lui Grecu nu mai exista.acum e plin pamantul de tonomate de recitatori.

  3. Parintele Sorin Paul Grecu nu se rușinează să spună adevărul . Sunt onorat să-l cunosc personal . E o binecuvântare să îl avem aproape . Din fericite pentru noi mai sunt și alți preoți asemenea . Părintele Prof. Constantin Necula ar fi doar unul dintre mulți . România nu duce lipsa de preoți de calitate dar mulți nu caută publicitatea … Mulțumesc celor ce au prezentat articolul aceasta oricum . Iar domnului Cristian Chrița să-i mulțumim pentru efortul depus iar dreptul la opinie îl are oricine .

Lasă un răspuns