liberinteleorman.ro

Lansare de carte românească în Belgia. Carmen Dumitrescu își va prezenta cărțile la Bruxelles

9 februarie 2018

Monica Vasilescu

Volumul ”Purgatoriul nebunilor”, cel mai nou produs literar al scriitoarei Carmen Dumitrescu, și AVATAR vor fi lansate duminică, 25 februarie 2018, la Centrul comunitar ELZENHOF, din Bruxelles, în cadrul unui eveniment amplu organizat sub emblema Dialogurile ROMBEL, ediția a IX-a.

În oblăduirea vicepreședintelui Consiliului Românilor de Pretutindeni, Cornel-Radu Loghin, al cărui scop constant este realizarea punților între România și Belgia, evenimentul va avea în cuprindere mai multe momente interesante, așa cum s-a întâmplat și anterior. În cele opt ediții desfășurate până în prezent, la Dialogurile ROMBEL s-au promovat acțiunile culturale, sportive și caritabile pentru românii din diaspora, acest fapt având un aport important la îmbunătățirea imaginii României și a românilor în Belgia și în lume.

Și de această dată, moderatorul și organizatorul evenimentului va reuni persoane al căror mesaj este profund și util în diferite împrejurări. În debut, Cosmin Râță, de la ROTEAM, le va spune celor interesați cum să-și administreze o afacere în Belgia, iar Daria Pârvu și Mirela Niță Sandu, experți grup țintă  – RomBel, vor vorbi despre antreprenoriat acasă, în România. Va urma Cristina Irimie, de la Consiliul Românilor de Pretutindeni UK, cu alocuțiunea: ”Mai puternici împreună – lecții despre activism civic și identitate în contextul Brexit”. Europarlamentarul Siegfried Mureșan își va spune opinia legată de contribuția Diasporei la consolidarea statului de drept în România, în timp ce Mihaela Popescu, președinte al Asociației AGORA for LIFE, va povesti despre asociațiile românești din Belgia. În cadrul aceluiași eveniment, Bogdan Deleanu va lansa Comunitatea RO100 Bruxelles, o platformă ce își propune atragerea celor interesați să contribuie la obiectivele România 100 și activarea lor pe plan civic.

Spre final, va avea loc prezentarea celor mai recente cărți ale scriitoarei Carmen Dumitrescu, Avatar și Purgatoriul nebunilor, care au în comun doar un nume emblemă, cel al autorului. Dacă Avatar este o carte cu și despre litere, taste, monitor și tot ceea ce înseamnă virtual,  Purgatoriul nebunilor trece direct în realitatea dură în care Carmen îi invită pe toți cei care au legături cu politicul în drumul către ei înșiși. Într-o călătorie intrinsecă în care să încerce să descopere cine sunt, încotro vor să se îndrepte și ce preț aleg să plătească pentru scopul propriu.

Advertisement

Monica Vasilescu

Monica Vasilescu este redactor Realitatea.net și profesează ca jurnalist din anul 2007. Și-a început cariera în presa locală din județul Teleorman și a scris la mai multe publicații specializate pe investigații și subiecte anticorupție. A fost corespondent și colaborator al mai multor site-uri de știri în domenii precum: politic, social, eveniment, justiție. Este co-fondator al publicației Liber în Teleorman, premiată în cadrul Galei Superscrieri, în anul 2019, la secțiunea „Presă Locală”, cu diploma pentru "Curaj, Răbdare și Adevăr".

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate


Articolul precedent

ANUNŢ PUBLIC

Următorul articol

Plt. adj. Stanciu Constantin, din cadrul Detașamentului de Pompieri Alexandria, salvator și în timpul liber

Cele mai recente articole de Cultură